FOTO Un copil de trei ani a reușit să supraviețuiască într-o pădure timp de câteva zile, după ce a dispărut de acasă

62218165
Facebook.com

Un băiețel în vârstă de trei ani, din Texas, a fost dat dispărut miercuri. Copilul a fost găsit în viață, trei zile mai târziu.

Christopher Ramirez fusese văzut ultima dată miercuri. Copilul se juca cu un câine din împreujurimi, în timp ce mama sa descărca bagajele din mașină. Animalul a plecat într-o pădure din zonă, iar băiețelul l-a urmat. La scurt timp după, câinele s-a întors, însă fără copil.

Băiatul a fost căutat zile întregi de o echipă de salvatori, de voluntari, dar și de FBI. Mama copilului a declarat că a observat absența acestuia la două minute după ce l-a scăpat din priviri, potrivit ABC News.

Chritopher a fost găsit sâmbătă dimineață, la 8 kilometri distanță de casa familiei sale, de un bărbat care a dorit să rămână anonim.

Șeriful local a declarat că băiețelul „era puțin obosit și deshidratat precum și flămând, dar în general într-o dispoziție bună și sănătos”.

Poliția locală a relatat că nu există dovezi că băiatul ar fi fost răpit, dar că nu este clar cum acesta a reușit să supraviețuiască fără apă sau mâncare.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62207130
Un bărbat din Brăila a murit după ce s-a împiedicat și a căzut printr-o spărtură din balustrada de protecţie a unui pod

Un bărbat din Brăila a decedat, după ce s-a împiedicat şi a căzut de pe Podul Apollo printr-o spărtură existentă în balustrada de protecţie.

62218118
Preotul pro-vaccinare, atacat de un oficial al Bisericii: ”Unul singur dacă moare va avea legătură cu conștiința dvs”

Preotul ardelean Crin-Triandafil Theodorescu, a cărui pledoarie tulburătoare în favoarea vaccinării anti-Covid a devenit virală, a fost criticat de un omolog din Paris, care i-a spus că va avea pe conștiință pe oricine moare după ce i-a ascultat sfatul.

62216610
Primarul din Rădăuți îi acuză pe cei care protestează împotriva restricțiilor Covid de terorism biologic

Primarul din Rădăuți, liberalul Bogdan Loghin, spune că cei care protestează împotriva restricțiilor Covid pot fi acuzați de ”terorism biologic”.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.