Sfântul Ilie se sărbătorește pe 20 iulie. Tradiții și obiceiuri

61821306

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte, duminică, pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă.

 

Sfântul Ilie a venit pe lume cu peste 800 de ani i. Hr., în ţinutul Tesvi din Galaad, într-o familie de preoţi, într-o perioadă în care iudeii se închinau idolilor şi zeilor străini, pe vremea împăratului Ahab. Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi.

Legendele spun că Sfântul Ilie a fost gospodar, dar cu o fire foarte iute. El şi-ar fi ucis părinţii veniţi în vizită şi a mers apoi la Dumnezeu şi şi-a cerut iertare, primind un car şi un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau.

În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice. Multe legende spun să Sfântul Ilie nu şi-a încheiat misiunea pe pământ, el ridicându-se la cer şi aşteptând acolo sfârşitul lumii, pentru a se lupta cu căpetenia diavolilor.

Obiceiuri și tradiții

De ziua Sfântului Ilie, oamenii nu lucrau, pentru a nu cădea grindina, şi nu mâncau mere, pentru ca grindina să nu fie de mărimea acestora. Tot în această zi, femeile mergeau la biserică şi dădeau pomană pentru morţi din roadele gospodăriei.

Citește și
Când se sărbătorește, de fapt, Sfântul Valentin în calendarul creștin ortodox. Ce semnificație are la români
Când se sărbătorește, de fapt, Sfântul Valentin în calendarul creștin ortodox. Ce semnificație are la români

În dimineaţa acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc, care sunt puse apoi la uscat, iar femeile duc busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice.

De Sfântul Ilie, românii îşi amintesc şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau şi dădeau de pomană merele căzute. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor sunt organizate praznice.

De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea albinelor. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină.

După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor.

Sânt-Ilie marchează şi miezul verii pastorale, dată la care le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Pentru ţinutul sucevean este demn de amintit renumitul bâlci de Sânt-Ilie de la Fălticeni, bâlci care, din anul 1814, în urma hrisovului lui Scarlat Vodă Calimach, era al doilea ca mărime din Europa, după cel de la Leipzig.

Cu două-trei săptămâni înainte de 20 iulie, pe străzile Fălticeniului începea să se adune mozaic de lume şi se auzeau strigătele şi chemările negustorilor rostite în polonă, rusă, letonă, cehă, germană, maghiară, turcă sau arabă.

Tot în 20 iulie se ţin mai multe târguri sau petreceri câmpeneşti.

În ziua de după Sfântul Ilie, pe 21 iulie, oamenii îl sărbătoresc pe Ilie-Pălie, vizitiul care conduce carul Sfântului.

Mesaje de Sfântul Ilie. Urări pe care le poți trimite celor care își serbează onomastica

Cele mai frumoase mesaje și urări care se trimit de Sfântul Ilie sunt cele simple, venite din suflet, însă dacă vrei ca mesajul să conțină mai mult decât un „la mulți ani”, dar inspirația nu este de partea ta, ți-am pregătit o serie de mesaje cu care să-ți impresionezi soția/soțul, prietenii sau șeful.

Dacă nu putem fi alături de cei care care își serbează numele de Sfântul Ilie este bine să ne rupem cinci minute din timpul nostru pentru a le trimite un mesaj de „la mulți ani”.

Dacă vrei să te faci remarcat cu mesajul tău, în rândurile de mai jos, ți-am pregătit diferite mesaje de „la mulți ani” cu care să-ți surprinzi soția/soțul, prietenii și chiar șeful.

Mesaje de „la mulți ani” de Sf. Ilie pentru soț/soție

► „Scumpul meu/Scumpa mea, de ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele pe care o să ţi le pui. La mulţi ani!”

► ”Dumnezeu mi-a dat familia, Sfântul Ilie, al cărui nume îl porţi mi te-a dăruit, pentru a mă bucura de o astfel de o căsnicie. Mă bucur că ai apărut în viaţa mea, că am şi voi avea bucuria de a trăi şi simţi o iubire adevărată! Să îţi fie viaţa binecuvântare şi bucurie întocmai ca numele sfânt pe care îl porţi!”

► „Îţi doresc ca de ziua numelui tău să ţi se împlinească toate dorinţele, să fii fericit, iubit, să ai parte numai de raze de soare în viaţă şi îţi urez un sincer La Mulţi Ani!”

► „Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sfântul Ilie cât mai frumoasă!”

► „Toata fericirea Astăzi e ziua numelui tău, un nume simplu si frumos, la fel de pur si gingaș ca tine. Iți doresc numai bine si sa ai parte de toata fericirea din lume. La Mulți Ani!”

► `Tot ce-ți dorești, tot ce-ți lipsește, un mesaj de La Mulți Ani de la cel ce te iubește!”

Mesaje de „la mulți ani” de Sf. Ilie pentru prieteni
Dacă vrei ca pritenii tăi să te țină minte, trimite-le un mesaj din lista de mai jos

► „O prietenie sinceră înseamnă întotdeauna o legătură între oamenii cu aceleaşi principii, aceleaşi idealuri, aceleaşi bucurii, aceleaşi lacrimi. O prietenie sinceră este o binecuvântare pentru fiecare din noi, iar prietenia mea cu tine, este o prietenie sinceră, ca un talisman aducător de noroc.” La mulți ani!”

► ”Un cer albastru fără nori, în calea ta să fie, să ai în viaţă numai flori, noroc şi bucurie! La mulţi ani!”

► „De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele pe care o să ţi le pui. La mulţi ani, Ilie!”.

► „Draga Iliuță, sper ca mesajul meu să nu fie la fel de călduros ca vremea de afară. Îți doresc să ai parte de multă sănătate și îți urez tot binele din lume. La mulți ani!”

Mesaje de „la mulți ani” de Sfântul Ilie pentru șeful

Pentru mulți, mesajul de „la mulți ani” pentru șef le dă emoțiilor multura dintre noi.

Dacă nu ești sigur ce mesaj vrei să-i scrii șefului, alege o urare din lista de mai jos cu care sigur nu vei da greș.

► „Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sf. Ioan cât mai frumoasă! La mulţi ani!”

► „Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori!”

► „Un cer albastru fără nori, În calea ta să fie, Să ai în viaţa numai flori, Noroc şi bucurie! La mulţi ani!”

► „O zi frumoasa este ziua numelui tău! Sa te bucuri de viată, de zâmbete, de tot ce e frumos. La mulți ani!”

Urări de Sfântul Ilie

► „Fie ca această zi să-şi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări. Sfântul Ilie al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească mereu. La Mulţi Ani!”

► „Fie ca Dumnezeu să decoreze fiecare rază de soare care ajunge la tine cu succes, fericire şi prosperitate. La mulţi ani, Iliana!”

► „Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani, Ilinca!”

► „La mulţi ani, Lia! Multă sănătate multe realizări şi tot ce îți doriţi lângă cei dragi”

► „La multi ani Elis! Sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieții tale.”

Articol recomandat de sport.ro
Manuela Nicolosi, din arbitraj în studio-ul TV: ”Pasiunea este mai puternică decât orice”
Manuela Nicolosi, din arbitraj în studio-ul TV: ”Pasiunea este mai puternică decât orice”
Citește și...
Când se sărbătorește, de fapt, Sfântul Valentin în calendarul creștin ortodox. Ce semnificație are la români
Când se sărbătorește, de fapt, Sfântul Valentin în calendarul creștin ortodox. Ce semnificație are la români

În fiecare an, pe 14 februarie, mulți români sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților. Puțini știu însă când este pomenit, de fapt, Sfântul Valentin în calendarul creștin ortodox și ce semnificație are această zi în tradiția noastră.

Valentine's Day 2026. Povestea șocantă din spatele Sfântului Valentin și adevărul despre 14 februarie
Valentine's Day 2026. Povestea șocantă din spatele Sfântului Valentin și adevărul despre 14 februarie

Luna februarie este asociată pretutindeni cu iubirea. Valentine’s Day a devenit, în timp, una dintre cele mai populare sărbători dedicate dragostei. 

Moșii de iarnă 2026. Ce se face în Sâmbăta morților, pe 14 februarie
Moșii de iarnă 2026. Ce se face în Sâmbăta morților, pe 14 februarie

Moșii de iarnă din 2026 sunt pomeniți pe 14 februarie, în Sâmbăta morților, una dintre cele mai importante zile dedicate celor adormiți. 

Recomandări
România, lovită de un nou val de frig. ANM anunță ninsori, lapoviță și ploi în mai multe zone din țară. HARTĂ
România, lovită de un nou val de frig. ANM anunță ninsori, lapoviță și ploi în mai multe zone din țară. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, până luni, se vor înregistra precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, iar la munte acestea vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. 

”Rusia nu va fi niciodată pregătită pentru pace”. Mesajul sumbru transmis de diplomația americană
”Rusia nu va fi niciodată pregătită pentru pace”. Mesajul sumbru transmis de diplomația americană

Rușii nu vor fi niciodată pregătiți pentru pace, sună mesajul sumbru transmis de ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker. Înaltul diplomat american îl contrazice astfel pe președintele Donald Trump. 

Cum s-a schimbat Ziua Îndrăgostiților de-a lungul timpului. De la festivaluri romane la cadouri și cine romantice
Cum s-a schimbat Ziua Îndrăgostiților de-a lungul timpului. De la festivaluri romane la cadouri și cine romantice

Ziua Îndrăgostiților, numită și Valentine's Day sau Sf. Valentrin, este o sărbătoare modernă, în care cuplurile din întreaga lume își sărbătoresc iubirea.