Postul Sf. Petru și Pavel 2025. Când începe și cum se ține

62462564
Shutterstock

Postul Sfinților Petru și Pavel este una dintre cele patru mari perioade de post din calendarul ortodox, fiind așteptat în fiecare an de credincioșii care doresc să se pregătească spiritual pentru această sărbătoare.  

Postul Sfinților Petru și Pavel 2025 începe pe 16 iunie și durează până pe 28 iunie, fiind o perioadă de post mai scurtă și mai ușoară decât altele din an, conform calendarului creștin ortodox. Acest post este dedicat cinstirii celor doi mari apostoli și are mai multe zile cu dezlegare la pește, vin și ulei. Află cât durează, ce reguli trebuie respectate, când se poate consuma pește și ce semnificație are această perioadă pentru credincioși.

Când începe postul Sf. Petru și Pavel

În 2025, Postul Sfinților Petru și Pavel începe luni, 16 iunie, și se termină vineri, 28 iunie, cu o zi înainte de sărbătoarea celor doi apostoli. Acest post nu are o dată fixă, ci se calculează în funcție de Paște: începe întotdeauna în lunea de după Duminica Tuturor Sfinților, care vine imediat după Rusalii. Așa se face că durata postului diferă de la an la an, uneori ține doar câteva zile, alteori chiar până la trei săptămâni. În 2025, postul ține aproape două săptămâni.

Postul Sfinților Petru și Pavel este unul dintre cele patru mari posturi ale anului bisericesc (alături de cel al Paștelui, Crăciunului și al Adormirii Maicii Domnului). Este un post de vară care îi pregătește sufletește pe credincioși pentru marea sărbătoare a Sfinților Apostoli. Biserica spune că a fost rânduit în cinstea celor doi apostoli și pentru a le urma exemplul: aceștia obișnuiau să postească înaintea unor misiuni importante, așa cum se arată și în Biblie. În trecut, postul era numit și Postul Cincizecimii, pentru că venea imediat după Rusalii, sărbătoarea în care Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli, scrie crestinortodox.ro.

Istoria acestui post este foarte veche. Primele scrieri care vorbesc despre el datează din secolul al IV-lea, iar marii sfinți ai Bisericii, ca Atanasie cel Mare sau Leon cel Mare, l-au pomenit în predicile și textele lor. La început, postul era ținut doar de călugări, dar în timp a fost preluat și de credincioșii simpli.

Pentru că depinde de data Paștelui, durata lui s-a schimbat des. Au fost ani în care aproape că nu se ținea deloc, dacă Paștele cădea târziu. Totuși, din 2015, Biserica Ortodoxă Română a decis ca acest post să aibă întotdeauna cel puțin șapte zile, chiar și atunci când, după calcule, ar fi fost mai scurt. Așa că, în fiecare an, credincioșii au o perioadă minimă în care să țină post, rugăciune și reculegere înainte de 29 iunie.

Cum se ține și de ce e unul din cele mai ușoare posturi

Postul Sfinților Petru și Pavel este considerat unul dintre cele mai ușoare posturi din an, pentru că regulile lui sunt mai blânde decât cele din Postul Paștelui sau alte perioade de post. Ca în orice post, credincioșii nu mănâncă produse din carne, ouă sau lapte, ci aleg mâncăruri din legume, fructe, cereale și alte alimente de post.

În schimb, acest post are multe dezlegări, adică zile în care se pot consuma pește, ulei și vin. Toate zilele de sâmbătă și duminică din această perioadă au dezlegare la pește, vin și ulei. În plus, dacă în timpul postului sunt sărbători mari, se poate consuma pește și în alte zile din timpul săptămânii.

După cum spune tradiția bisericii, iată care sunt regulile obișnuite legate de mâncare în acest post:

· Luni, Miercuri și Vineri: se mănâncă simplu, fără ulei (așa-numitul post “uscat”).

· Marți și Joi: se poate găti cu ulei și se bea vin.

· Sâmbăta și Duminica: se poate mânca pește, se poate folosi ulei și se bea vin.

Pe lângă aceste reguli, dacă în timpul postului este o sărbătoare mare (marcată în calendar cu cruce neagră sau roșie), se face dezlegare la pește și dacă acea zi cade într-o zi obișnuită de post. De exemplu, pe 24 iunie se prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar în acea zi se poate mânca pește, chiar dacă este zi de luni sau miercuri. Dacă ziua Sfinților Petru și Pavel (29 iunie) ar cădea miercuri sau vineri, ar fi și atunci dezlegare la pește, vin și ulei. În 2025, această zi cade duminică.

În afară de mâncare, postul are și un rol spiritual. Biserica le recomandă credincioșilor să se roage mai mult, să meargă la slujbe, să ajute pe alții și să evite certurile, excesele și obiceiurile rele. Deși este un post ușor la mâncare, el are aceeași valoare ca orice alt post: este o perioadă de curățenie sufletească, liniște și apropiere de Dumnezeu.

Tot în această perioadă, nu se fac nunți sau petreceri mari, pentru că este vreme de reculegere. Mulți credincioși spun că postul Sânpetrului este mai ușor și pentru că se ține vara, când se găsesc din belșug legume, verdețuri și fructe proaspete. Față de Postul Paștelui (care e iarna-primăvara) sau cel al Maicii Domnului (mai scurt și cu mai puține dezlegări), postul Sfinților Petru și Pavel oferă mai multă diversitate în alimentație și mai multe zile în care se poate mânca pește, de aceea i se mai spune și “postul ușor”, conform Doxologia.ro.

Zilele cu dezlegare la pește

Dezlegare la pește înseamnă zile din post în care este voie să mănânci pește, vin și ulei, chiar dacă alte alimente de origine animală rămân interzise. În Postul Sfinților Petru și Pavel din 2025, aceste dezlegări apar în perioada 16–28 iunie, după cum urmează:

· Luni, 16 iunie – dezlegare la pește (Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul)

· Sâmbătă, 21 iunie – dezlegare la pește

· Duminică, 22 iunie – dezlegare la pește

· Marți, 24 iunie – dezlegare la pește

· Sâmbătă, 28 iunie – dezlegare la pește.

Cine au fost Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt doi dintre cei mai cunoscuți și cinstiți sfinți din creștinism. Ei au fost aleși de Iisus Hristos să ducă mai departe învățătura creștină și au avut un rol foarte important în răspândirea credinței, mai ales în primele vremuri ale Bisericii.

Sfântul Petru a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus. Numele lui real era Simon, dar Hristos l-a numit Petru, care înseamnă „piatră”, spunând că pe el va zidi Biserica Sa. Era pescar din Galileea și l-a urmat pe Iisus încă de la începutul propovăduirii Sale. Petru este cunoscut pentru credința sa puternică, dar și pentru momentul în care s-a lepădat de Hristos de frică, apoi s-a căit cu lacrimi amare. După Învierea Domnului, Petru a fost unul dintre cei mai importanți lideri ai Bisericii, propovăduind Evanghelia în multe locuri. A murit ca martir la Roma, fiind răstignit cu capul în jos, pentru că nu s-a considerat vrednic să moară ca Mântuitorul.

Sfântul Pavel, deși nu a fost unul dintre cei 12 apostoli inițiali, este considerat „Apostolul neamurilor”. La început, el a fost prigonitor al creștinilor, dar s-a convertit după ce Iisus i s-a arătat în chip minunat pe drumul către Damasc. După convertire, Pavel a devenit unul dintre cei mai mari misionari ai credinței, călătorind mult și scriind epistole (scrisori) care sunt astăzi parte din Noul Testament. Și el a fost martirizat la Roma, fiind decapitat.

Pe 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe amândoi împreună, ca simbol al credinței, curajului și jertfei pentru Hristos.

Articol recomandat de sport.ro
„Șantajul Europei s-a dovedit mai puternic!” Plânge Moscova după ultima lovitură plecată din România
„Șantajul Europei s-a dovedit mai puternic!” Plânge Moscova după ultima lovitură plecată din România
Citește și...
Avertisment pentru turiștii care călătoresc în țări populare din Europa. Un virus se răspândește rapid în Grecia și Italia

Turiștii care se îndreaptă spre cele mai populare stațiuni însorite din Europa sunt avertizați după ce autoritățile sanitare au tras un semnal de alarmă privind răspândirea rapidă a unui virus.

Un francez, concediat pentru că a condus mașina firmei în zilele libere, și-a dat în judecată angajatorul. Ce a urmat

Un angajat al unei bănci din Franța, concediat după ce a fost prins circulând cu viteză excesivă în mașina de serviciu în ziua liberă, a câștigat procesul împotriva angajatorului.

Ensaladilla Rusa, varianta spaniolă a salatei de boef. Ce conține și de ce e atât de gustoasă

Ensaladilla Rusa seamănă la prima vedere cu salata de boeuf, însă varianta spaniolă are propriul gust și se pregătește puțin diferit. 

Recomandări
ANAF verifică veniturile obținute de români în străinătate. Cine riscă să plătească un impozit de 70%

Peste un miliard de euro din venituri obținute de români în străinătate au fost declarate la ANAF pentru anul 2025. Cei mai mulți bani au provenit din investiții, iar cei mai puțini din agricultură. 

Șantierele din București, cele mai liniștite locuri ale orașului. Pe unul mai „agitat”, doi dau la lopată, patru se uită

Lucrările sunt întârziate pe unele din cele 50 de șantiere deschise în București pentru schimbarea conductelor și a șinelor de tramvai. 

Fenomenul care face incendiile din Spania imposibil de controlat. Ce este „regula 30-30-30” de care se tem toți pompierii

Pompierii spanioli depun eforturi colosale pe mai multe fronturi pentru a opri cele mai distrugătoare incendii de vegetație din istoria recentă a țării. În ultima săptămână, flăcările au pârjolit peste 50.000 de hectare de teren.