De ce sărbătorim Crăciunul în decembrie. Motivul real pentru care celebrăm data de 25 a ultimei luni din an
Crăciunul este una dintre cele mai iubite sărbători ale anului, dar puțini știu de ce a fost aleasă ziua de 25 decembrie pentru a marca nașterea lui Iisus Hristos.
În Biblie nu este trecută nicio dată exactă, așa că momentul a fost stabilit mult mai târziu, din motive istorice și simbolice. Află de ce sărbătorim Crăciunul pe data de 25 decembrie.
În fiecare an, oamenii din toată lumea se adună în jurul bradului și sărbătoresc nașterea lui Iisus pe 25 decembrie. Totuși, nimeni nu știe cu exactitate când s-a născut cu adevărat, pentru că nu există nicio înregistrare oficială sau dovadă clară a datei sale reale.
Alegerea zilei de 25 decembrie a fost mai degrabă simbolică decât exactă. Biserica a stabilit această dată cu multe secole în urmă, pentru a înlocui vechile sărbători păgâne de iarnă, dedicate Soarelui și luminii. În acest fel, Crăciunul a devenit o celebrare a luminii și a speranței care se întorc pe Pământ odată cu nașterea lui Hristos. De aceea, chiar dacă nu știm ziua reală, 25 decembrie a rămas pentru toți o dată specială, care simbolizează iubirea față de aproapele nostru și credința.
Când s-a născut, de fapt, Iisus Hristos
Biblia nu spune în ce lună sau anotimp s-a născut Iisus, așa că istoricii au încercat să afle perioada după alte detalii din povestea Nașterii Domnului. În textul biblic se vorbește despre păstorii care își păzeau turmele în noaptea aceea. Unii spun că asta ar fi fost posibil doar primăvara, când oile pasc în aer liber. Alții susțin că în Israel iernile sunt destul de blânde, așa că păstorii puteau fi afară și în decembrie.
Există însă o altă explicație care leagă direct data de 25 decembrie de un moment din Biblie. Ea vine din povestea Elisabetei, verișoara Mariei, care era însărcinată la bătrânețe cu Ioan Botezătorul. Soțul ei, Zaharia, era preot și se afla în templu când îngerul Gabriel i-a adus vestea. Creștinii din primele secole au crezut că acea întâmplare s-a petrecut în timpul sărbătorii Yom Kippur, despre care se considera atunci că avea loc pe 24 septembrie. Nouă luni mai târziu ar fi fost 24 iunie, data nașterii lui Ioan Botezătorul.
Când îngerul Gabriel i-a spus Mariei că va naște și ea un fiu, i-a amintit că Elisabeta era deja în a șasea lună de sarcină. Asta înseamnă că Iisus ar fi fost conceput la sfârșitul lui martie și s-ar fi născut la sfârșitul lui decembrie, adică în noaptea de 24 spre 25 decembrie.
O altă teorie spune că primii creștini au ales această dată pentru că exista credința veche evreiască potrivit căreia profeții mor în aceeași zi în care au fost concepuți. În secolul al III-lea, teologi precum Tertullian și Hipolit au calculat că răstignirea lui Iisus s-a petrecut pe 25 martie, aproape de Paște. Sextus Julius Africanus a crezut că aceeași zi a fost și momentul concepției sale, iar dacă adăugăm nouă luni, ajungem din nou la 25 decembrie, notează Mentalfloss.com.
Istoria Crăciunului
În secolul al III-lea, în timp ce primii creștini își îndreptau credința către Fiul lui Dumnezeu, o mare parte dintre romanii păgâni se închinau Zeului Soare. În jurul anilor 270, împăratul Aurelian a făcut cunoscut cultul lui Sol Invictus, adică „Soarele Necucerit”. Ziua de sărbătoare a acestui zeu era chiar 25 decembrie, o dată considerată simbolul revenirii luminii după cea mai scurtă zi din an.
Potrivit profesorului de istorie Joseph F. Kelly, de la Universitatea John Carroll, și alte culte păgâne aveau sărbători în aceeași perioadă. Mulți romani venerau zeul persan Mithra, al cărui festival ar fi putut fi și el tot pe 25 decembrie. În plus, exista și Saturnalia, o celebrare dedicată zeului Saturn, care avea loc între 17 și 23 decembrie. Pe scurt, romanii erau deja obișnuiți să sărbătorească la final de decembrie, mult înainte ca data să fie legată de nașterea lui Iisus.
Momentul în care creștinismul a început să devină religia principală a Imperiului Roman a venit odată cu împăratul Constantin cel Mare, la începutul secolului al IV-lea. În 313, el și colegul său Licinius au emis Edictul de la Milano, prin care creștinismul a devenit religie legală, iar persecuțiile au fost interzise. Constantin s-a convertit el însuși la creștinism și a sprijinit răspândirea noii credințe în tot imperiul.
Prima menționare cunoscută a zilei de 25 decembrie ca dată a nașterii lui Iisus apare în anul 336, cu puțin timp înainte de moartea lui Constantin. Aceasta este notată într-un volum care conținea și alte date religioase importante, ceea ce i-a făcut pe istorici să creadă că o slujbă de Crăciun a fost deja ținută în acea zi. Din acest motiv, anul 336 este considerat de mulți cercetători drept primul Crăciun oficial din istorie.
Nu se știe dacă sărbătoarea fusese ținută pe 25 decembrie și înainte de acest an, dar e clar că obiceiul s-a răspândit repede. Spre sfârșitul secolului al IV-lea, episcopii creștini oficiau deja Liturghia de Crăciun în toată Roma, iar vechile festivaluri păgâne, precum Saturnalia sau Sol Invictus, au început să dispară.
Unii istorici cred că această „coincidență” nu a fost deloc întâmplătoare. Biserica ar fi putut alege intenționat data de 25 decembrie pentru a suprapune noua sărbătoare creștină peste vechile tradiții romane. Cum oamenii erau deja obișnuiți cu petreceri și festivități în acea perioadă, a fost mai ușor ca semnificația religioasă a Crăciunului să prindă rădăcini.
