Wine Trips România | Cotnari, pe urmele soiurilor românești

62232128
StirilePROTV

Din 1948, Cotnari a reușit să aducă pe mesele oamenilor gustul unic al vinurilor podgoriei unde via este crescută cu drag și pricepere.

“Să mergem din nou acasă la vin. Sa descoperim cum se trasformă via în vin, cine sunt oamenii care fac posibilă această transformare și, mai ales, să ne bucurăm de rezultate”, spune somelierul Sergiu Nedelea.

Așă că, Wine Trips România a ajuns la Crama Cotnari, unde somelierul Sergiu Nedelea și actorul Cătălin Neamțu au descoperit magia vinului, fiind ghidați de Remus Deleanu, președintele directoratului Cotnari SA.

Episodul complet este pe PROTV PLUS și VOYO.

La Cotnari se găsesc 1.700 de hectare cu plantații de vie, iar specialiștii companiei lucrează mereu în laboratoarele combinatului sau în vii, pentru obținerea unor noi soiuri de viță de vie și a unor noi cupaje de vinuri.

La Cotnari se cultivă doar soiuri românești de struguri: Fetească Albă, Frâncușă, Tămâioasă Românească, Grasă de Cotnari, Busuioacă de Bohotin, Fetească Neagră. De anul trecut, companie a trecut la recoltarea mecanizată, după ce decenii această activitate s-a făcut exclusiv cu lucrători manuali.

„Numărul de oameni care trebuie să lucreze pentru recoltare e considerabil și lipsa forței de muncă ne-a făcut să mergem și pe varianta alternativă a recoltării mecanizate”, spune Remus Deleanu, care i-a așteptat pe oaspeții săi cu Frâncușă de Cotnari, vin spumant. Sergiu Nedelea a dezvăluit că este unul dintre vinurile sale preferate, care este un produs relativ nou în portofoliul Cotnari.

Orice vin din portofoliul Cotnari îți place îl poți găsi pe eMAG la un preț special.

Vedeta cramei este, însă, Grasa de Cotnari, un vin cu o tradiție impresionantă. Aflat pentru prima dată la un concurs internațional, soiul a obținut Medalia de aur la Paris în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. De atunci, Cotnari a acumulat premii însemnate la concursurile de profil, devenind cel mai premiat brand românesc de vin.

La Crama Cotnari poți vizita Vinoteca, un loc legendar „burdușit” cu peste 300.000 de sticle de vin. Cea mai veche etichetă datează din 1956, însă ceea ce ar merita să reții este că vinul Grasă de Cotnari este cel mai premiat din lume. Această performanță a fost confirmată de Academia Recordurilor Mondiale, care amintește colecția remarcabilă de 144 de medalii de aur și 61 de medalii de argint obținute la competițiile internaționale în ultimii 10 ani.

Crama în sine este și ea în Cartea Recordurilor, cu cele 588 de medalii obținute la competițiile internaționale. Iată, deci, un motiv întemeiat să vizitezi acest loc pentru degustare și pentru o experiență cu totul specială în vie.

Descoperă în VIDEO-ul de mai jos cel de-al treilea record mondial al Cramei Cotnari! Rămâni alături de Wine Trips România, deoarece călătoria noastră în patria vinului continuă!

Articol susținut de eMAG.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62232108
Un fost lunetist infiltrat în Ku Klux Klan timp de zece ani rupe tăcerea: Dacă KKK are o ţintă azi, acea ţintă eu sunt

Un fost informator al poliţiei federale americane (FBI), Joseph Moore, care s-a infiltrat timp de zece ani în Ku Klux Klan vorbeşte public despre această perioadă ”pentru ca publicul să ştie”, în caz că i se întâmplă ceva.

62228226
Ce putem face pentru ca bradul de Crăciun să reziste cât mai mult. Ponturile oferite de floriști

După ce am alergat după bradul perfect, acum trebuie să ne gândim cum să îl facem să reziste mai mult. 

62232065
Polițiștii de circulație din Botoșani au oprit șoferii ca să le dea câte o cafea caldă

Zeci de şoferi care circulau, joi dimineaţă, pe drumul naţional DN 29 D, care face legătura între municipiul Botoşani şi Vama Stânca, au primit din partea poliţiştilor de circulaţie câte o cafea caldă.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.