Papa Francisc se roagă pentru victimele tragediei de la spitalul din Piatra Neamţ. VIDEO

62117423
Getty

Papa Francisc a transmis duminică apropierea şi rugăciunea sa faţă de familiile îndurerate pentru pierderea celor dragi în urma incendiului de sâmbătă seara de la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, potrivit Vatican News.

La rugăciunea „Îngerul Domnului" de duminică, Papa Francisc s-a rugat pentru victimele tragediei de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ şi a încredinţat milostivirii lui Dumnezeu sufletele celor care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului de la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, transmite Agerpres.

Zece bolnavi de COVID-19 şi-au pierdut viaţa şi alte şapte persoane, printre care medici şi o asistentă medicală, au fost rănite.

„Ieri, într-o structură spitalicească din România, în care erau internaţi mai mulţi pacienţi afectaţi de coronavirus, a izbucnit un incendiu care a provocat victime. Îmi exprim apropierea mea şi mă rog pentru ei, să ne rugăm pentru ei!", a spus Papa Francisc.

La rândul său, patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de condoleanţe şi a elogiat dăruirea medicului grav rănit care şi-a pus viaţa în pericol pentru a scoate pacienţii din flăcări.

Medicul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, rănit în incendiul care a izbucnit la unitatea sanitară sâmbătă, în urma căruia a suferit arsuri grave, este transferat la Spitalul Militar „Regina Astrid" din Bruxelles, pentru tratament de specialitate, a anunţat duminică Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Persoanele care au decedat în urma incendiului sunt 7 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 ani, potrivit unui comunicat de presă.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62158765
Record mondial: Un porumbel voiajor de viteză din Belgia, vândut cu 1,6 milioane de euro la o licitație online
Un porumbel voiajor de viteză din Belgia, în vârstă de doi ani, numit New Kim, a fost vândut cu 1,6 milioane de euro la o licitaţie online care s-a încheiat duminică, fiind stabilit astfel un record mondial, relatează Reuters.
62158668
Vodafone România donează 50.000 de euro pentru refacerea secției ATI din Piatra Neamț
Vodafone România anunță că donează 50.000 de euro pentru refacerea secției ATI din Piatra Neamț, care a fost distrusă de incendiul izbucnit sâmbătă seara.
62158758
Imagine ireală surprinsă de un fotograf amator. Ce a pățit o pasăre după ce a mâncat un țipar
O serie de imagini care pare extras din celebrul film Alien au fost surprinsă de un fotograf amator din Statele Unite.