Răniții de la Petromidia vor fi transferați în străinătate. Ce spune premierul Cîțu

×
Publicitate

Cei doi pacienți cu arsuri grave în urma exploziei de la Petromidia vor fi transferați în străinătate pentru tratament. Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu, care spune că în urma intervenției sale va fi făcut transferul cel mai probabil luni.

Momentan însă nu există vreun acord de la spitale din străinătate.

Până acum, autoritățile au discutat cu reprezentanții unor spitale din Austria și Germania pentru a-i transfera pe cei doi pacienți, de 53 și 58 de ani, care au suferit arsuri grave în urma exploziei de la Petromidia.

Momentan, ambii sunt internați la Spitalul Floreasca, iar rudele așteaptă să semneze actele pentru transfer.

Acolo, pacienții ar urma să primească tratament complex de specialitate. Compania Rompetrol Rafinare a anunțat deja că va acoperi toate costurile.

Între timp, și pacientul de 27 de ani internat la Constanța a început exercițiile de recuperare, după intervenția chirurgicală de vineri seara la șold, a anunțat tot compania.

Deocamdată, anchetele procurorilor, inspectorilor de la ITM și a pompierilor nu au clarificat cauza exploziei. Comisia specială de anchetă a cercetat și duminică locul deflagrației.

Până la o concluzie oficială, activitatea rafinăriei în zona incendiului rămâne sistată.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62199723
Efectele pandemiei încă se simt în aeroporturi. Ce trebuie să știi dacă zbori în străinătate

Mergeți mai devreme la aeroport dacă aveți bilete la o cursă aeriană. Efectele pandemiei încă se simt.

62199718
Doi tineri se plimbau cu un troller cu droguri, în Maramureș. Ce conținea valiza

O valiză cu droguri a fost găsită de polițiștii din Maramureș asupra a doi tineri în localitatea Berchezoaia. Oamenii legii i-au reținut pentru trafic de stupefiante.

62184757
Alexandru Rafila: Persoanele care au avut Covid și s-au vaccinat ar putea avea imunitate pe viață

Medicul Alexandru Rafila, a afirmat că persoanele care au avut COVID, dar care nu s-au vaccinat, se pot infecta cu tulpina indiană deoarece imunitatea dată de boală variază între trei şi şase luni.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.