Păsările, afectate de poluarea din Delta Dunării. Voluntarii care ajută la curățarea zonei au parte de o surpriză

×
Publicitate

Poluarea a ajuns și în Delta Dunării: tot mai multe păsări sunt afectate de deșeuri, în special de peturile abandonate de turișți.

Responsabilii au amplasat două corturi la Sulina și Sfântu Gheorghe, unde oamenii pot duce resturile din plastic. Primesc în schimb tururi gratuite în Deltă.

Membrii Societatii Ornitologice si voluntarii vor sta zece zile in cele doua localitati din Delta Dunării și vor încerca să promoveze mesajul „Nu fi PETlican, nu arunca plasticul în natură”.

„Trebuie să ne aducă cinci peturi de câte doi litri, sau zece de jumătate, sau 20 de pahare de bere. Ei ne aduc aceste peturi la cort, iar noi îi înscriem în tururi. Avem două tururi ghidate pe zi: unul de la 7 dimineața și unul de la 18. Deja avem liste mari de așteptare”, spune Andreea Oprea de la Societatea Ornitologică Română.

La Sulina și Sfântu Gheorghe vin în special turiști care vor să evite aglomerația și mizeria de la mare, așa că oamenii au fost extrem de receptivi la campanie.

„După prima zi am ajuns să adunăm în jur de doi saci și jumătate și să avem deja în jur de 30 de persoane pentru următoarele zile la tururile ghidate”, a declarat Daniel Bulai, voluntar.

„Sunt unele păsări, de exemplu, care confundă plasticul cu hrană. În consecință își hrănesc puii cu plasticul și își pierd puii de anul respectiv. Le blochează deseori sub apă, plasticul plutește, nu pot să îl distingă atât de ușor, nu este atât de stabil, apare oriunde, pot să se încurce pe ciocul, pe gâtul lor”, a spus Zoltán Benkő, biolog.

Nu există încă statistici oficiale care să arate cât de grav sunt afectate populațiile de păsări de poluarea cu plastic. Specialiștii spun, însă, că efectele se văd de mulți ani. Și nu e singură formă de poluare care le afectează: turismul practicat la modul inconștient poate alungă pelicanii din locurile cunoscute de cuibărit.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62208853
Au fost chemați să scoată un cadavru dintr-un râu. Ce au descoperit, de fapt, salvatorii. VIDEO

O echipă de intervenție a fost solicitată să vină pe râul Arkansas, Tulsa Oklahoma, pentru a scoate din apă ceea ce se anunța a fi cadavrul unui bărbat.

62208843
Cât a plătit un turist ca să petreacă șase zile la Mamaia. „Este un pic mai scump ca anul trecut”

Deşi calendaristic vara e pe sfârșite, au fost 32 de grade pe litoral, iar apa mării a ajuns și la 28 de grade. Sunt aproximativ 250.000 de turiști care-și petrec acest weekend la malul mării, iar vestea bună este că au început să scadă tarifele.

62208841
Un cimitir celtic și morminte de 6.000 de ani, descoperite în Cluj. VIDEO

La Iclod, în județul Cluj, au fost descoperite două așezări, una neolitică, de acum aproximativ 6.000 de ani și alta celtică, din urmă cu circa 2.200 de ani.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.