Hurezeanu: România vrea să participe la tratativele de pace. Fiica emisarului lui Trump pentru Ucraina a lucrat în Brăila

61670777

România vrea să participe alături de NATO și UE la negocierile de pace și să fie parte și din reconstrucția Ucrainei, a declarat Emil Hurezeanu, ministrul român de Externe.

Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a declarat, într-un interviu pentru caleaeuropeana.ro, că la Munchen s-a întâlnit cu generalul Keith Kellogg, emisar special al preşedintelui SUA pentru Rusia-Ucraina, arătând că România rămâne un aliat de încredere al Statelor Unite şi că vrea să participe, alături de aliaţii din NATO şi Uniunea Europeană, la tratativele de pace şi vrea să fie parte şi la reconstrucţia Ucrainei.

Unul dintre argumente ar fi, potrivit lui Hurezeanu, că ţara noastră a donat pentru apărarea Ucrainei „25% din zestrea sa cea mai modernă de apărare antirachetă”, un sistem Patriot.

“Vrem să participăm alături de aliaţii noştri din NATO şi din Uniunea Europeană la tratativele de pace şi vrem să fim parte şi la reconstrucţia Ucrainei, pentru că rolul nostru în acest război de ajutorare a Ucrainei a fost dintre cele mai importante (…) Nu avem doar frontiera cea mai lungă cu Ucraina, ci am sprijinit transferul a peste un milion de refugiaţi, transferăm în fiecare sezon al recoltelor între 50 şi 60 de milioane de tone de cereale ucrainiene prin porturile noastre, antrenăm piloţi de 16 ucrainieni. Am cedat Ucrainei una din bateriile Patriot, una din cele cele patru, 25% din zestrea noastră cea mai modernă de apărare antirachetă. Suntem una din ţările care respectă pactele, tratativele. Suntem una din ţările europene aflate într-o comunitate de destin cu Statele Unite încă de la Revoluţia Română”, a declarat Hurezeanu pentru caleaeuropeana.ro.

Fiica emisarului lui Trump pentru Ucraina a lucrat la Brăila

Potrivit sursei citate, în cadrul Conferinţei de Securitate de la München, ministrul Hurezeanu a precizat că a avut întâlniri – cu generalul Keith Kellogg, emisar special al preşedintelui SUA pentru Rusia - Ucraina, cu membri ai Congresului american – care au reconfirmat că parteneriatul strategic dintre România şi SUA se menţine solid, în ciuda unor declaraţii critice.

“Generalul Kellogg, care este un mandarin al relaţiilor de securitate, cunoaşte bine România de multă vreme. Una din fiicele lui a lucrat în prima fază a războiului din Ucraina la Brăila, pentru a-i ajuta pe refugiaţii ucrainieni (…) A repetat cuvintele pe care ni le-a adresat colegilor militari la o reuniune din iunie anul trecut, din Statele Unite, când a spus că America are în România un aliat loial, puternic şi durabil”, a afirmat Hurezeanu.

Ministrul a evidenţiat, de asemenea, importanţa participării României şi a celorlalte state europene în negocierile de pace pentru Ucraina, având în vedere sprijinul consistent oferit de acestea Kievului şi sprijinul pace durabilă şi justă în regiune.

Potrivit lui Hurezeanu, emisarul special pentru pace al preşedintelui Trump “a acceptat punctele noastre de vedere, le-a confirmat, a spus că n-are nicio îndoială” cu privire la viziunea românească asupra viitoarelor negocieri de pace.

“Nu vrem ca Ucraina să piardă. Acest război nu trebuie pierdut de Ucraina şi în niciun caz nu trebuie câştigat de Rusia“, a subliniat ministrul de Externe.

Hurezeanu a precizat că reuniunea europeană de urgenţă găzduită de preşedintele francez Emmanuel Macron ar putea avea rolul de a pregăti un summit al Consiliului European în format 27 cât mai curând posibil şică România are toate argumentele pentru a lua parte la aceste discuţii, neconfirmând însă participarea ţării noastre la Paris.

„În aşteptarea unui Consiliu European, probabil el va avea loc cât se poate de repede, la care să participe toţi cei 27, s-a preferat sau se va prefera, cred, nu este completă acum formula şi se mai fac eforturi de amenajare, de extindere a formulei participanţilor la summit-ului european de la Paris, dar sigur, Danemarca şi Olanda au fost cooptate în numele statelor nordice. Lucrurile acestea sunt cunoscute, noi nu vom înceta să pretindem acest lucru. Suntem de la început şi fără abatere una din ţările care a făcut cel mai mult pentru Ucraina”, a mai declarat Emil Hurezeanu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62520244
Delfinii din Marea Neagră sunt tot mai puțini. Semnalul de alarmă tras de ecologiști

Vin vești îngrijorătoare de pe litoral. Ecologiștii și pescarii observă tot mai puțini delfini în apele mării noastre.

62520238
Visul unui japonez devenit realitate: Și-a deschis o afacere pentru cei care vor să se simtă animale de companie pentru o zi

Un japonez, cunoscut pentru că a devenit viral imitând un câine, a lansat un nou business prin care închiriază costumul său de câine celor care împărtășesc aceleași pasiuni

62519238
Numere de înmatriculare în România. Câte tipuri de numere de înmatriculare auto există și cum se acordă

Identificarea vehiculelor pe drumurile publice din România se realizează prin numerele de înmatriculare, care au rolul de a oferi fiecărui autoturism o combinație unică de litere și cifre.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.