Studenții din Iași și-au unit forțele. Au început să renoveze căminele în schimbul a o lună de cazare gratuită

×
Publicitate

Studenții se pregătesc de începerea facultății, iar în cămine este forfotă. La Iași, peste 100 de tineri de la Universitatea Tehnică s-au înarmat cu trafaleți și renovează camerele colegilor. Ca răsplată, primesc o lună de cazare gratuită.

135 de studenți s-au apucat de zugrăvit în cel mai mare campus din Iași, cu gândul să facă locul mai primitor pentru colegii lor.

Adrian Baciu, președinte de cămin, student: „Am dat a treia mână de var și de acum ne apucăm de curățenie și continuăm cu celelalte camere. Îmi ajut colegii și, în principal, pe cei de anul I, care urmează să se cazeze.”

Fată: „Să șterg varul care cade pe jos. Ne înțelegem foarte bine.”

Renovarea a devenit o tradiție între studenți

Pentru unii, această renovare a devenit o tradiție.

Băiat: „Îmi ajut colegii. Apar noi prietenii, noi conexiuni.”

Universitatea asigură toate materialele necesare. Mâna de lucru este plătită cu o lună de cazare în campus.

Bogdan Istrati, prorector UTI: „Desfășurăm o acțiune de igienizare în campus, astfel încât să avem locurile de intrare, părțile centrale ale căminelor cât mai curate și cât mai frumoase și primitoare pentru ei.”

Universitatea Tehnică din Iași are 11 cămine, în care vor fi cazați aproape 6.500 de studenți.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62576941
„Jaful Secolului”, propunerea României la Oscar 2026, ajunge de marți în cinematografe. Ce spun actorii despre peliculă

„Jaful Secoulului”, propunerea României la Premiile Oscar la categoria „cel mai bun film internațional”, intră de marți în cinematografe.

62576937
Unde mănânci cea mai bună pizza din Italia. Două localuri au obținut cel mai mare scor

"Pepe in grani", gestionată de Franco Pepe în Caiazzo, o comună din provincia Caserta, şi "I Tigli", condusă de Simone Padoan în San Bonifacio, o localitate din provincia Verona, sunt cele mai bune pizzerii din Italia. 

62451706
Horoscop 22 septembrie 2025. Marte intră în Scorpion și aduce provocări pentru toate zodiile. Perioada marilor transformări

Horoscopul pentru 22 septembrie 2025 marchează intrarea lui Marte în Scorpion, semn ce amplifică intensitatea, determinarea și dorința de transformare. Până pe 4 noiembrie, toate zodiile resimt această energie profundă, cu provocări.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.