Festival dedicat florilor, în Parcul Drumul Taberei din București. 13 grădini tematice i-au uimit pe vizitatori

×
Publicitate

Florile sunt vedetele acestui weekend în cartierul Drumul Taberei din București, la un festival unic în țara noastră.

Timp de trei zile, oamenii pot să se plimbe prin grădini tematice, să se pozeze printre aranjamentele cu flori și să petreacă timp în natură. Nu lipsesc nici diversele ateliere sau momentele artistice.

Pe bulevardul Drumul Taberei din București, aproape de parc, 55 de expozanți îi așteaptă pe curioși cu cele mai frumoase aranjamente.

Cristina Cristache, expozant: „Avem hortensii, lalele, bujori, crizanteme, toate albastre. Florile sunt venite din Olanda, sunt naturale.”

Nici lavanda nu lipsește de la standuri, fiind perioada în care aceasta înflorește.

Horia, expozant: „Ne ajută să ne liniștim, apa florală de lavandă este un tonic pentru piele, păr, ne ajută împotriva arsurilor solare, uleiul esential ne ajută împotriva țânțarilor.”

Cei mai mulți vizitatori nu au ratat ocazia să plece acasă cu un mic suvenir.

Vizitator: „Un trandafir chinezesc. Mai am unul la fel, dar mai micuț.”

Vizitator: „Leandru și mastera. Le-am văzut și erau atât de frumoase, încât nu m-am putut abține.”

Vizitator: „Leandru, o floare mai colorată, iarba pisicii și una curgătoare.”

Reporter: Unde îți propui să le așezi?

Vizitator: „Pe balcon, am o junglă întreagă.”

În Parcul Drumul Taberei, 13 grădini tematice, create de peisagiști și artiști florali cu experiență, au furat ochii trecătorilor. De pildă, un pod a fost îmbrăcat în flori galbene.

Vizitator: „E în ton cu anotimpul, în vremuri tulburi. O culoare galbenă care aduce a bogăție, sperăm să fie bogăție.”

Vizitator: „Foarte frumos, ingenios, atractiv și multă muncă, foarte multă.”

Vizitatorii s-au pozat și cu cercul vieții. Sau cu o rochie din 1000 de trandafiri, făcută de bătrânii din Sectorul 6.

Vizitator: „Am venit să ne simțim bine, am venit cu nepotul.”

Turist din Guineea Franceză: „Am venit cu soția doar să ne plimbăm și este foarte frumos.”

Iar labirintul copilăriei, făcut tot din flori, i-a atras pe cei mici ca un magnet, deși s-au temut că s-ar putea rătăci.

Vizitator: „E foarte frumos, dar ne este frică să nu ne pierdem prin el.”

Vizitator: „Frumos. Nu îmi este frică că sunt curajoasă.”

Suzanne Drobomir, organizator: „Avem și partea de street-food, unde oamenii pot servi ceva răcoritor, de vară.”

Iar doritorii pot învăța și meseria de decorator floral, la un atelier dedicat.

Alexandra Putanu, PR atelier: „Au învățat cum să se joace cu florile și cum să realizeze coronițe florale, ceva ce ține de partea de aranjamente.”

Festivalul continuă până duminică seară. Intrarea este gratuită.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62355788
Pățania unei femei care a încurcat picăturile pentru ochi cu sticla cu lipici. VIDEO

O femeie din California a fost dusă de urgență la spital cu un ochi lipit, după ce a încurcat picăturile cu un recipient în care se afla lipici pentru unghii.

62355789
Cum a salvat o polițistă din SUA o șoferiță care a mimat cu buzele ”Ajută-mă”. Agresorul era lângă ea

Un ofițer de poliție din Carolina de Sud (SUA) a salvat o femeie după ce i-a citit pe buze "Ajută-mă", în timpul unui control în trafic, chiar în timp ce agresorul stătea lângă ea.

62355369
Vărsător - compatibilități, cine este sufletul pereche și cum se comportă într-o relație

Vărsătorul este unul dintre cele mai unice semne zodiacale, iar persoanele născute sub acest semn experimentează pe tot parcursul vieții acest sentiment de unicitate.  

Recomandări
Curs valutar inquam photos george calin
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.