Este preot, profesor de informatică și religie și directorul școlii. Cum reușește să aibă grijă de peste 3.000 de suflete

Dată publicare: 30-04-2021 20:58
Dată actualizare: 05-05-2021 18:31


Este preotul a 3.044 de suflete din localitatea Conțești, Teleorman. Este și directorul școlii gimnaziale din localitate cu 250 de copii dintre care 60 la grădiniță, dar și tatăl unei adolescente.

Este sursă de încredere atât la biserică, dar și la școală și în comunitate. S-a vaccinat primul din școală și din localitate, încă din ianuarie, profesorii și oamenii din comună i-au urmat exemplul, iar astăzi ne îndeamnă să avem încredere în noi și în ceilalți.

George Berceanu Lili este profesor de informatică și religie, iar din 2012 este și directorul școlii din Conțești. De luni până vineri e la școală, iar sâmbăta și duminica e la biserică. Elevii se spovedesc și se împărtășesc la ei, iar părinții își trimit copiii la școală de dragul lui.

Pentru a moderniza școala s-a transformat și în manager care a cerut bani de peste tot și a primit. A format și Ansamblul Folcloric din Conțești, unde elevii școlii fac performanță în dans doar dacă se țin și au rezultate bune la școală. 

A redus abandonul școlar la zero

 

A redus abandonul școlar la zero doi ani la rand. N-a lăsat niciun copil în urmă nici în pandemie, a fost permanent la școală pentru a se ocupa de internet, elevi și părinți, dar fiind și profesor de informatică nu s-a dezlipit de platforma digitală pe care se țineau orele.

Anul trecut de Înviere a slujit singur în biserica goală, iar în locurile oamenilor a pus ghivece cu flori.

George Berceanu Lili este preotul și dascălul care în Vinerea Mare ne dă o lecție despre un ”Viitor cu clasă”.

Deja începe să mă doară că țara asta e împărțită în două, dacă aduci 200 de oameni și îi pui față în față, nu vezi multă ură, vezi cum își zic că e bine sau nu e bine să te vaccinezi, îmi doresc ca acum de sărbătoarea paștelui să avem încredere în noi și în ceilalți”.

Roxana Hulpe: Suntem împărțiți în două tabere, acum, înainte de cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Ce e de făcut, părinte?

George Berceanu Lili: Să încercăm să avem încredere, să încercăm să lăsăm de la noi, să nu mai căutam neapărat greșelile celorlalți, că poate o fi. Știți, oamenii merg pe o cărare în șir indian și au în spate păcatele într-o desagă și nu văd decât ce are cel din fața lui, pe ale lui nu le vede și de aceea ne e mult mai ușor să strigăm: ”ia uite ce a făcut, uite cum s-a îmbrăcat”, fără să vedem ce facem noi. De aceea acum în perioada Paștelui este foarte, foarte important să lăsăm răutatea, pentru că Paștele este despre jertfă, despre iubire. Hristos s-a jertift pentru că ne-a iubit foarte mult. Toți avem nevoie de liniștea de dinainte de pandemie. Nu apreciezi un lucru până nu îl pierzi parțial sau definitiv, cu toții ne-am gândit ce frumos era înainte de pandemie când puteam să ne întâlnim unii cu alții, când școlile erau pline.

Roxana Hulpe: Cum să vă spun: părinte, domnule director, domnule profesor?

George Berceanu Lili: Puteți să îmi spuneți oricum, pentru că la noi la Conțești și în comunitate, oamenii îmi spun în toate felurile. Cei mai în vârstă îmi spun părinte pentru că așa m-au cunoscut, cei mai tineri și cei care sunt deja adolescenți îmi spun mai mult domn director pentru că m-au cunoscut în școală și încep acum să-mi mai spună părinte pentru că mă văd și într-o altă ipostază, dar mă cunosc mai mult ca director.

Roxana Hulpe: Au încredere oamenii din comunitatea dvs în preotul Berceanu sau în profesorul Berceanu?

George Berceanu Lili: Cred că au încredere în ambele funcții, ca să le zic așa, pentru că la biserică ne întâlnim acolo și sunt în postura de preot. Chiar cineva mi-a zis că ”măi, la biserică nu râzi așa ca la școală, nu faci glume”. Așa e, pentru că e o altă locație și impune un alt standard și e normal să fim puțin altfel, tot eu sunt, e adevărat, dar ceva mai serios pentru că e casa lui Dumnezeu, Dumnezeu e acolo și trebuie să ne comportam ca atare și să încercăm să ne sfințim puțin. La școală sunt domn director unde abordăm altfel lucrurile, aici e important, școlarizăm copiii, dacă e nevoie să ne jucăm, ne jucăm, dacă trebuie să ne tăvălim, ne tăvălim.

Roxana Hulpe: Cum le împăcați pe toate, părinte?

George Berceanu Lili: Trebuie împăcate toate pentru că dacă așa a vrut Dumnezeu să fie, să fiu și preot, apoi profesor, apoi director, trebuie toate împăcate. Sunt oameni care au nevoie de mine ca preot, sunt oameni care au nevoie de mine ca profesor și mai ales copiii care au nevoie de mine ca director. De fapt, întreaga comunitate are nevoie de mine, de aceea am ajuns acolo și e normal să las ceva în urma mea. La un moment dat poate n-o să mai fiu director acolo, sau profesor sau preot, că poate mă mut în altă parte, moștenesc ceva în Nicaragua, orice s-ar întâmpla important e să lași ceva după tine, să zică oamenii: ”da frate, a fost omul acesta acolo și a lăsat ceva în urmă, ce a rămas”. 

”Important e că nu am lăsat pe nimeni în urmă”

 

Roxana Hulpe: Știu că v-ați vaccinat în ianuarie, rapelul l-ați făcut în februarie și vă întrebam de încredere pentru a afla dacă oamenii din comuna dvs s-au vaccinat și ei, dacă au urmat exemplul dvs.

George Berceanu Lili: Eu am încercat să-i conving pe toți să aibă încredere în ceea ce spun medicii. În momentul în care se strică mașina, mergi la mecanic dar nu stai lângă el să vezi ce face acolo, când e reparată te urci în ea și mergi mai departe. Când soacra mea a avut o tumoră la cap nu am stat lângă doctor când a operat-o, am avut încredere că ceea ce a făcut și face e perfect legal, bine, că omu face tot ce îi stă în putință și atunci e normal să nu îmi dau eu cu părerea despre vaccin și despre virus, că nu e treaba mea. Și atunci e normal să am încredere în cei care sunt competenți și să am încredere oarbă, că așa am avut atunci când au fost alte cazuri. De aceea așa e normal, de aceea el e doctor, eu sunt preot, el e profesor, să avem încredere unii în alții, altfel am fi fost multilateral dezvoltați și am fi știut să le facem pe toate și nu am fi avut nevoie de nimeni.

De aceea am fost primul care am zis eu vreau să mă vaccinez. La școală colegii erau împărțiți în două tabere, unii voiau, alții nu. În urma acestei povești 80% dintre cadrele didactice și tot personalul școlii- contabili, secretari, femei de serviciu s-au vaccinat, doar 6 persoane din 24 nu s-au vaccinat. A contat mult că eu am zis primul că vreau să mă vaccinez, am zis că mi se pare normal să fiu liniștit mental, să fiu imunizat. Au început să apară cazurile în localitate, între noi, am avut cazuri între cadrele didactice. Și știu pe cineva care m-a sunat de două ori și mi-a spus mulțumesc mult că m-ați convins să fac vaccinul, că fata a făcut o formă gravă și e gravidă și am îngrijit-o ca pe un bebeluș, eu am spălat-o, eu am hrănit-o. Dânsa n-a avut nimic pentru ca se vaccineze și atunci mă gândesc că toate poveștile astea oamenii le-au aflat și dau încredere celor care erau sceptici. Au văzut că am avut 4 oameni care au murit din cauza covid.

George Berceanu Lili: Un om de serviciu de la școală mi-a zis: ''Șefe, când apare doza trei, dacă e imediat să le bagi undeva, că eu merg imediat să fac, că îmi place, n-am nicio treabă”. Toate aceste cazuri și încrederea a însemnat foarte mult, că își spun asta între ei, familiilor lor, la magazin, în sat, îi fac și pe ceilalți să se vaccineze și sperăm să fie așa.

George Berceanu Lili este directorul școlii din Conțești din 2012, are 250 de elevi și peste 3.000 de suflete de care se ocupă ca preot.

Roxana Hulpe: A renunțat vreun elev de la dvs la școală anul acesta?

George Berceanu Lili: Anul acesta nu a renunțat nimeni la școală și nici anul trecut, suntem bucuroși că am reușit să-i ținem aproape, mai ales în perioada în care ei au trebuit să stea acasă și să intre mai mult online sau să țina legătura cu profesorii doar online. Important e că nu am lăsat pe nimeni în urmă, nu am pierdut pe nimeni și încercăm să fie așa în continuare pentru că înainte erau copii care se întâmpla să abandoneze din diferite cauze: de obicei sărăcie, părinți plecați în străinătate, toate problemele pe care le are învățământul românesc, mai ales cel din zona rurală.

Roxana Hulpe: Cum s-au descurcat elevii atât timp cât școala a fost online?

George Berceanu Lili: Au avut calculatoare și telefoane, iar de platforma pe care am folosit-o, Google Meet, m-am ocupat personal. Se întâmpla ca mulți copii să nu se poată conecta și eu eram la școală mereu și îi așteptam. Ba venea tăticu, ba venea mămică sau mamaia care spunea: ”părinte, eu ce-i fac la asta?”. ”Dă-l încoace, că îl rezolvăm și vedem mai departe”.

Roxana Hulpe: Ați fost mereu la dispoziția lor.

George Berceanu Lili: Da, eram la școală așteptând să vină cineva, în primele săptămâni de școală veneau la 3-4 chiar 10 părinți cu dispozitive cu probleme. Toți ne dorim să ne întâlnim și să fim fizic la școală pentru că nimic nu se compară cu apropierea din școală. Îmi aduc aminte când s-au întors toți elevii și profesorii la școală după starea de urgență și au fost atât de bucuros. Chiar și copiii aceia care nu prea vin la școală că mulți au treabă sau din alte motive, în primele săptămâni toți au venit, nu era nicio absență, voiau să se vadă unii cu alții, chiar dacă profesorul de matematică era mai scorțos, chiar și pe acela voiau elevii să îl vadă. 

Cum a convins firme să le doneze calculatoare

 

George Berceanu Lili: În 2012 am ajuns director de școală și gândul a fost să schimb ceva, să las ceva în urma mea. Când am ajuns școala era ca orice școală de la țară, o școală normală, foarte slab dotată, dpdv al echipamentelor, laptopuri și așa nu erau, mobilier vechi, era o plafonare, era o rutină, toată lumea făcea ce știa că e de făcut, dar nu făceau mai mult. Nu se făcea pentru copii, m-am gândit că avem în fața noastră niște copii cu potențial, că de fapt toți copiii au potențial și asta a fost ideea, să ieșim din anonimat.

George Berceanu Lili: Prima idee a fost să venim să îmbunătățim partea materială și m-am gândit, pe vremea aia în 2012 era mai puțin deschisă responsabilitatea socială din partea unor firme. Și am căutat lista cu cele mai profitabile firme, știți cum e, cauți la cei care au. Am căutat top 10 cele mai profitabile firme din România, le-am trimis niște mail-uri mai lungi. Le-am zis că sistemul de învățământ e subfinanțat, asta știau și eu, le-am scris de copiii de la Conțești, fac orele de informatică la nivelul de poezie și poveste nelucrând practic pentru că nu erau deloc calculatoare. Le-am dat senzația că se simt bine făcând bine, celor din firmele respective, și ne-au dat calculatoare, atât de multe încât la un moment dat nu mai aveam ce face, ne-au ajutat cu materiale sportive, am făcut pachete pentru copiii saraci la un moment dat, a fost extraordinar și în felul acesta am prins gustul implicării.

Roxana Hulpe: Știu că aveți și un ansamblu folcloric care atrage foarte mult copiii și în funcție de rezultatele de la școală pot face parte din ansamblu și se pot duce să vadă lumea în turnee.

George Berceanu Lili: Asta a fost și ideea, le-am oferit posibilitatea de a alege. Biserica spune că avem liberul albitru, putem să alegem să facem ceva sau nu. În 2012 cunoșteam pe cineva, un coregraf cu școală, pe Bobob Ion, i-am propus să facem un ansamblu. Pe vremuri localitatea Conțești era vestită pentru dansuri. Era un ansamblu de călușari care în 1977 au fost prin Egipt, la Cairo, nu visa nimeni pe vremea aia, era o bază folclorică deosebită. Am pus bazele, după un an în care coregraful a venit voluntar, copiii au început să se strângă. Am început să facem și performanță, am avut reprezentații în țară, dar și în străinătate. Am înregistrat ansamblul la OSIM și de atunci autoritățile locale au putut și să plătească coregraful, să finanțeze ansamblul și am putut merge în Moldova, în Grecia, la Parlamentul European, copiii au colindat lumea.

Dar în acest fel elevii din ansamblu se țin și de școală. Asta era prima chestie, toți veneau la repetiție. Îmi ziceau profesori: ”la oră nu au venit, dar la repetiții mergeau”. Și le spuneam: ”vrei să vii cu noi în Grecia? Dacă da, trebuie să mergi la școală, să nu ai absențe, să luăm note peste 5”. Erau și copii buni în ansamblu, dar important era lucrul cu ceilalți, foarte buni dansatori mulți, dar se întâmpla să nu le placă școală și i-am condiționat puțin, a fost o chestie de win win, veneau la ore, participau la ore, înțelegeau ce le ziceau profesorii, treceau clasa și ei au câștigat că au văzut toată lumea. Mulți nu vor avea ocazia să vadă niciodată așa ceva.

Aceasta e cheia succesului, să gândești activități pentru elevi astfel încât să reușești să îi atragi la școală. George Berceanu Lili s-a transformat și în managerul școlii, nu e doar preot, profesor și director, caută bani oriunde se poate pentru a-i investi în școală și în elevi. 

Intru de multe ori pe coșul firmelor dacă mă dau afară pe ușă, asta e, dar merită pentru școală și copii”.

 

Roxana Hulpe: Dacă anul trecut de Paște am stat cu toții acasă, Lumina Sfântă am primit-o la geamuri, la ferestre, a fost adusă de preoți acolo, la fel și Sfintele Paști, anul acesta putem merge la biserică. Cum simțiți? Ce se întâmplă? Suntem pe drumul cel bun?

George Berceanu Lili: Cel mai urât sentiment este să faci o slujbă de Sfânta Liturghie singur, singur sau împreună cu dascălul și celălalt preot. Ne-a venit în cap ideea de a pune flori în locul oamenilor din biserici. E groaznic să fii singur, e adevărat, suntem cu sfinții, suntem cu Dumnezeu, dar știți cum e, acolo unde sunt doi sau trei adunați în spatele meu, acolo sunt și eu, păi nu mai erau 2 sau 3, eram doar noi cei care oricum trebuia să fim și atât și am zis hai să cumpărăm flori și le-am pus pe scaunele unde de obicei stăteau credincioșii. Ne-am închis ochii și ne-am închipuit că sunt oamenii care veneau de obicei în noaptea Învierii la biserică. Și atunci am putut face slujba de Paste mai ușor și ne-a fost nouă mai bine, ca să trecem peste momentele acestea. Toată lumea era la început de pandemie, poliția era cu ochii pe noi ca pe butelie. Când am înconjurat biserica anul trecut în Vinerea Mare era o mașina care urmărea dacă e vreun credincios cu noi.

Roxana Hulpe: Acum nu vă vedeți cu elevii că sunt în vacanță, dar vă vedeți de Paște?

George Berceanu Lili: Ne vedem de Paști, vin la biserică, vin la Denie, vin să se spovedească.

Roxana Hulpe: Se spovedesc directorului școlii?

George Berceanu Lili: Da, se spovedesc directorului școlii. De obicei, cei tineri se spovedesc la mine. În școală mie mi s-a părut foarte important să fim apropiați, să glumim foarte mult, să râdem, să mergem să ne jucăm, să ne distrăm, să facem lucruri multe împreună, să avem o legătură apropiată și probabil de aceea vin să se spovedească. De săptămână trecută am primit mesaje pe Whatsapp de la ei că vor să vină la biserică. Sunt în grupurile de Whatsapp și mereu vorbim.

Roxana Hulpe: Prin această relație pe care ați construit-o în toți acești ani ați reușit să-i țineți cumva și în școală, dar și aproape de biserică?

George Berceanu Lili: Da, și în școală și aproape de biserică. Noi ne gândim că biserica, școala, comunitatea locală e o familie și trebuie să ne înțelegem bine, chiar dacă sunt certuri uneori, trebuie să vedem care e scopul nostru și să înțelegem că educația copiilor noștri e cea mai importantă.

George Berceanu Lili: La orele de religie merg mai puțin pe învățăturile efective din carte, care multe sunt grele, mai ales noțiunile de dogmatică și de istoria bisericii și merg mai mult pe partea de morală și de felul în care trebuie să ne comportăm în viață, în felul în care trebuie să abordăm viața, ca mai târziu când vom fi noi mari și vom avea la rândul nostru pitici lângă noi, să știm cum să trecem prin viață, să ne fie mai ușor, să avem un rost și să ne găsim locul în comunitate, de aceea la orele de religie stăm mai mult de vorbă și căutăm să luăm modele și practici bune de la ceilalți. Încercăm să fim pe placul copiiilor. Nu toți sunt iubitori de matematică, nu toți copiii sunt experți în limbi străine și poate unora le place să danseze, să facă sport, trebuie să ne îndreptăm spre fiecare.

George Berceanu Lili: Elevii trebuie să aibă încredere că școala va face tot ce îi stă în putință să le ofere un spațiu sigur pentru ca ei să vină la școală și să se simtă așa cum trebuie. Eu am căutat mereu să facem școala prietenoasă și deschisă pentru toți, să ofere prin profesorii pe care îi are tot ce poate ca acești copii minunați să-și atingă potențialul maxim. Tot ceea ce s-a realizat în școala Conțești s-a făcut împreună, dacă eram singur nu făceam nimic. Eram zero. Am făcut asta pentru că profesorii ne-au fost aproape, părinții alături, am zugrăvit și betonat terenul de fotbal cu ajutorul părinților, nu avem bani să plătim firme, fac asta pentru că acolo sunt copiii lor, le place să se implice. Poate în lucrul acesta m-a ajutat că sunt preot, ne cunoaștem și am fost împreună la bine și la rău că așa e ca preot. Merg în casele lor cu botezul și mă știu, suntem apropiați și atunci când am sunat și am zis trebuie să zugrăvim școala sau nu mai merge instalația au sărit în ajutor. Am zis hai să betonăm, betonăm 2400 de metri pătrați, tot terenul de fotbal, l-am betonat cu ei la betonieră, așa e, durează mai mult, din mai până în noiembrie că asta e, dar s-a făcut.