Nu pentru distracție, ci pentru a ajuta la reducerea senzației de rigiditate și a disconfortului în timpul zborului. Și, în plus, nu va ocupa prea mult spațiu în bagaj, relatează METRO.

Mingea poate fi folosită și pentru a stimula circulația, aplicând ușor presiune și rostogolind-o de-a lungul coapselor, picioarelor sau chiar umerilor, potrivit specialiștilor în sănătate.

Tracy Hannigan, osteopat autorizat și terapeut calificat în domeniul somnului, a demontat anterior câteva sfaturi de călătorie devenite virale, în cadrul unui parteneriat cu specialistul în asigurări de călătorie InsureandGo – și a recomandat folosirea unei mingi de tenis împreună cu un alt obiect de mici dimensiuni.

Un sfat grozav este să găsești un prosop de mâini, să pui mingea în mijlocul lui și să-l rulezi ca pe un cârnat. Când aplici apoi presiune folosind mingea, aceasta este mai ușor de poziționat și nu va aluneca din loc, lucru care poate fi dureros. O minge de tenis este mică și ușoară și te poate ajuta să aplici o presiune calmantă asupra unor puncte la care altfel nu ai putea ajunge.”, a precizat ea.

De asemenea, ea a recomandat să faci întinderi în mod regulat pentru a reduce rigiditatea, menționând că partea laterală a gâtului poate fi întinsă „întorcând bărbia spre axilă și aplicând ușor presiune pentru a întinde partea opusă a gâtului”.

Îți poți întinde chiar și partea inferioară a spatelui în scaunul avionului, încrucișând picioarele și aplecându-te înainte, ca și cum ai încerca să ajungi cu cotul la piciorul încrucișat”, a adăugat ea.

În încercarea de a avea un zbor lung ceva mai confortabil, și pasionații de călătorii au adoptat această metodă. Un utilizator de pe subreddit-ul r/TravelHacks, a spus că îl folosește cu succes.

Pune-o la baza coloanei vertebrale, în apropierea coccisului. Fac asta când conduc perioade lungi și mă ajută în cazul durerilor de spate.”, a precizat el.

Am o hernie de disc în partea inferioară a spatelui, care tinde să-mi provoace probleme în timpul zborurilor lungi. Mingea de tenis între spătarul scaunului și partea inferioară a spatelui mă ajută foarte mult.”, a mai adăugat utilizatorul.

Metoda neobișnuită cu sticla de apă din camera de hotel

Acesta nu este primul sfat de călătorie ușor neobișnuit pe care îl întâlnim de-a lungul anilor.

Esther Sturrus, care lucrează pentru compania aeriană olandeză KLM și postează videoclipuri pe TikTok despre călătoriile sale, a recomandat anterior să pui întotdeauna o sticlă de apă sub pat atunci când ajungi într-o cameră de hotel.

Deși este puțin probabil, turiștii pot deveni ținta hoților sau a intrușilor, iar unii călători aleg să fie precauți în anumite țări sau atunci când stau în camere situate la etajele inferioare.

Potrivit lui Esther, metoda ei îți permite să verifici „dacă nu este nimeni sub pat fără să te uiți”, oferindu-ți mai multă liniște dacă ești îngrijorat.

Ea recomandă să rostogolești sticla sub pat și adaugă în videoclipul său că „trebuie să iasă pe partea cealaltă”. Dacă nu iese, s-ar putea să fie indicat să fii precaut.