Mai multe orașe din România vor să interzică coroanele de plastic la înmormântări. Care sunt motivele

×
Publicitate

Tot mai multe orașe din România interzic coroanele din plastic la înmormântări. De exemplu, în Timișoara, autoritățile locale au creat un regulament prin care vor să permită accesul doar cu flori naturale în cimitirele din oraș.

Măsura urmărește să micșoreze cantitatea mare de deșeuri din plastic lăsate pe morminte.

În cimitirele din Timișoara, pe multe dintre morminte se poate observa cel puțin o coroană de plastic. După un timp, devin deșeuri, spun autoritățile locale. Lunar, cei care se ocupă de curățenie strâng peste 30 de metri cubi de astfel de obiecte.

Femeie: „Cum suntem noi, pensionarii, mai săraci, luăm ce permitem. Adică mai repede iei una din asta de plastic că e enorm de mult ca să iei natural”.

În consecință, primăria a creat un regulament prin care vrea să permită accesul în cimitire doar cu flori naturale.

Paula Romocean - viceprimarul Timișoarei: „Încercăm să reducem odată costurile și a doua oară impactul pe care aceste deșeuri îl au asupra mediului. Este decizia noastră de a reglementa, mai ales în ceea ce privește cimitirele pe care le avem în administrare”.

Pentru fiecare cimitir, municipalitatea plătește în momentul de față 22.000 de lei pe lună pentru eliminarea deșeurilor din plastic. Demersul este susținut și de Mitropolia Banatului.

Ion Popescu - vicar eparhial Mitropolia Banatului: „Firmele care salubrizează cimitirele bisericești și cimitirele civile consideră coroanele de plastic fiind deșeuri periculoase și ca atare sfatul. Este ca cei care participă la înmormântări, în semn de respect să vină cu o floare sau cu o coroană din flori naturale, care sunt perisabile”.

Părerile oamenilor sunt, însă, împărțite.

Bărbat: „Cele de plastic țin mai mult. Cele naturale sunt 70 de lei, iar cele din plastic până în 40-45 de lei”.

Femeie: „Mi se pare ok ideea. Poți veni cu ceva mai micuț”.

Regulamentul urmează să fie votat în Consiliul Local la sfârșitul acestei luni.

De altfel, mai multe orașe au luat măsuri similare. La Oradea, demersurile pentru interzicerea coroanelor de plastic au început încă de acum 4 ani.

Loredana Buz, consilier Relații Publice ADP Oradea (Administrația Domeniului Public): „În urma mai multor discuții cu reprezentanții producătorilor de coroane din Ardeal, s-a ajuns la înțelegerea ca una dintre firme să ridice, periodic, coroanele din plastic și să se ocupe de reciclarea lor. Campania a avut rezultatul dorit, având în vedere că, în prezent, doar 10% din coroanele aduse la înmormântări sunt din plastic”.

Ildico Varga - proprietara unei tarabe cu coroane: „Cele naturale se duc pentru înmormântări pentru cei care au murit acuma, cele din plastic se duc deja pentru morții de mai mult timp”.

Iar în Cavnic, județul Maramureș, o astfel de măsură este în vigoare de la 1 septembrie. Asta în timp ce în Târgu Mureș, parohiile au hotărât ca la înmormântări să fie aduse cel mult opt coroane la mormânt.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62573559
O femeie va plăti 31.000 de dolari familiei iubitului ei, care a murit după ce a sărit din mașină în timpul unei dispute

O femeie din China a fost obligată de procurori să plătească despăgubiri în valoare de aproximativ 31.000 de dolari familiei fostului său iubit, care a murit după ce a sărit din mașina condusă de ea, în timpul unei dispute.

62573401
O femeie a făcut accident în timp ce scria mesaje pe telefon, în SUA. „Mi s-a părut foarte ciudat”. VIDEO

Imaginile surprinse de o cameră de bord arată momentul în care o femeie care trimitea mesaje în timp ce conducea a făcut accident cu o mașină închiriată, după ce a pierdut controlul vehiculului.

62573334
Târgul de la Berlin atrage privirile. Printre gadgeturi se numără ochelarii care traduc și toaleta inteligenta pentru pisici

Ochelari inteligenți care promit traduceri în timp real, ceasuri capabile să monitorizeze sănătatea 24 de ore din 24 și toalete inteligente pentru pisici.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.