Gardul unei gospodării din Dâmbovița, magnet pentru trecători

×
Publicitate

Gardul unei gospodării dintr-o localitate din Dâmbovița s-a transformat într-un magnet pentru vecini și trecători.

Proprietarul, pasionat de pictură și sculptură, a așezat pe construcție figuri cunoscute din istorie și artă.

Toate creațiile îi aparțin, însă și soția lui a contribuit la acest proiect.

Un bărbat în vârstă de 75 de ani care locuieşte în satul Izvoru din Dâmboviţa şi este pasionat de artă de când se ştie a decis să îşi îmbrace gardul casei cu personalităţi marcante. Iar toate creaţiile au fost realizate de el.

Petru Constantin, proprietar: "E o lecţie de istorie, mai ales reprezentând domnitorii ţării noastre şi o lecţie artistică a vremurilor care au trecut. Cultura unui popor reflecta civilizaţie."

Şi soţia lui a avut un cuvânt de spus în toată această poveste.

Elena Constantin, proprietara: "Cu proiectele eu sunt şi soţul cu manopera. Aşa am simţit eu să le facă."

În curtea celor doi găsim şi două statui impozante.

Trecătorii sunt miraţi, dar totodată bucuroşi de opera domnului Petru. Se opresc câteva minute şi admiră marile figuri ale lumii - cei mai importanţi pictori, dar şi cei mai importanţi domnitori ai Ţării Româneşti.

Localnica: "E ceva frumos, ceva ce în satul nostru nu s-a mai văzut aşa ceva. E unicat! Este o lecţie de istorie."

Localnic: "O frumuseţe, atâţia istorici. Pentru tineri, pentru toţi, toţi istoricii pe gardul lui."

Oamenii spun că aşteaptă cu drag oaspeţi şi nu se supără când sunt chemaţi la poarta de curioşii dornici să afle povestea gardului împodobit astfel.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62049523
Cum arată tânăra arbitru de fotbal pe care jucătorii au trimis-o să se prostitueze

O tânără italiancă, arbitru de fotbal amator, a fost agresată verbal, iar un jucător şi-a dat şortul jos în faţa ei, la un meci de copii de 14 ani, ce a avut loc în cadrul unui turneu la Mestre.

62049437
Imagini rare în China. Un urs panda albinos, fotografiat într-o pădure de bambus

Imagini rare au fost surprinse în China, unde un urs panda albinos a fost fotografiat cutreierând pădurile de bambus din provincia Sichuan.

62010415
Un pasager a murit în timpul unui zbor după ce a înghiţit 246 de pungi cu cocaină

Un bărbat japonez a murit în timpul unui zbor dinspre Ciudad de Mexico după ce a înghiţit 246 de pungi cu cocaină, informează BBC.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.