Înălțarea Sfintei Cruci 2021. Care este adevărata semnificație a acestei sărbători
Înălțarea Sfintei Cruci se sărbătorește în fiecare an pe 14 septembrie. Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că aduce aminte de patimile şi de moartea Mântuitorului Hristos.
Crucea Lui Hristos este semnul Fiului Omului, este stema şi steagul de biruinţă al Lui Hristos, care va străluci mai înainte de sfârşitul lumii, nu numai pe pământ ci, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Matei, şi pe norii cerului: „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă” (Matei 24, 30).
„Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”, spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 1, 18), căci Sfânta Cruce le sfinţeşte pe toate: cu ea se binecuvântează, cu ea ne apărăm de cel rău, cu ea sunt izgonite duhurile necurate şi sunt vindecaţi cei bolnavi.
CITEȘTE ȘI: Înălțarea Sfintei Cruci, obiceiuri și tradiții. Ce nu trebuie să faci în această zi
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci are în vedere două evenimente din istoria Bisericii. Primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335. Cel de-al doilea moment este aducerea Crucii de la perşi în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius.
Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337) trăia cu dorinţa de a afla Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul şi pentru aceasta a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.
În decursul timpului însă, peste locul unde se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia şi săparea în adâncime, au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripţie pe care scria „Iisus nazarineanul, regele iudeilor”. Neştiind care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, au fost puse pe rând deasupra unui mort care, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, a înviat şi s-a ridicat viu.
Împărăteasa Elena primind cu bucurie cruce pe care s-a răstignit Mântuitorul, i s-a închinat şi a sărutat-o, la fel a făcut şi toată suita împărătească. Dar mulţimile nu puteau să vadă şi să sărute Sfânta Cruce, şi doreau ca cel puţin de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălţarea, arătând cinstita cruce mulţimii, iar ei au strigat: „Doamne miluieşte”. Şi de atunci a început praznicul „înălţării cinstitei Cruci a Domnului”.
Deasupra Sfântului Mormânt şi în apropierea locului unde a fost găsită Sfânta Cruce, Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi mama sa, Elena, au zidit Biserica Învierii Domnului, sfinţită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca toţi cei de faţă să-l vadă. De atunci, această zi a rămas definitiv ca sărbătoare a „Înălţării” sau „Arătării” Sfintei Cruci.
Cea de-a doua întâmplare care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze a fost aducerea Sfintei Cruci de la perşi. În anul 611, aceştia au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica Învierii şi au luat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câţiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perşilor şi i-a alungat din Ierusalim.
Sfânta Cruce a fost recuperată şi adusă de însuşi împăratul, care, la 14 septembrie 630, a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor.
În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit.
În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine.