Șoferii și curierii de pe Glovo, Bolt și Uber vor avea propriul sindicat. Se vor putea înscrie şi cetățenii străini

62292917
Shutterstock

Blocul Național Sindical a lansat Sindicatul Lucrătorilor de pe Platforme Digitale (SLPD), prima structură sindicală din România destinată exclusiv celor care muncesc prin aplicații precum Uber, Bolt, Glovo, Wolt și altele.

SLPD va funcţiona ca un sindicat naţional, cu filiale în toate judeţele ţării. În cadrul acestuia se pot înscrie atât cetăţeni români, cât şi cetăţeni străini care lucrează în România prin intermediul platformelor digitale.

"Pentru început, BNS a constituit un grup de iniţiativă, care va fi transformat oficial în sindicat. Adeziunea poate fi completată online şi trimisă la adresa: [email protected]. De asemenea, proiectul de statut al sindicatului este deja pregătit, acesta urmând să fie definitivat de Adunarea generală de constituire a organizaţiei", se menţionează în comunicat.

Lipsuri legislative în domeniu

BNS atrage atenţia că lucrătorii de pe platforme digitale se confruntă cu o serie de vulnerabilităţi şi lipsuri legislative. Astfel, printre obiectivele SLPD se numără: apărarea membrilor în faţa platformelor şi intermediarilor; clarificarea statutului juridic al lucrătorilor pe platforme; propunerea de reglementări fiscale corecte; asigurarea accesului la sistemele de protecţie socială (sănătate, pensii, şomaj, concedii medicale); demararea negocierilor colective la nivel de platformă; reprezentarea lucrătorilor ca partener social recunoscut în dialogul cu Guvernul României şi ministerele sale; capacitatea de a negocia beneficii colective, precum pachete avantajoase de asigurări, acorduri cu lanţuri de benzinării etc.

Cei care devin membri ai sindicatului vor beneficia de reprezentare în relaţia cu platformele digitale şi intermediarii, promovarea intereselor în cadrul dialogului social şi la nivel instituţional, susţinerea unor demersuri legislative corecte şi echitabile, negocieri colective privind condiţiile de muncă şi apărare şi sprijin în faţa autorităţilor şi angajatorilor.

În România, numărul societăţilor partenere pentru transport alternativ s-a dublat în ultimii doi ani: de la 9.257 în 2023 la peste 18.900 în 2025, potrivit BNS. Uber şi Bolt au împreună peste 105.000 de şoferi activi, o cifră comparabilă cu totalul angajaţilor celor mai mari şapte angajatori din ţară, conform unui studiu BNS.

În alte state europene, situaţia este mult mai favorabilă pentru lucrătorii de pe platforme, se subliniază în comunicat. În Franţa, aceştia beneficiază de venit minim garantat pe oră sau pe cursă, iar în Estonia au acces la asigurări de sănătate, pensii, şomaj şi concediu medical.

"România trebuie să transpună până în 2026 Directiva europeană 2024/2831 privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pe platforme digitale, care obligă statele membre să stabilească corect statutul lucrătorilor şi să le garanteze drepturile fundamentale", menţionează sursa citată.

Pentru a sprijini acest demers, BNS va lansa pe 23 septembrie studiul intitulat "Munca pe platforme digitale - o perspectivă fiscală", care va include o analiză fiscală şi juridică a muncii pe platforme, nota de fundamentare şi proiectul de lege pentru transpunerea Directivei europene şi statistici şi date relevante despre fenomenul muncii pe platforme în România.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
Capere – beneficii, proprietăți și utilizări. Cum pot fi introduse în dietă

Caperele sunt un ingredient mic, dar cu un gust intens, folosit mai ales în bucătăria mediteraneană. Deși arată ca niște bobițe banale, ele conferă mâncărurilor o aromă unică, ușor acrișoară și sărată.

Record mondial. Cum arată cea mai înaltă plantă de floarea-soarelui din lume. Are o înalțime de peste 10 metri

Un fermier din statul american Indiana se mândrește cu ... cea mai înaltă plantă de floarea-soarelui. Aceasta a ajuns la înălțimea impresionantă de peste 10 metri.

Ora de iarnă 2025: Când se schimbă ora și când dăm ceasurile cu o oră înapoi

Ora de iarnă 2025 aduce din nou întrebarea clasică: când dăm ceasurile cu o oră înapoi? Schimbarea aduce modificări în programul zilnic și poate influența ritmul biologic, motiv pentru care mulți se întreabă cum să se adapteze mai ușor la acest interval.

Recomandări
Amendamentul care îi scapă pe consilierii locali de incompatibilitate a fost adoptat în comisii cu voturile PSD, PNL și UDMR

Amendamentul care îi scapă pe consilierii locali de incompatibilitate a fost adoptat, miercuri, în comisiile juridică, de muncă și administrație ale Camerei Deputaților, care s-au întrunit de urgență.

Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.