Primăvara capricioasă și vremea ploioasă din prima parte a verii au făcut ca segmentul de restaurante, terase și baruri să ocupe doar 9 la sută din total, de 7-8 ori mai puțin ca în Spania, Irlanda și Portugalia.
Un restaurant cu terasă încasează, în medie, cu un sfert mai puțin când vremea e neprielnică, arată datele celor din industria ospitalității. Printre produsele meteosensibile este berea. În primele 6 luni ale anului, vânzările s-au redus cu peste 10 la sută față de aceeași perioadă din 2025 - 700 de milioane de litri.
Costi Bratu, director general Berarii României: „Berea la butoi sau la draft, cum e cunoscută, are o scădere de la 5,4 la 3,7%, asta pe fondul contractării vânzărilor de bere din HoReCa. Povestea este tristă, dar sectorul berii din România este totuși unul de succes. Cererea de bere e acoperită în procent de 95,5% de producția locală”.
Prin comparație, în Ungaria 20% din cantitatea de bere se vinde în localuri, în Spania 63%, în Irlanda 64%, iar în Portugalia 68%. Principalul motiv al restrângerii pieței interne îl reprezintă, desigur, creșterea prețurilor, care au ajuns la nivelul berilor de import, de calitate similară. Acciza pe bere este acum cu 35% mai mare ca în Germania. Plus concurența...
Consumator: „Beau, dar mă amețesc repede, nu”.
Corespondent Pro TV: „Segmentul fără alcool, cum spun ospătarii „pentru șoferi și doamne”, a ajuns la o valoare record de 6% din piață, cu varietăți fructate și chiar condimentate. Dar știți cum zic americanii: „Dacă arată ca o rață și mănâncă ca o rață, atunci e o rață”? Ei bine, deși arată, miroase și are gust de bere, berea fără alcool nu e bere! Legal, această băutură trebuie să aibă o concentrație alcoolică de cel puțin 0,5%. Deci creșterea din categoria fără alcool împuținează vânzările berii clasice”.