Festival de artă contemporană în București. 200 de artiști și-au expus operele. „Mi le-aș dori pe câteva”

×
Publicitate

În aceste zile pasionații de artă, dar și curioșii au putut trece pragul unui târg de artă contemporană organizat în București.  

200 de artiști - din toate colțurile lumii - și-au expus lucrările într-un spațiu circular de 22.000 de metri pătrați: de la pictură, desen și sculptură, până la design și instalații. Lucrările au fost și de vânzare, prețurile pornind de la câteva sute de euro, până la sute de mii.

O galerie a strâns laolaltă artiști din generații diferite, ai universității de artă și design din Cluj-Napoca și ai universității de arte din București. Cel mai tânăr dintre ei este sculptorul Alexandru Ranga, de 29 de ani.

Alexandru Ranga, sculptor: „La ora actuala mă ocup cu creaturi ușor mai SF. Am pornit de la șobolani și albine. Sunt niște creaturi de care eu mă folosesc să arăt cum văd niște tipologii de oameni, predominante la ora actuală pe planetă. Partea șobolanului și a albinei, partea muncitoare și gânditoare, partea liberă și constrânsă”.

Gilda Ghinoiu, curator galerie: „Avem și seniori, între ghilimele, Simion Cernica, născut în 1973 născut în LA, și juniori, respectiv, vârful școlii de pictură din Cluj-Napoca Ema Pavaloaia, care a făcut sold out. În funcție de cotație, generație și valoarea semnăturii, variază cu prețurile între 1.500 de euro și 20.000.”

Și Iulia Gaga Ștefan, un artist vizual contemporan, și-a expus o parte dintre lucrări la târgul de artă.

Iulia Gaga Ștefan, artist vizual: „Toate personajele au aripi, tocmai pentru că eu am ales să văd partea cea mai bună și cea mai frumoasă în oameni. Lucrările sunt realizate în ulei și poate dura și până la 3 luni, jumătate de an, am lucrări la care am lucrat și un an”.

Aproximativ 200 de artiști din 10 țări și-au expus operele într-un spațiu circular de 22.000 de metri pătrați. Pasionații sau curioșii au trecut pragul târgului și au putut să achiziționeze lucrări.

Vizitator: „Foarte frumos, mi le-aș dori pe câteva”.

Vizitator: „Pentru noi mai puțin cunoscători e puțin mai greu de înțeles, dar interesant de privit”.

Demetra Arapu, Directorul târgului de artă contemporană: „Prețurile încep de la câteva sute de euro, la câteva mii, zeci de mii sau sute de mii de euro. Cu siguranță că observ plăcerea, îi văd că se interesează, sunt oameni care au revenit pentru a treia zi”.

Târgul de artă contemporană își închide porțile duminică.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62453823
Muntele, o alegere la început de vară. Cum s-au bucurat turiștii de vremea bună. „E răcoare, perfect”

La munte, începutul verii a fost întâmpinat în pași de drumeție, cu picnic pe malul râului și mult soare. Potecile au fost pline de turiști, iar cei care au vrut să se relaxeze în aer liber și-au întins păturile pe iarbă.  

62337311
Bernard Arnault nu mai este cel mai bogat om din lume. Cine i-a ocupat poziția și ce avere au miliardarii

Bernard Arnault, șeful grupului de lux LVMH, și-a pierdut poziția de lider în topul miliardarilor, ca urmare a reorganizării companiei sale și a îngrijorărilor ulterioare de pe piața bursieră, potrivit datelor furnizate de Bloomberg.

 

62442441
Studiu: Un copil din opt, expus la imagini cu caracter sexual în mediul online

Un copil din opt din întreaga lume s-a confruntat sau a fost expus în ultimul an la imagini cu caracter sexual, conform unui studiu publicat luni, informează AFP.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.