La un pas de moarte după ce a fost bătută de soțul ei. Cum arată femeia acum. FOTO

62071975
Facebook.com

O femeie de 37 de ani din Marea Britanie a fost la un pas de moarte, după ce soțul ei a avut o criză de furie. Doctorii spun că o singură lovitură în plus i-ar fi fost fatală.

“Stăteam în pat și l-am întrebat dacă e deranjat de ceva, moment în care mi-a dat un pumn în obraz. I-am spus să nu mai facă asta niciodată, dar atunci m-a lovit din nou și am ajuns pe podea, unde a continuat să mă lovească. Mi-a dat un picior în cap și m-a târât prin cameră”, a povestit Lucy Mears.

Cei doi plecaseră într-o excursie prin care sperau să își salveze căsnicia aflată într-un punct critic, după ce Lucy a îndurat abuzul soțului ei timp de ani de zile.

“Făceam bagajele și i-am spus că nu vreau să merg, dar el a insistat, spunându-mi că ne vom simți minunat, însă am avut un sentiment că nu va fi așa”, a continuat ea.

Cei doi s-au distrat toată seara, până când s-au întors la hotel. Odată ajunși în cameră, bărbatul a devenit agresiv și a început să o lovească până când aceasta și-a pierdut cunoștința. Când și-a revenit, femeia a realizat că dacă nu iese din camera, soțul ei ar putea să o ucidă și reușit să ajungă la liftul din hol, unde a dat de un grup de oameni care au sunat la poliție.

Soțul femeii a fost condamnat la 24 de luni de închisoare cu suspendare și a primit un ordin de restricție prin care i se interzice să se apropie de Lucy cât aceasta va mai trăi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62071935
Detaliul șocant descoperit de un cuplu în camera bebelușului lor: „Este ca Houdini”
Părinții unui bebeluș au trecut prin momente de groază când au deschis ușa camerei în care se afla fetița. Un piton regal, de aproape un metru lungime, s-a furișat pe lângă ei, a coborât scările și s-a ascuns sub canapea.
62071902
Momentul când un electrician taie un cablu de 6.000 V fără să ştie că e legat la curent
Scene de coşmar au fost filmat la o centrală electrică din nordul Rusiei.
62071863
Incident grav. O mamă și fiica sa au căzut în cap din remorca unui tractor
Incident periculos pe ulița unui sat din Prahova. O mamă, în vârstă de 32 de ani și fiica sa, de 11 ani, au căzut din remorca unui tractor.