Autoritățile au declarat stare de urgență, din cauza focurilor devastatoare, care se extind cu o viteză uluitoare și distrug totul în cale. Peste 20 de mii de persoane și-au lăsat casele și au fugit.

În Albania, pompierii și armata - cu sprijinul elicopterelor - încearcă să țină sub control un incendiu de amploare, izbucnit pe Muntele Krujë, la mai puțin de 40 de kilometri nord de Tirana. Flăcările s-au extins rapid, ațâțate de vântul puternic.

Localnicii din mai multe sate au primit ordin de evacuare.

Besfort Lamallari, ministrul albanez al Afacerilor Interne: „Vă rugăm să cooperați cu poliția și să vă evacuați locuințele. Acest lucru este pentru siguranța dumneavoastră, a familiilor dumneavoastră și a polițiștilor care lucrează pentru a vă proteja”.

Poliția a anunțat că a arestat un bărbat suspectat că a provocat accidental incendiul de vegetație, după ce ar fi dat foc unor uscături în apropierea locuinței sale.

De vineri seara ard și dealurile din jurul Lacului Garda, în nordul Italiei. Salvatorii au evacuat peste 200 de persoane și controlează casele de vacanță din zonă. Pompierii, echipele de protecție civilă, carabinierii din cadrul unităților forestiere, dar și pompieri voluntari s-au mobilizat în zonă. Operațiunile sunt coordonate de primarul localității Tignale, Daniele Bonassi, care a descris scenele drept „înspăimântătoare”.

Peste ocean, mai mult de 20.000 de persoane au primit ordin să-și părăsească locuințele în timpul nopții. În vestul Canadei, un incendiu violent s-a extins cu o viteză extraordinară în provincia Columbia Britanică.

David Eby, premierul provinciei Columbia Britanică: „Condițiile sunt extrem de periculoase și se schimbă de la un minut la altul. Flăcările se extind cu o viteză incredibil de mare. // La recomandarea autorităților responsabile, ministrul Green a declarat stare de urgență la nivelul provinciei”.

Incendiul de vegetație denumit Bald Range a fost semnalat pentru prima dată vineri seara. În câteva ore a cuprins aproximativ 50 de kilometri pătrați.