Moartea bărbatului ar fi fost provocată de o presupusă eroare medicală petrecută în 2006, în regiunea Campania.
Cazul, aflat pe rolul instanțelor de aproape două decenii, va reveni acum în fața Curții de Apel, care va trebui să stabilească valoarea despăgubirilor, relatează Il Messaggero.
Tatăl a murit înainte ca fiica să se nască
Bărbatul a murit în timp ce soția sa era însărcinată cu singurul lor copil. Femeia a fost nevoită să ducă singură la capăt ultimele luni de sarcină și să își crească fiica fără sprijinul partenerului, confruntându-se în același timp cu durerea provocată de pierderea acestuia.
După deces, familia a deschis un proces împotriva medicilor și a unității sanitare, considerați responsabili pentru presupusa eroare medicală.
În 2016, un tribunal le-a acordat mamei și fiicei despăgubiri totale de aproximativ 1,2 milioane de euro, sumă care includea și cheltuielile de judecată.
Ulterior însă, Curtea de Apel din Napoli a modificat hotărârea și a decis că fiica nu are dreptul la despăgubiri. Judecătorii au motivat că, întrucât nu era încă născută la momentul decesului tatălui, nu exista un raport de rudenie care să poată fi protejat din punct de vedere juridic. În consecință, valoarea despăgubirilor a fost redusă.
Decizia Curții de Casație
Mama tinerei a contestat hotărârea la Curtea de Casație, susținând că și fiica sa are dreptul la despăgubiri pentru pierderea tatălui, cauzată de presupusa eroare medicală.
Curtea de Casație i-a dat dreptate și a stabilit un principiu diferit față de cel reținut de instanța de apel. Potrivit judecătorilor, o faptă ilicită poate încălca și dreptul unui copil de a avea și de a dezvolta o relație cu părintele său, chiar dacă acesta se naște după decesul părintelui.
În consecință, instanța supremă a anulat decizia Curții de Apel și a dispus rejudecarea cauzei. Curtea de Apel va trebui acum să stabilească valoarea despăgubirilor care i se cuvin tinerei, ținând cont de principiul stabilit de Curtea de Casație.