Instructorul de zbor Leandro Andrés Bertazzo, în vârstă de 42 de ani, a fost găsit mort în urma incidentului, care a avut loc sâmbătă în Toledo, în centrul Argentinei, potrivit unui comunicat al procurorului general al țării, publicat marți, scrie CNN.
Bertazzo se afla la bordul aeronavei Cessna 150 împreună cu o elevă de 22 de ani pe nume Rosario.
Eleva a declarat că Bertazzo i-a spus: „Știi ce ai de făcut, continuă”, înainte de a-și scoate căștile și centura de siguranță, de a deschide ușa și de a sări din avion, a relatat TN, citată de CNN.
Eduardo Álvarez, directorul școlii de zbor Flying Parrot Córdoba, unde lucra Bertazzo, a declarat pentru TN că nu existau semne care să indice că pilotul intenționa să se arunce din avion.
Pilotul zburase împreună cu un alt student mai devreme în acea zi, a mai precizat Alvarez.
„A luat această decizie tragică la bordul unui avion, având o altă persoană lângă el”, a spus el. „Este imposibil să te gândești la asta sau să o înțelegi, dar mintea umană este atât de complexă.”
Bertazzo era „o persoană minunată, cu un zâmbet superb”, a adăugat Álvarez. „Suntem surprinși că s-a întâmplat asta.”
Deschiderea ușii unui avion în timpul zborului este extrem de dificilă, a explicat Álvarez, care a comparat acest gest cu încercarea de a deschide ușa unei mașini care circulă cu 200 de kilometri pe oră.
Din fericire, tânăra elevă a reușit să aterizeze avionul în siguranță, în ciuda faptului că se afla într-o stare de „șoc total”, a adăugat el. Avionul nu a suferit avarii, a spus Álvarez.
Mai mult, Bertazzo avea o vastă experiență și lucrase, de asemenea, ca instructor de zbor în țara vecină, Chile, a relatat TN.
Procurorii vor investiga acum detaliile exacte ale incidentului care a dus la moartea pilotului.