Cubul Rubik, mânuit cu dibăcie la un concurs în Iași. Arbitru: „Vin de oriunde să participe”

×
Publicitate

Dacă pentru unii este un joc, pentru alții reprezintă o adevărată problemă de matematică, ba chiar un sport. Vorbim despre cunoscutul cub Rubik.  

Acest puzzle care stârnește ambiții indiferent de vârstă a fost vedetă sâmbătă la o competiție organizată la Iași. Zeci de concurenți din România, Ucraina și Republica Moldova s-au întrecut în a rezolva cât mai repede cubul.

Ștefan, la doar șapte ani, pare că știe multe dintre secretele cubului Rubik. Îl mânuiește cu încredere, deși l-a descoperit acum trei luni. A venit din Botoșani la competiția organizată în Iași - fiind primul concurs de acest fel pentru el.

Ștefan Darie, concurent: „Mi s-a părut interesant, plus că aveam un set de cuburi care se făceau la infinit, în diferite forme."

Vrea să devină tot mai bun în a rezolva cubul Rubik și se antrenează și câte patru ore pe zi.

Mihaela Darie, mama concurent: „A primit un cub Rubik cadou de mai multă vreme, dar nu reușea să îl rezolve. Și prin ianuarie a reușit câteva mișcări uitându-se la competiții internaționale. Vrea să scoată, zice el, un timp cât mai scurt de rezolvare a cubului Rubik. Noi îl încurajăm pentru că ni se pare că este o activitate benefică pentru vârstă lui.”

Mihai, în schimb, are deja experiență în domeniu.

Mihai Savin: „De șase ani am început să învăț cubul, dar la competiții particip de doi ani. Am o rezolvare de 7 secunde la cubul 3x3 în competiții, dar neoficial, acasă, am 5 secunde."

Bogdan Grigoruță, arbitru: „Vin de oriunde să participe, să se întreacă cu ceilalți și în principal să se întreacă cu ei înșiși. Încearcă să își scoată un timp cât mai bun. A crescut mult numărul participanților, acum sunt cel puțin dublu."

37 de participanți s-au întrecut în a rezolva cubul Rubik, iar la final toți au primit diplome și medalii. Competiția a ajuns la ediția cu numărul patru.

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62439509
Descoperirea spectaculoasă făcută de un bărbat din Mureș. Ce a găsit într-o pădure
Unelte vechi de aproximativ șase mii de ani au fost scoase la lumină datorită unui căutător de comori din Mureș.
62439507
Un programator a creat un dispozitiv care oprește boxa vecinului său, mare iubitor de reggaeton
Sătul de muzica pe care vecinul său o asculta mereu la ore nepotrivite, un programator argentinian a inventat un dispozitiv care i-a rezolvat problema.  
62437681
Motivul pentru care jumătate dintre adulți sunt stresați din cauza banilor
Cel puţin jumătate dintre adulţii dintr-o serie de economii majore afirmă că sunt stresaţi din cauza finanţelor lor personale şi spun că inflaţia este unul dintre principalele motive.