O statuie vivantă cu Florin Cîțu, dezvelită în Piața Victoriei, în cadrul unui protest Greenpeace. GALERIE FOTO
O statuie vivantă, care îl reprezentă pe Florin Cîţu, a fost dezvelită în Piaţa Victoriei, în cadrul unui protest Greenpeace.
O statuie vivantă îmbrăcată în haine aurii şi reprezentându-l pe prim-ministrul Florin Cîţu a fost dezvelită miercuri, în Piaţa Victoriei, în cadrul unei acţiuni organizate de către Greenpeace România, în contextul în care coaliţia guvernamentală discută despre modul în care va fi gestionat dosarul de înscriere a sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO.
După dezvelirea statuii, cei prezenţi au fost îndemnaţi să lipească bileţele pe ea, pentru a transmite în acest fel mesaje referitoare la Roşia Montană. De asemenea, participanţii la acţiune au fost îndemnaţi să ofere statuii monede de ciocolată, sub pretextul că aceasta reacţionează dacă primeşte suficienţi bănuţi de aur.
"Este prima oară când se dezveleşte o statuie în Piaţa Victoriei, după 1948. Aici, sub picioarele noastre a fost statuia Regelui Ferdinand, înconjurat de patru victorii. Noi, din păcate, la Greenpeace, nu am avut bani de cinci statui, aşa că avem una singură. Întâmplarea face că tot astăzi, se discută în coaliţia de guvernare dosarul Roşia Montană la UNESCO. (...) Cum ştim că politicienilor le plac foarte mult omagiile, am venit să ne aducem prinosul acestei guvernări şi, cine ştie, poate să influenţăm măcar într-o mică măsură felul în care se desfăşoară discuţiile în acest moment super-important pentru lupta care s-a dat de-a lungul timpului, în aşa fel încât situl Roşia Montana, de valoare universală, să fie recunoscut în patrimoniul mondial", a precizat Cristian Neagoe, activist Greenpeace România.
El a subliniat valoarea istorică a Roşiei Montane, arătând că este vorba despre cea mai veche localitate atestată în România şi că tot acolo au fost descoperite tăbliţe cerate romane.
"De peste 20 de ani comunitatea de la Roşia Montană este captivă unei exploatări care nu mai începe. E vorba de o exploatare care ar presupune raderea Munţilor Apuseni, raderea unui sit istoric de valoare universală şi înlocuirea lui cu un lac de cianuri. Roşia Montană este locul unde de trei milenii, din Epoca Bronzului până prin anii 2000, oamenii au exploatat aurul în mod tradiţional. Avem acolo şapte kilometri de galerii romane perfect păstrate, cele mai bine păstrate galerii romane din lume, iar dacă civilizaţia occidentală înseamnă ceva pentru societate, atunci Roşia Montană este locul unde se păstrează cel mai bine felul în care romanii au exploatat aurul", a adăugat acesta.
Potrivit reprezentantului Greenpeace România, ezitările Guvernului Cîţu "care acum se bâlbăie dacă să retragă sau nu dosarul de la Roşia Montană" nu fac decât "să alimenteze" procesul pe care Gabriel Resources l-a intentat României la Washington.
"Vorbim de 4,4 miliarde de euro, care ar putea fi pierdute, sub acelaşi pretext pe care l-a folosit guvernul Dăncilă în 2018 pentru suspendarea aceluiaşi dosar la UNESCO, anume că intrarea Roşiei Montane în patrimoniul mondial ar putea să însemne pierderea procesului de către România. Acesta este un argument fals, (...) chiar o minciună, pentru că Roşia Montană este un sit istoric, protejat de legea română încă din 1992, iar UNESCO vine cu o protecţie juridică în plus, cu bani pentru restaurare, cu plasarea Roşiei Montane pe toate hărţile de turism ale lumii, ceea ce ar putea să însemne dezvoltarea acestei localităţi care, de 20 de ani, are un plan urbanistic general ce nu permite nici măcar deschiderea unei pensiuni. E vorba de o zonă monoindustrială care e păstrată aşa, deşi 30 de guverne au încercat până acum să ofere acestei companii private o lege specială pentru a începe exploatarea aurului de la Roşia Montană şi pentru a distruge (...) istoria, cultura, comunitatea şi mediul de la Roşia Montană", a afirmat el.
Premierul Florin Cîţu declara luni că în coaliţia de guvernare sunt căutate soluţii în dosarul Roşia Montană, anume ca situl să fie inclus în patrimoniul UNESCO şi să se afle răspunsul la întrebarea dacă poate avea loc şi exploatarea minieră.
"Exact astea sunt discuţiile în coaliţie, să vedem care este soluţia pentru a merge mai departe. Să păstrăm şi situl UNESCO şi dacă să putem şi să exploatăm. Căutăm o soluţie. De aceea am chemat specialiştii. În coaliţie vin oameni care ne spun care sunt variantele. Pe de o parte, avem opinia de la firma de avocatură, pe de altă parte, avem Ministerul Culturii", a spus şeful Guvernului.