Corespondent PROTV:Nu este plajă pe litoral pe care să nu auzi familii de români în care se vorbesc două limbi. Părinții vorbesc românește, iar copiii răspund în engleză, italiană sau spaniolă. Sunt familii care s-au întors din străinătate pentru câteva zile de vacanță pe litoralul românesc. Cei mai mulți dintre ei au ales vacanțe de tip all inclusive în hoteluri de patru stele. Tinerii sunt atrași de cluburile din nordul stațiunii Mamaia, în timp ce părinții lor preferă plajele mai liniștite și centrele spa din sudul litoralului, dar și restaurantele unde pot savura preparate tradiționale românești, de la mici și sarmale până la pește din Marea Neagră. De regulă, românii din diaspora își fac rezervări cu cel puțin șase luni înainte și profită de vacanță pentru a vizita mai multe zone din țară, nu doar litoralul.”

În aceste zile, pe plajele din Mamaia, Eforie și Costinești se aud tot mai des copii vorbind în spaniolă, engleză sau italiană, în timp ce părinții vorbesc în română.

Sorin locuiește în Regatul Unit de peste 20 de ani și lucrează ca asistent social. Revine mereu în țară împreună cu fiul său, Sebastian.

Sorin Năstase, turist:Venim aproape în fiecare an în Mamaia. Acasă este acasă. Bugetul așa, estimativ, 1.000 de euro, 1.000 de lire.”

Românii din străinătate revin pe litoral

În fiecare vacanță, Sorin i-a arătat fiului său locurile prin care a copilărit.

Sebastian Năstase, turist:Îmi place plaja, îmi plac locurile în care am fost, îmi place mâncarea din România, mici, sarmale.”

Câțiva pași mai încolo, pe plajă, am întâlnit două familii de români stabilite în Germania.

Mezinele familiei, Jeniffer și Rebeca, sunt încântate de excursia în România.

Jenifer Hahoi, turistă:Iubesc oamenii, mâncarea și shoppingul, bineînțeles.”

Cristina Hahoi, turistă:Ne-am convins unul pe altul, dar și copiii, copiii sunt primii.”

Turiștii reclamă prețurile mari

Totuși, spun cei veniți din străinătate acasă, unele prețuri de pe litoralul nostru sunt destul de mari.

Mihai Bălășoiu, turist:În jur de 2.000-3.000 de euro un sejur trei nopți și patru zile cam așa. E scump, într-adevăr.”

Maria locuiește în Italia și luna august este rezervată pentru vacanța în România. A venit cu cele două fiice.

Litoralul atrage tot mai mulți români

Cristina Belu, reprezentant complex turistic: „Am observat vara aceasta că din ce în ce mai mulți români stabiliți în afara țării vin să-și petreacă concediul în România.”

Marius Bostan, Asociația Repatriot:Acești oameni se duceau poate în Spania la mare, au ales să vadă litoralul românesc, să vorbească românește, să mănânce românește.”

Potrivit unor surse din cadrul operatorilor din turism, numărul românilor care muncesc în străinătate și vin să își facă vacanța pe litoralul nostru depășește în acest an jumătate de milion.