Studiu. De ce aleg românii să își renoveze locuințele fără ajutorul meseriașilor

×
Publicitate

Aproape jumătate dintre românii care aveau în plan renovarea locuințelor anul acesta au redus drastic bugetul și au renunțat inclusiv la angajarea unor meseriași.

În pandemie, mulți au învățat să zugravească și să pună parchet, ori au apelat la prieteni mai pricepuți, nicidecum la un designer de interior. Sunt datele unui studiu recent publicat de două site-uri de imobiliare, care i-au chestionat pe utilizatori.

George și Manuela și-au cumpărat un apartament de trei camere cu 120.000 de euro. Așa că din start au tăiat de pe lista de cheltuieli meseriașii sau designerul de interior și au de gând să se descurce singuri, cu puțin sprijin din partea prietenilor.

George Coconu, proprietar: „Am dat o mână de var și urmează să montăm caloriferele, trebuie un tapet, soția vrea stucco venețian, dar se montează foarte greu, adică nu cred că ne pricepem. Mâna de lucru este cam cât ar costa materialele. Am să apelez la un prieten”.

Manuela Coconu, proprietar: „Avantajul este că am găsit acest apartament cu băile făcute. Altfel ar fi fost foarte greu, am fi depășit bugetul.”

La fel ca ei, 79% dintre proprietari recunosc că nu folosesc designeri de interior atunci când își amenajează locuințele. 48% dintre cei care dețin locuințe susțin că se ocupă chiar ei de zugrăvit, parchet sau alte lucrări. În cazul chiriașilor, procentele sunt chiar mai mari. Pe de altă parte, meseriașii spun că mulți proprietari nu se pricep și fac lucrări de mântuială.

Când vine vorba de buget, românii recunosc că au tăiat mult din fondurile pentru renovare în al doilea an de pandemie.

Doar 28% dintre cei care au răspuns unui studiu au investit în renovarea întregii locuințe cel mult 5.000 de euro.

Luca Petre, dezvoltator imobiliar: „Mulți preferă să își facă apartamentele în mod individual, puțini optează pentru un design interior sau un arhitect. Majoritatea nu se gândesc la detalii mici, mulți preferă să le facă cât mai simplist”.

Studiul publicat în urma chestionării a peste 2.000 de utilizatori a două site-uri de imobiliare mai arată și că interesul pentru locuințe nu a dispărut, ba chiar 70% dintre cei care au răspuns sunt în căutarea unei case noi cu un buget de 60.000 până la 100.000 euro. În același timp, 85% dintre ei caută o chirie de maximum 350 de euro/lună.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Brazii de Crăciun pot fi comandați online. Cum funcționează serviciul

Au rămas mai puțin de două săptămâni până la Crăciun, așa că vedem tot mai des brazi înghesuiți în portbagaj sau puși pe mașini.

Furtul alimentelor din creşele din Ploiești: ”Copiii ăştia nu au văzut copan de la începutul anului”

Angajații creșelor din Ploiești spuneau ”copiii ăştia nu au văzut copan de la începutul anului” sau ”îmi este milă de copiii ăştia că nu le dă să mănânce”, se arată în rechizitoriul procurorilor prahoveni.

Incendiu la o primărie din Argeș. Focul ar fi fost pus intenționat, primarul este de negăsit

Mister total în comuna din Argeș, unde clădirea Primăriei a ars într-un incendiu violent, duminică noapte, iar primarul nu este de găsit.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Summit european pentru Arctica, pe fondul tensiunilor geopolitice tot mai intense. Ce scrie AFP despre Nicușor Dan

Liderii Uniunii Europene (UE) se reunesc luni în nordul Finlandei pentru a discuta despre modalitățile de consolidare a prezenței blocului în Arctica, o regiune în care tensiunile geopolitice au atins cote maxime în ultimele luni, relatează AFP.