Sensul de mers spre Slobozia al DN 21 Drajna Nouă – Slobozia a fost oprit în apropierea localităţii Drajna Nouă, judeţul Călăraşi, după ce a avut loc o coliziune între un ansamblu rutier şi un autocar, pe pasajul care face legătura între autostrada 2 şi DN 21, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, potrivit News.ro. Între timp, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.
Din primele informații, în autocar sunt 61 de persoane. 16 (12 copii și 4 adulți) au fost transportate la spital. 15 au suferit leziuni ușoare, iar o altă avea multiple traumatisme.
Conform ISU Călărași, în autocar se aflau 60 de persoane, iar autocamionul transporta radiatoare.
„Au rezultat 12 victime, conştiente, care prezintă vătămări uşoare. A fost activat Planul Roşu de intervenţie la ora 14:50. La locul evenimentului rutier intervin şapte resurse medicale ale ISU şi SAJ (plus două autospeciale cu modul de descarcerare şi două autospeciale pentru muncă operativă)”, precizează ISU Călăraşi.
Autorităţile au solicitat intervenţia unui elicopter pentru una dintre victime.