Operele lui Brâncuși, expuse la Muzeul Național de Artă din Timișoara. Valoarea totală estimată - jumătate de miliard de euro

×
Publicitate

România va găzdui cea mai consistentă expoziție cu opere ale unui artist de talie mondială, Constantin Brâncuși.

Timp de 4 luni vom putea să admiram la Muzeul Național de Artă din Timișoara 100 de exponate, între care 22 sculpturi, dar și fotografii, documente și filme care îl au în centru pe marele Brâncuși. Unele nu au fost expuse niciodată.

”Ecorseul”, sau ”Jupuitul” este opera de sfârșit de studii a lui Brâncuși la Scoala Națională de Arte Frumoase din București.

A devenit apoi material didactic în cadrul universităților de medicină și a fost realizată împreună cu profesorul Dimitrie Gerota. Lucrarea nu a fost niciodată expusa, însă o vom putea admira la Timișoara, din 30 septembrie, timp de 4 luni.

Doina Lemny, curatoarea expoziției: „El amănunțește tot organismul, un corp omenesc care a fost jupuit și se văd mușchii. Se vede că Brâncuși nu a ajuns la formele lui simple din nimic, asta explica aforismul lui de mai tărziu, ”simplicitatea e complexitate rezolvata”.

Doina Lemny este curatorul expoziției. Este cercetător la Centrul Pompidou din Paris, acolo unde se află și atelierul artistului român. Și-a dedicat toată cariera studiind opera lui Constantin Brâncuși.

Doina Lemny: „Printre operele rar văzute în expoziție e "piatra de hotar", ea este numai în atelierul Brâncuși, e o operă greu de transportat, e foarte importantă și pentru Brâncuși și pentru țara noastră, un totem ornat cu sărutul lui Brâncuși. Brâncuși nu s-a exprimat niciodată și nu și-a explicat niciodată opera, dar era foarte trist că Romania și-a pierdut o parte din teritorii. Acesta a fost argumentul și rugăciunile noastre că să obținem această operă”.

La Timișoara vor ajunge lucrări împrumutate de la Centrul Pompidou din Paris, Galeria Tate din Londra, Fundația Guggenheim de la Veneția, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul de Artă din Craiova, precum și din colecții particulare.

Operele au o valoare totală de peste o jumătate de miliard de euro pentru care organizatorii plătesc o asigurare de peste 200 de mii de euro.

A durat 2 ani de zile pentru ca Muzeul Național de Artă din Timișoara să ajungă să respecte în amănunt standardele cerute de muzeele de la care vor fi aduse lucrările lui Constantin Brâncuși.

Filip Petcu, directorul Muzeului Național de Artă din Timișoara: „2 milioane de euro pentru climatizare, securitate la incendiu, sisteme de supraveghere inteligentă, s-au achiziționat elemente de iluminat și tehnologie inteligentă de ultimă generație, și alte. Au întărit echipa de bază umană și am colaborat strâns cu Institutul de Securitate precum SRI, Jandarmeria Română, poliția, pentru a garanta siguranță vizitatorilor și a operelor de artă”.

Cei care vor ajunge la Timișoara au șansa să vadă Sărutul, Măiastra, Pasărea în văzduh, Muzele Somnul, Peștele sau Cap de copil.

Recent, lucrarea ”Sărutul” a fost expusa pentru câteva zile la Art Safari și a strans mii de vizitatori.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62385799
Mai mulți participanți de la un festival din Iași s-au trezit cu cauciucurile tăiate. Poliția caută făptașii

Participanții unui festival din județul Iași au avut parte de o surpriză neplăcută la finalul distracției. Când să plece cu mașinile, unii dintre ei au observat că au cauciucurile tăiate. Polițiștii îi caută pe făptași.  

62385798
Cât alcool și câte țigări poți transporta în bagaj atunci când călătorești în UE. Nu ai cum să depășești aceste cantități

Descoperă care sunt regulile pentru trecerea frontierei în țările din Uniunea Europeană. De asemenea, află cât alcool și câte țigări poți transporta în bagaj.  

62385777
CFR Călători, atacată de mongoli. Ce s-a întâmplat cu pagina de Facebook a companiei

CFR Călători a rămas marți fără pagină de Facebook, după ce a fost atacată de hackeri din Mongolia.

 

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.