Festivalul Sighișoara Medievală nu va avea loc anul acesta. Care este motivul

×
Publicitate

România rămâne în acest an fără cel mai mare festival medieval din țară. Și asta din cauza mai multor neînțelegeri între autoritățile locale din Sighișoara.

Nu s-a ținut cont nici măcar de faptul că unitățile de cazare sunt ocupate în proporție de peste 90% pentru sfârșitul lunii iulie, perioada festivalului. Turiști din toate colțurile țării, dar și din străinătate, aveau programate trei zile de poveste cu domnițe și cavaleri, în legendara cetate.

În această perioadă, la Sighișoara, pregătirile pentru festivalul care i-a adus faima de aproape trei decenii, ar fi fost în plină desfășurare. În schimb, autoritățile au anunțat recent că evenimentul s-a anulat.

Iulian Sârbu, primarul din Sighișoara: „A fost supus spre aprobare în Consiliul Local de patru ori anul acesta. A fost respins tot de atâtea ori, astfel că am ajuns în situația în care, din punct de vedere legal, nu s-au putut face achizițiile publice. S-a stabilit de la începutul anului suma pentru organizarea festivalului medieval, de 450.000 de lei”.

Pe de altă parte, consilierii locali susțin că nu au fost convinși de agenda neclară, prezentată pentru festival, motiv pentru care au preferat să voteze împotriva acestui proiect, pe care îl consideră costisitor.

Ovidiu Matei, consilier local: „Tot ce am cerut executivului este un desfășurător cu dovada cheltuielilor acestuia pentru acest festival, lucru care nu s-a întâmplat, am votat în consecință. De patru ori am cerut această listă, niște cheltuieli. E vorba de întreaga agendă culturală, nu doar festivalul medieval, nu s-a întâmplat, fiind vorba de banul public, unde suntem foarte atenți, am procedat în consecință”.

Însă cei care au votat împotrivă par a nu se fi gândit la impactul negativ în ceea ce privește tursimul regional și ce câștiguri ar fi adus festivalul, și nici la ajutorul pentru comunitatea locală.

Pentru că autoritățile nu au ajuns la un numitor comun și nu s-au înțeles, cei care au de suferit sunt proprietarii de pensiuni din Sighișoara, dar și turiștii care aveau deja plănuită o vacanță în bătrâna cetate, animată de trubaduri și cavaleri.

Nicolae Tescula, directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara: „Anul trecut au fost peste 20.000 de turiști în timpul festivalului medieval, iar totalizând numărul turiștilor de anul trecut, a fost de 250.000”.

Alisa Olar, proprietarul unei pensiuni: „Festivalul medieval este foarte cunoscut nu doar în țară, ci și în străinătate. Mulți și au făcut rezervări pentru aceea perioadă special pentru festival”.

Localnic: „Nu e în regulă, s-a ținut în fiecare an”.

Festivalul „Sighișoara medievală” are deja tradiție și fiecare ediție împărțea orașul în zone pentru parade, ateliere sau meșteșugari. Organizarea edției trecute a costat aproape 400.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62356815
Ce acte sunt necesare pentru obținerea numerelor roșii și cât sunt taxele
Numerele roșii sunt obligatorii în cazul mașinilor nou achiziționate și care sunt în proces de înmatriculare. Mai jos vedeți de ce acte aveți nevoie pentru a obține numerele roșii și ce taxe trebuie achitate.  
62356812
Creatura „înaltă și slabă”, văzută în grădină de un american. Ce a apărut pe body-cam-ul polițistului venit de urgență
Un extraterestru „înalt și slab” a fost văzut de un locuitor din Los Angeles, chiar în grădina casei sale. Bărbatul a sunat la 911, iar polițiștii deja făcuseră observații asemănătoare când au ajuns la fața locului.
62356767
O femeie s-a trezit cu un urs în spate în timp ce își plimba câinele pe o stradă din Brașov | VIDEO
O femeie care își plimba câinele în centrul istoric al Brașovului a fost la un pas să fie atacată de un urs. Imaginile au fost surprinse de o cameră de supraveghere.