În plină iarnă, tarabele din piețe sunt pline cu roșii românești. Prețurile sunt de 6-8 lei pe kilogram

×
Publicitate

În plină iarnă, tarabele din piețe sunt pline cu roșii românești. Pentru că toamna a fost lungă și blândă, fermierii n-au încălzit până acum solariile.

Așa că prețurile sunt ca la începutul verii, de 6 - 8 lei pe kilogram.

Pot astfel concura lesne cu roșiile produse în regim industrial, din import.

La o fermă din Obârșia, județul Olt, roșiile sunt deja la al treilea rod. Sunt mai gustoase ca in sezonul cald, pentru că se coc pe-ndelete, spun legumicultorii.

Elena Radu, producător: „Producția este un pic mai micuță, nu e așa de mare ca cea din vara, dar roșiile sunt mult mai gustoase către toamnă ca nu le mai forțează căldura să se coacă toate odată”.

Pentru că piata e inundata de marfă de import, la prețuri mici, ai nostri sunt fortati sa vânda si ei la pret redus. Vremea caldă de până acum i-a ajutat.

Florin Păun, producător: „Nu îți permiți să faci o cultură de tomate la ora asta și să faci încălzire la ea în condițiile în care tu te lupți cu prețul de 6 lei din afară”.

Vânzător de roșii românești: „Este mic prețul la vremea asta și să vă zic ca sunt foarte multe roșii străine și foarte multă marfă străină. Și este foarte greu, se vând foarte greu”.

Unii clienti nu cred că există tomate cultivate la noi în țară, în plină iarnă.

Clientă: „Nu cred ca sunt românești”.

Reporter: „De ce nu credeți? Sunt de la Perișor”.

Clientă: „Eu știu, astea s-ar putea să fie, dar altele nu”.

Clientă: „Căutam românești cât mai avem șansa. Cu astea am crescut, cu astea mergem”.

O parte dintre producători spun că vor crește prețul cu 2-3 lei, dacă vor fi nevoiți să încălzească solariile. Alții vor să renunțe de tot la cultură în sezonul rece.
 

Articol recomandat de sport.ro
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Citește și...
62271878
Peste 30 de percheziții și arestări într-o operațiune de anvergură împotriva traficului de droguri din Satu Mare
Peste 30 de percheziţii domiciliare au avut loc duminică pe raza judeţelor Satu Mare şi Maramureş, fiind vizată o reţea de traficanţi de droguri care le ofereau inclusiv ca plată unor minore pentru întreţinerea de relaţii sexuale, informează IPJ.
62129948
Un şofer cu o alcoolemie de 1,15 mg/l a intrat cu maşina în geamurile unui magazin din Neamț
Un şofer cu o alcoolemie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat a provocat, duminică, un accident rutier şi a intrat cu maşina în geamurile unui magazin din judeţul Neamţ.
62409403
Un proprietar de bar din Galați oferă recompensă pentru prinderea unui hoț. Imaginile cu furtul au fost făcute publice
Proprietarul unui bar din Galați a decis să facă publică înregistrarea unui furt surprins de camerele de supraveghere din local.