Dorel a pățit-o crunt. Bărbatul a aruncat o doză de bere, iar gestul l-a costat 5.000 de euro și închisoare cu suspendare

62437096
Profimedia

Dorel L., un bărbat din satul Butani, județul Bihor, a fost condamnat la închisoare cu suspendare şi obligat să achite daune morale în valoare de 5.000 euro pentru că a aruncat cu o doză de bere în capul unui jandarm chemat să-l liniştească.

În seara zilei de 17 ianuarie 2022, băut fiind, bărbatul a provocat un scandal într-o sală de jocuri, iar situația a fost reclamată prin apel la 112, informează ebihoreanul.ro.

Ajunși la fața locului, un jandarm și un polițist nu au reușit să-l calmeze pe Dorel. Bărbatul a început să-i înjure pe oamenii legii, iar la un moment dat l-a lovit cu o doză de bere în cap pe jandarmul care i-a cerut să se legitimeze.

Dorel a fost încătuşat imediat şi condus la sediul Poliţiei Aleşd. În cele din urmă, cazul a ajuns în instanță.

Magistrații l-au condamnat pe bărbat la 6 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere a pedepsei pe un termen de 2 ani.

De asemenea, Dorel a fost obligat să presteze muncă voluntară în cadrul Primăriei Măgeşti sau Aştileu pentru o perioadă de 60 zile şi să urmeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Bihor.

Instanţa a admis parţial şi pretenţiile civile formulate de jandarmul agresat, care i-a cerut atacatorului său daune morale în valoare de 10.000 euro, plus plata cheltuielilor cu avocatul.

Mai exact, Dorel trebuie să-i plătească omului legii 5.000 de euro, plus cheltuieli de judecată în cuantum de 3.000 lei.

"Inculpatul a nesocotit de o manieră nepermisă respectul datorat autorităţilor de stat şi funcţionarilor care exercită o activitate în cadrul acestora, aducând atingere demnităţii, onoarei şi prestigiului profesiei părţii civile. Fapta comisă denotă îndrăzneala inculpatului, precum și ignorarea regulilor sociale elementare, a principiilor morale de bază şi sfidarea autorității statului.

Faptele inculpatului au provocat părţii civile o stare de disconfort moral, emoţional şi social, dar şi un prejudiciu de imagine în cadrul grupului profesional din care face parte, în rândul membrilor familiei şi în cercul de cunoscuţi", se arată în hotărârea judecătorească pronunţată marţi.

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată de ambele părţi, cu apel.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62437068
"Mormânt" misterios descoperit de oamenii de știință. Cinci dinozauri uriași au fost găsiți îngropați în același loc

Au apărut noi rezultate ale unor studii despre dinozauri, impresionantele animale care încă îi fascinează pe mulți.

62383549
Ce a găsit o femeie în camerele secrete din interiorul unui avion, unde pot intra doar piloții și stewardesele | FOTO

Zborurile pe distanțe lungi crează dificultăți atât pasagerilor, cât și piloților și însoțitorilor de bord. Cei din urmă se odihnesc și ei în avion, în camere speciale. 

 

62437060
Accident violent între două mașini în județul Suceava. Patru ambulanțe au fost trimise la fața locului

Impact violent, la Milişăuţi, în judeţul Suceava. Două maşini s-au ciocnit după ce una dintre ele a pătrus pe contrasens. În urma accidentului au fost răniți patru oameni, printre care şi un copil.

Recomandări
Usr nicusor dan fritz
Consultări la Cotroceni. Delegația USR, după discuția cu Nicușor Dan: „Soluția anticipatelor, cea mai sinceră faţă de români”

Preşedintele Nicuşor Dan are astăzi, din nou, consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier. Șeful statului a precizat că, după aceste discuții, va face un anunţ.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Gettyimages 1036360428
Șeful spionajului german avertizează: Germania riscă un conflict violent cu Rusia. „Amenințarea este reală și iminentă”

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură ce Moscova intensifică un „război din umbră” din ce în ce mai agresiv împotriva democraţiilor europene, a avertizat şeful serviciului de informaţii externe (BND), Martin Jaeger, scrie Reuters.