Zece persoane au fost amendate cu suma totală de 66.000 de lei după ce și-au forțat caii să participe la un concurs de tractat bușteni, arată news.ro.

„Răvășitul oilor”, care are loc an de an în satul Brebu din comuna Runcu, atrage mii de localnici și turiști dornici să participe la spectacole folclorice, târguri tradiționale și întreceri specifice. Ediția din acest an a atras atenția autorităților asupra modului în care sunt tratate animalele implicate în competiții.

Pentru a se asigura că normele de protecție sunt respectate, oamenii legii au organizat controale inopinate alături de inspectorii sanitar-veterinari.

„Astăzi, 20 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa, au efectuat o acţiune în vederea verificării şi asigurării bunăstării animalelor, în localitatea Runcu, cu ocazia desfăşurării evenimentului “Răvăşitul Oilor”. În cadrul acţiunii, au fost constatate încălcări ale prevederilor Legii 205/2004 privind protecţia animalelor, respectiv folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri. Astfel, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 66.000 de lei”, au anunțat oficialii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

Potrivit reprezentanților Poliției, sancțiunile au vizat exclusiv proprietarii de cai care și-au supus animalele la un efort extrem, obligându-le să ia parte la proba de tractat bușteni.