O româncă a intrat de două ori în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung păr din lume. Ce lungime avea podoaba sa capilară

62474506

O româncă din Mureș, stabilită din 1990 în Germania, a intrat de două ori în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung, dar și cel mai sănătos păr din lume. Acum, a lansat și în limba română o carte scrisă despre îngrijirea părului.

Susanne Kalb Orels, născută în satul Dedrad, comuna Batoş, cea care a fost inclusă în Guiness Book cu două recorduri pentru cel mai sănătos şi mai lung păr din lume, şi-a tradus în limba română cartea "Părul şi recordurile mele. Secretul unui păr sănătos şi frumos", după succesul ediţiei în limba germană.

"Secretul recordurilor stă în reţetele de îngrijire ale părului pe care le-am învăţat de la bunica, le-am îmbunătăţit şi le împărtăşesc oricui este interesat (...). Tot ce am învăţat despre îngrijirea părului, la adulţi şi la copii, am cuprins într-o carte în limba germană, care s-a bucurat de succes la Târgul de Carte de la Frankfurt - 'Părul şi recordurile mele. Secretul unui păr sănătos şi frumos'. La cererea admiratorilor am scris-o şi în limba română şi sper să fiu susţinută pentru a o publica. Sunt aici o mulţime de sfaturi şi reţete pentru a avea un păr sănătos şi care stopează pierderea părului (...). Această carte se adresează oamenilor pentru care părul nu este numai un apendice, care trebuie spălat şi tăiat din când în când", a declarat presei Susanne Kalb Orels.

Susanne Kalb Orels

Sussane este cosmeticiană de profesie, s-a mutat în Germania în 1990, iar în anul 2001 visul ei a devenit realitate, când a stabilit primul record mondial, fiind inclusă în Guiness World Records cu cel mai sănătos păr, cu o lungime de 180 centimetri.

În anul 2002, Susanne Kalb Orels a obţinut al doilea record mondial, având o lungime a părului de 194 centimetri, cu 30 de centimetri mai lung decât înălţimea ei.

Faptul că a ajuns în Cartea Recordurilor de două ori nu e o întâmplare, ne spune Sussane, fiindcă acesta era obiectivul ei încă din copilărie, atunci de când şi-a pus o dorinţă: să aibă cel mai frumos, lung şi sănătos păr din lume.

"Având de mică pasiune pentru un păr frumos şi estetic, am decis să fac şcoala de cosmetică-coafură şi manichiură. Acest lucru m-a ajutat să îmi ating scopul pe care mi l-am propus, de a avea cel mai frumos, lung şi sănătos păr din lume. Pentru atingerea acestui obiectiv am avut nevoie de multă disciplină, ambiţie, seriozitate şi mult optimism pe care am reuşit să-l transmit şi mai departe oamenilor din jurul meu", a afirmat deţinătoarea recordului.

Sussane are 58 de ani şi, deşi au trecut 23 de ani de la prima sa intrare în Cartea Recordurilor, are în continuare un păr sănătos, lung de 140 centimetri, care şi-a păstrat culoarea brunet natural, având puţine fire albe.

Ea a demontat şi mitul potrivit căruia nu e bine să speli părul lung mai mult de o dată pe săptămână, arătând că, atunci când face sport, îl spală şi de trei ori pe săptămână.

Își vizitează an de an casa părintească din Dedrad

"Este într-adevăr nu numai igienic, dar dacă faci ceva, nu de pe azi pe mâine, pe parcursul vieţii şi începi din timp, rezonanţa este foarte, foarte mare", a arătat Susanne Kalb Orels.

Deşi trăieşte de 36 de ani în Germania, Susanne îşi vizitează în fiecare vară casa părintească din satul mureşean Dedrad, casa în care a învăţat să-şi îngrijească părul urmând sfaturile bunicii sale.

Susanne Kalb Orels

"Dacă vă referiţi la păr sunt multe greşeli pe care le putem face. Trebuie să vedem ce tip de păr avem, ce fel de şampoane cumpărăm, ce mască folosim. Alimentaţia este foarte importantă, nucile să nu lipsească şi pâinea neagră, fructe, tot ce avem în grădină. Totul ne face bine, nu numai părului, la tot corpul, fiindcă părul se hrăneşte din corp. Podoaba capilară este hrănită prin circulaţia sanguină. De aceea trebuie să periem părul în fiecare zi. Şi sportul este foarte important. Ieşitul la soare, la aer curat (...). Părul meu nu este vopsit. Am câteva fire de păr albe, dar nu l-aş vopsi niciodată. Este dat cu nuanţă de şampon pentru strălucire. Întărirea părului distruge părul. Dacă tot timpul îţi faci permanent sau tot timpul îl vopseşti, mai trebuie să faci o pauză, să-l laşi să regenereze. Eu nu l-am coafat, deci fiecare dacă se simte că trebuie să meargă la coafor, bineînţeles, să-l coafeze. Părut trebuie protejat chiar şi de soare", a mai spus Sussane.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Copacul banilor, planta din tradiția feng shui despre care se crede că atrage prosperitate. Ce înseamnă dacă o primești cadou

Una dintre cele mai emblematice plante de apartament, sinonimă cu bunăstarea și propsperitatea, este planta banilor sau, pe numele său științific, pilea peperomioides.

Perseidele 2024 - ploaia de meteori din fiecare vară. Unde să mergi pentru a vedea perseidele

Perseidele, cel mai frumos eveniment astronomic din luna august,  va putea fi urmărit în noaptea dinspre 12 spre 13 august 2024.

Cerere pentru recalcularea pensiei. Ce să faci, pas cu pas, și actele necesare

Ministerul Muncii a prezentat detaliile sistemului prin care pensiile din România vor fi recalculate. În acest răspuns au fost evidențiate principiile sistemului, formula de calcul a pensiilor, tipurile de pensii, termenele și indicii de majorare.

Recomandări
Protestul fermierilor din București a degenerat. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.