O tonă de miez de nucă se vinde de aproape 6 ori mai scump în România, comparativ cu alte țări europene

×
Publicitate

Dacă în alți ani zeci de mii de tone de nuci plecau la export, acum agricultorii spun că piața românească oferă prețuri mai bune decât cea din Europa sau din Statele Unite.

La noi, o tonă de miez de nucă se vinde de aproape 6 ori mai scump comparativ cu alte țări europene. În plus, sunt tot mai căutate și la noi preparate precum batoanele cu nuci și uleiul de nucă.

Încurajată și de faptul că poate lua fonduri europene, Narcisa Galeș a investit la Suceava șase milioane de euro într-o fabrică tehnologizată de prelucrare a miezului de nucă. Plantația de nuci pe care o administrează de aproape 15 ani produce peste 30 de tone de nucă în fiecare toamnă.

Narcisa Maria Galeș, proprietar fabrică prelucrare a miezului de nucă: „Avem patiserii locale și din țară unde trimitem miez de nuca, în țară mai mult”.

Zeci de tone de nucă sunt prelucrate și într-o fabrică din Bihor. De aici, pleacă spre magazinele de la noi din țară miez caramelizat cu piper, sărat sau cu chili, batoane energizante, dar și diferite sortimente de pâine cu nuci.

Cornel Sabău, administratorul unei fabrici de prelucrare a nucilor: „Avem miez de nucă în premieră europeană: miez de nucă prăjit în ulei de cocos, sărat, care este o delicatesă și suntem singurii din Europa care producem așa ceva...”

Prețul pentru un baton cu nuci caramelizate variază între 5 și 8 lei. Cele cu arome precum wasabi sau chili se vând cel mai bine. Iar uleiul de nucă, folosit frecvent în salate, costă 39 de lei, sticla de 250 de ml.

Nucile românești sunt cele mai bogate în antioxidanți din întreaga lume. Pe lângă savoarea și textura minunată, consumul de nuci este o alegere foarte bună din punct de vedere nutrițional la orice masă.

Specialiștii spun că plantația de nuci este uşor de întreţinut, dar este nevoie de răbdare, pentru că profitul apare după 5-6 ani.

Confirmă și proprietara unei livezi care se întinde pe 5 hectare și jumătate, la marginea localității Techirghiol.

La Săhăteni, în județul Buzău, sunt plantate, pe o suprafață de 60 de hectare soiuri de nuci aduse tot din Franța.

Loredana Stelian, proprietar plantație de nuci: „Până acum trei ani am reușit să exportăm în mare parte producția, nucă în coajă și miez de nucă și ele au ajuns pe mesele din Slovacia, Georgia, Franța”.

Anul acesta este, însă, mai avantajos să vândă în țară. De pe un singur hectar rezultă și șapte tone de nuci în coajă, iar dacă soiul este franțuzesc, 10 tone.

George Lămureanu, specialist pomicultură: „Este profitabil în primul rând pentru că dacă avem o tonă de miez de nucă la hectar și se vinde undeva la 40 de lei, avem 40 de mii de lei. Aproximativ 10 mii de euro pe tona de nuc”.

În toată țara, sunt 50 de mii de hectare cu nuci. Cele mai multe livezi sunt concentrate în zonele de câmpie.

Reporteri: Cătălin Covrig, Oana Ursanu, Ina Popescu

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Desfătare cu plăcinte în Alba, înainte de începerea postului Crăciunului. A fost o adevărată sărbătoare a gustului

Cu gem, brânză, ceapă sau mere, plăcintele au fost vedete la Alba, înainte de postului Crăciunului. În weekend a avut loc Festivalul Plăcintelor și a fost o adevărată sărbătoare a gustului și a aromelor.

Compania americană care dezvoltă reactoarele nucleare de la Doicești a anulat proiectul similar din SUA. Care este motivul

Proiectul reactoarelor de mici dimensiuni de la Doicești este pus sub semnul întrebării, după ce compania americană care dezvoltă această tehnologie a anunțat că oprește un proiect similar din Statele Unite.  

TikTok-ul s-a transformat într-un imens bazar. Mai multe magazine apelează la platformă pentru a-și vinde produsele

Tot mai multe magazine apelează la social media pentru a-și vine produsele: de la haine până la bijuterii, parfumuri, suplimente alimentare sau hrană pentru animale de companie.

Recomandări
Ziua Limbii Române, sărbătorită în premieră la Cernăuți. ”Asistăm la un moment istoric”

Ziua Limbii Române a fost marcată, sâmbătă, în premieră, la Cernăuţi. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat în martie decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, pe data de 31 august.

”Laura Codruța Kovesi a Ungariei”. Maghiarii au un nou procuror șef: ”Cel mai important lider anticorupție”

Presa și societatea civilă din Ungaria o compară pe Katalin Tasnady, noul procuror șef al recent înființatei structuri anticorupție NVVH, cu românca Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European.

Norvegienii s-au adunat la Palatul Regal din Oslo pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald. GALERIE FOTO

Norvegienii s-au adunat sâmbătă în fața Palatului Regal pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald, relatează Reuters.