Mania „Barbenheimer” alimentează pariurile din Statele Unite la premiile Oscar

62384142
Shutterstock

După o confruntare intens mediatizată ce a avut loc în box-office-ul nord-american în vara anului trecut, bătălia "Barbenheimer" se îndreaptă de acum spre platformele dedicate jocurilor de noroc online din Statele Unite, informează luni Reuters.

New Jersey, Massachusetts şi alte cinci state americane permit plasarea de pariuri la premiile Oscar, care vor fi decernate în noaptea de duminică spre luni, într-o gală în care lungmetrajele "Barbie" şi "Oppenheimer" vor concura pentru a câştiga trofeul pentru cel mai bun film, precum şi premiile decernate la alte categorii.

Gala Premiilor Oscar va fi difuzată LIVE pe VOYO, în noaptea dintre 10 și 11 martie, începând cu ora 01:00.

Pariorii pot miza pe premiile de top, cum ar fi cele de la categoriile "cel mai bun film", "cel mai bun actor în rol principal" şi "cea mai bună actriţă în rol principal", însă pot să plaseze pariuri şi la categorii mai puţin mediatizate, cum ar fi "cel mai bun sunet" şi "cel mai bun scurtmetraj animat".

Popularitatea filmelor "Barbie" şi "Oppenheimer" se va traduce probabil prin sume record depuse pentru pariuri la premiile Oscar, a declarat Bill Speros, analist senior la Bookies.com, un site deţinut de Gambling.com Group. Pariurile legale la cele mai prestigioase distincţii decernate de industria cinematografică americană au început în New Jersey în 2019.

Anul acesta "este prima ocazie pentru ca oamenii să parieze pe două filme şi pe vedete din aceste filme care au avut o reală atracţie de masă", a spus Bill Speros. "Există două filme pe care le-a văzut toată lumea", a adăugat el.

Jocurile de noroc sunt în creştere în Statele Unite din 2018, când Curtea Supremă a deschis calea pentru ca pariurile sportive să se extindă la nivel naţional. Oficialii din statele americane au adoptat această activitate ca pe o modalitate de creştere a veniturilor fiscale şi de a îi ţine pe oameni departe de pariurile ilegale, în ciuda riscurilor de pierderi financiare pentru jucători.

Deşi cifrele exacte nu au fost dezvăluite, specialiştii în domeniu se aşteptau ca Super Bowl de luna trecută să atragă 23 de miliarde de dolari din pariuri, potrivit unei analize publicate de American Gaming Association.

Pariurile la premiile Oscaruri reprezintă o mică parte din această sumă - "veţi obţine mai mulţi bani de la un meci din sezonul regulat al NBA", a declarat Bill Speros -, dar oferă cazinourilor o şansă de a atrage jucători care nu sunt interesaţi de evenimentele sportive.

Pariurile pot fi plasate în cazinouri, dar cele mai multe sunt făcute online prin intermediul unor aplicaţii precum DraftKings, BetMGM şi ESPN BET.

Johnny Avello, director de operaţiuni sportive şi de curse la DraftKings, a declarat că firma pentru care lucrează a remarcat o participare mai mare a femeilor în jurul datei la care are loc gala premiilor Oscar.

"Ele spun: 'Nu vreau să pariez pe fotbal, dar acum este vorba despre Oscaruri şi acum vorbim despre zona mea de acţiune'. Cred că acesta este motivul pentru care vedem un angajament mai mare în această perioadă a anului", a declarat Johnny Avello.

Pe lângă New Jersey şi Massachusetts, pariurile la premiile Oscar sunt permise şi în statele americane Michigan, Indiana, Arizona, Kansas şi Louisiana. California, locul de desfăşurare al galei premiilor decernate de Academia de film americană, nu permite plasarea de pariuri pentru aceste distincţii.

Alte câteva state interzic pariurile pentru evenimente cu rezultate prestabilite, cum ar fi premiile Oscar, din cauza riscului ca rezultatele să fie dezvăluite în avans.

Statele care permit pariurile la premiile Oscar cred că organizatorii galei dispun de controale stricte pentru a preveni dezvăluirile înainte de anunţarea câştigătorilor pe scena ceremoniei televizate de la Hollywood, a declarat Bill Speros.

Pariurile sunt posibile la unele sau la toate cele 23 de categorii televizate din cadrul galei premiilor Oscar.

În Ontario, Canada, FanDuel propune pariuri ce vizează ţinutele de tip Barbie pe care le va purta actriţa Margot Robbie sau dacă un participant la gală va cădea în timp ce primeşte un premiu. Aceste tipuri de pariuri, care nu au o legătură directă cu câştigătorii Oscarurilor, nu sunt permise în niciun stat american.

Cotele privind rezultatele de duminica viitoare s-au schimbat pe măsură ce diverse sindicate de la Hollywood şi-au făcut cunoscute alegerile în ultimele săptămâni.

În timp ce "Barbie" a câştigat bătălia în box-office, obţinând 1,4 miliarde de dolari din vânzări globale de bilete, "Oppenheimer" este liderul detaşat în clasamentul favoriţilor la trofeul pentru cel mai bun film. Acest film al regizorului Christopher Nolan, ce prezintă cursa pentru construirea bombei atomice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a câştigat deja premiile principale decernate la Globurile de Aur, Screen Actors Guild Awards, BAFTA şi la alte gale de premiere.

Cu o săptămână înainte de Oscaruri, ar fi nevoie de un pariu de 50 de dolari pe "Oppenheimer" pentru a câştiga înapoi 51 de dolari şi a obţine astfel un profit de 1 dolar, potrivit DraftKings. Cota pentru "Barbie" este în prezent de 35 la 1.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62430567
O femeie a rezervat o vacanță de vis în Tenerife alături de familie, însă după doar o oră a avut parte de un șoc

O familie care și-a rezervat o vacanță în Tenerife a avut parte de un șoc atunci când a aflat că hotelul în care trebuia să se cazeze se afla la nouă ore distanță de aeroport.

62430539
Vero, cunoscută ca „Fetița Zurli”, părăsește Gașca Zurli alături de un alt coleg. „Mi-e greu sǎ pun în cuvinte tot ce simt”

Vero Caliman a anunțat, duminică, faptul că părăsește „Gașca Zurli”, după 15 ani în care a fost simbolul formației, care a bucurat mii de copii.

62430483
Vecinii gălăgioși pot fi amendați și cu 12.000 lei. S-au dublat sancțiunile pentru locatarii care tulbură liniștea

Vecinii gălăgioși pot fi amendați și cu 12.000 de lei, iar toate sancțiunile pentru locatarii care tulbură liniștea s-au dublat, potrivit uui proiect de lege care urmează să fie aprobat de Senat.

 

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).