Roșiile românești din piețe sunt mai scumpe față de vara trecută. Ce spun producătorii

×
Publicitate

Deși suntem în plin sezon, în piețe găsim mai puține roșii romanești și mai scumpe față de vara trecută.

Producătorii se plâng că inundațiile și frigul din primăvara le-au distrus culturile, dar și că sprijinul din partea statului a venit abia acum.

În bazinul legumicol de la Scărișoară, în județul Olt, rar mai găsești în solarii roșii coapte. Majoritatatea fermierilor au terminat prima producție, iar acum așteaptă să iasă pe piață cu cea de-a doua. Pentru că sunt puține, roșiile pleacă de la cultivatori cu 3-4 lei pe kilogram, dublu față de acum câteva săptămâni.

Mariana Marin, fermier:
„Nu mai sunt roșii. Pentru că prima cultură s-a terminat iar a doua cultură o vedeți că nu s-a copt încă și a dat cu 1 leu 50, le-am dus chiar și la gunoi pentru că nu le mai lua nimeni iar acum s-au ridicat la 2 lei 50-3 lei, dar nu mai sunt”.

Mirela Diaconu are roșii pe 1.000 de mp. Le-a plantat mai tărziu. Investiția a fost de aproximativ 30 de mii de lei. Astăzi a recoltat 700 de kilograme care au fost livrate către en-grourile din București cu 3 lei 50 kilogramul.

Mirela Diaconu, fermier: „Sincer zic că prețul va mai crește…este o perioadă în care nu sunt atât de multe în perioada asta, nu prea se găsesc la solarii Tomate.”

Și pentru că de la începutul anului au fost doar câteva zile legate de soare, pe tarabele din marile piețe este puțină marfă.

Popa Florentina, producător: „Au fost probleme. Putreraiul cenușiu de exemplu, mana. Au fost pierderi extraordinar de mari. În funcție de 25% pierderi, spre deosebire de anul trecut!”.

Față de anul trecut, roșiile sunt mai scumpe cu aproape doi lei. În lipsa unui program de ajutor, fermierii nu pot să scadă din preț, pentru că spun ei îi costă până la 8 lei să producă un kilogram de tomate.

În locul programului "Tomata", statul s-a angajat să îi ajute anul acesta și pe cei care cultivă castraveți, ardei, varză și vinete. Doar că lucrurile au început să se miște abia de săptămâna trecută.

Marius Micu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii: „Banii vor veni pentru ciclu doi abia în noiembrie.”

Un singur fermier ar urma să primească cel mult 2.000 de euro. Sunt în jur de 15 mii de doritori.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Ce trebuie să avem în vedere când folosim aparatul de aer condiționat. Riscuri pentru sănătate și pentru buzunar

În condiţiile în care Capitala, dar și 19 județe, se afla sub avertizare cod galben de caniculă, cu toţii suntem tentaţi să stăm cât mai mult în încăperi în care există aparate de aer condiţionat.

Chestorul Senatului va depune plângere penală împotriva Dianei Șoșoacă, după ce l-ar fi agresat

Chestorul Senatului intenționează să depună plângere pentru agresiune împotriva senatoarei Diana Șoșoacă, pentru că l-a tras de nas și de față, după ce acesta a încercat să o dea afară din sala de plen.

Pistele de biciclete din Bistrița, realizate haotic. Pietonii nu mai au loc și sunt blocați de mașinile parcate

Un proiect ambiţios prin care oraşul Bistriţa ar fi trebuit dotat cu piste pentru biciclete, s-a transformat într-un eşec de proporții.

Recomandări
Nicușor Dan pregătește o nouă nominalizare pentru Palatul Victoria. Ce profil are premierul pe care îl caută

La patru luni de la demiterea cabinetului condus de Ilie Bolojan, Nicușor Dan ia în calcul desemnarea unui premier cu profil economic, potrivit unor surse politice. Acesta ar fi cel de-al treilea nume pe care îl propune președintele.

Putin a reluat negocierile cu SUA după o pauză de mai bine de șase luni. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, în încercarea de a debloca procesul de pace din Ucraina. În paralel, au fost suspendate, pe 72 de ore, atacurile asupra Moscovei și Kievului.

Witkoff şi Kushner, emisarii lui Trump, au ajuns la Kiev, după vizita de la Moscova

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP şi Reuters.