Stația de metrou Timpuri Noi devine Octavian Udriște. Cine este singura personalitate în viață după care este numită o stație
Stația de metrou Timpuri Noi va fi redenumită Octavian Udriște, inginerul care a și semnat în 1979 pentru punerea în funcțiune a primului tronson de metrou în București, ce pornea chiar de la Timpuri Noi și se oprea la Semănătoarea, acum Petrache Poenaru.
Consiliul de Administrație (CA) al Metrorex SA a votat în unanimitate schimbarea denumirii stației de metrou Timpuri Noi, care va purta numele inginerului Octavian Udriște, scrie Club Feroviar.
Această decizie este motivată prin faptul că actuala denumire a stației a fost asociată cu platforma industrială omonimă, care nu mai există de ani buni.
De asemenea, în motivarea hotărârii CA se menționează ”activitatea profesională de excepţie în domeniul feroviar a domnului Octavian Udrişte (specialist în domeniui feroviar, recunoscut la nivel internațional), precum şi implicarea în construirea şi dezvoltarea metroului bucureştean, fiind unul dintre factorii decisivi în punerea în funcţiune în 1979 a metroului bucureștean”.
În vârstă de 88 de ani, inginerul Octavian Udriște este unul dintre cei care au semnat, în 1979, pentru punerea în funcțiune a primului tronson de metrou, care pornea tocmai de la stația Timpuri Noi și se oprea la Semănătoarea (acum Petrache Poenaru).
Octavian Udriște, un feroviar ”pur sânge”
Octavian Udriște este un om a cărui carieră se confundă cu istoria transportului feroviar românesc dintr-o perioadă care se întinde pe mai bine de o jumătate de secol, arată Club Feroviar.
Născut la Timișoara, Octavian Udriște este la a treia generație de feroviari din familie. Bunicul din partea mamei a fost mecanic de locomotivă la depoul din Cernăuți, iar cel din partea tatălui, originar din Mehedinți, a fost șeful magaziei din Gara Dealul Spirii, din București.
Tatăl său a fost șeful serviciului comercial la exploatare vagoane marfă. Există și o a patra generație de feroviari în familie, fiica sa, Ileana, inginer de material rulant, care lucrează la proiectarea de rame electrice și automotoare la filiala din Berlin a companiei elvețiene Stadler.
De mic copil a iubit trenurile și încă de atunci a ales ce profesie va avea. A absolvit în anul 1958 Institutul de Căi Ferate București, Facultatea de Mecanică – Secția Locomotive, domeniu căruia i s-a dedicat în toată activitatea sa profesională.
Excelenta cunoaştere a problemelor ce vizează transporturile, în special a celui feroviar, se explică prin faptul că prin activitatea sa şi funcţiile deținute a fost implicat nu doar în exploatarea lor, ci şi în dezvoltarea şi optimizarea tehnologiilor de transport şi a echipamentelor.
A fost directorul Metrorex între 1985 și 1996
A avut şansa profesională ca în diverse momente să fie în contact direct cu tehnici de vârf ale tracţiunii: tracţiunea Diesel electrică, tracţiunea electrică pe cale ferată şi metroul bucureştean, domenii în care a venit cu soluţii inovatoare.
A fost unul dintre cei trei factori decisivi în punerea în funcţiune, în 1979, a metroului bucureștean (alături de proiectant şi Întreprinderea de Vagoane Arad, în prezent Astra Vagoane Călători).
Având capacitatea tehnică în rezolvarea unor probleme legate de tracţiunea electrică, capacitatea de organizare şi curajul în luarea unor decizii, fiind unul dintre artizanii punerii în funcțiune a metroului, a fost numit director tehnic şi director general al Metroului (1985-1996).
Tot experienţa îl recomandă a fi numit director al Institutului de Cercetări în Transporturi INCERTRANS (1996) şi directorul Departamentului de Transporturi la Siemens România (1997–2005).
În anul 2007 a primit Premiul de Excelenţă în domeniul feroviar pentru întreaga activitate, lucru care nu l-a împiedicat să-şi continue pasiunea pentru calea ferată prin diferitele proiecte în care a fost implicat.
A contribuit la redeschiderea căii ferate Dorneşti-Putna, circulaţia feroviară pe acestă rută fiind reluată în data de 15 august 2018, motiv pentru care, în semn de recunoştinţă a fost premiat cu Ordinul Mușatinii de către Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților.
A publicat numeroase lucrări de specialitate
Este o prezenţă activă şi competentă în numeroase asociaţii profesionale din ţară şi străinatate: Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR), Uniunea Asociațiilor Europene a Inginerilor Feroviari (UEEIV), Tren Club Român, CODATU (Coopération pour le Développement et l’Amélioration des Transports Urbains et Périurbains), Asociația Inginerilor Feroviari din România (AIFR), Club Feroviar.
Calităţile profesionale și cotribuţiile aduse în inginerie motivează primirea sa în rândurile membrilor de onoare ai Asociației de Științe Tehnice din România (ASTR).
Dintre lucrările pe care le-a publicat de-a lungul deceniilor menționăm: • Manualul electricianului de locomotive diesel și electrice (1964); • Modernizarea materialului rulant subteran (1990); • Studiu preliminar privind dezvoltarea transportului subteran din București în sistem regional (1994); • Studiu preliminar pentru dezvoltarea unui sistem de transport public integrat în București și zona sa metropolitană (1997); • SOS CFR – Analiză a situației infrastructurii feroviare (2011); • SOS CFR – Transportul combinat Auto – CFR, exemple europene (2012); • SOS CFR – Analiză a situației infrastructurii feroviare (2013); • Studiul de oportunitate privind investiții în sisteme de transport public de mare capacitate în Târgu Mureș – capitolul feroviar; Trenul urban/subteran (2015); • Transportul feroviar urban/suburban/regional, soluție atractivă, bunele practici europene; • Căile ferate și liniile de mare viteză (2017); • Pentru mobilitate durabilă în marile aglomerări urbane (2018).
În anul 2021, la Editura AGIR a apărut volumul ”O viață pe șine”, care cuprinde memoriile lui Octavian Udriște.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: metrou, schimbare, statie, denumire, octavian udriste,
Dată publicare:
12-09-2023 15:51