Coşmarul trăit de un clujean în pandemie, din cauza vecinului care se juca noaptea pe calculator

×
Publicitate

În pandemie, românii au descoperit cât de subțiri sunt pereții apartamentelor în care locuiesc.

Muzica dată la maxim, țipetele copiilor sau lucrările din apartamente au dus la numeroase conflicte între vecinii care au petrecut mult timp acasă. Din păcate, amenzile pentru tulburarea liniștii publice nu rezolvă astfel de probleme pe termen lung, iar soluțiile de izolare fonică a locuințelor sunt costisitoare.

Horea a închiriat, în Cluj, un apartament într-un bloc nou. În pandemie a lucrat de acasă. A fost și perioada în care a făcut cunoștință cu vecinul care locuiește cu un etaj mai jos.

Horea: „Se juca noaptea pe calculator cu căștile pe urechi și la un moment dat mă trezeam pe la 2-3 noaptea de sunetele pe care le făcea că se bucură, că urlă. Pur și simplu, noaptea, când mă puneam la somn, deja aveam o stare de anxietate, că deja mă gândeam la situația cu acel vecin."

Vecinul s-a potolit doar cu Poliția. Horea l-a reclamat când a făcut o petrecere, în apartament și, de atunci, s-a lăsat liniștea.

De altfel, cât de subțiri sunt pereții locuințelor noastre au aflat, în ultimele luni, mulți români pentru care casa ține acum loc și de școală și de birou.

Certurile conjugale s-au întețit, spun statisticile. La fel și lucrările de reamenajare, arată vânzările din magazinele de specialitate, iar pentru fiecare țipat sau bormașină există un vecin exasperat.

Florin Enache: „Nu există o comunitate reală și oamenii nu comunică între ei. Nu există o cultură a respectului, a anunțării unor întâmplări punctuale și doar vezi dacă vecinii rezistă. În momentul în care apare factorul iritant, oamenii deja încep să reacționeze, nu-și pun problema că poate nu s-a putut altfel."

Legea stabilește grosimea pereților, dar și nivelul de decibeli, adică zgomotul permis, dar disconfortul acustic apare, spun specialiștii, din cauza unor greșeli de proiectare sau construcție. Cea mai des întâlnită: nu se respectă regula conform căreia apartamentele vecine trebuie să aibă alăturate camere cu același rol. De exemplu, dormitorul meu trebuie să aibă perete comun doar cu dormitorul vecinului.

Locatar: „Se aud țevile de apă când fac duș, când folosesc apă la robinet și toate activitățile pe care le faci în baie când este liniște."

Există soluții de izolare fonică pentru apartamente. Apelați la un specialist pentru că vorbim de lucrări complexe.

Podeaua va primi două straturi, unul elastic, de amortizare, de genul plutei și celălalt rigid, ca sapa. Peretele va fi dublat de unul suplimentar, eventual din gips carton. Cei doi pereți vor fi despărțiți printr-o structură metalică. Tavanul se va izola după același principiu, la care se va adăuga și un strat de vată minerală.

Mariana Stan: „Astfel de soluții de izolare pot să ajungă până la 10-15.000 de euro, soluțiile complete însemnând pereți, tavan, pardoseală. Pentru o singură cameră, cred că nu trece de 1.500-2.000 de euro."

Când vă cumpărați o locuință, recomandat este să apelați la un specialist care poate verifica din ce structură este făcut apartamentul, dar care poate măsura cu un sonometru și nivelul de zgomot, iar când vine vorba de reclamații, trebuie să vă adresați Poliției. Legea stabilește și orele de liniște: în timpul zilei, de la 13 la 14, iar seara de la 22 până la 8 dimineața. Cine nu respectă acest orar primește amendă între 500 și 1.500 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62171131
Bărbat din Brăila, reținut de poliție după ce ar fi trimis mai multe tinere să se prostitueze

Un bărbat de 32 de ani, din Brăila, trebuie să răspundă în faţa legii după ce, timp de aproape 5 ani, a obţinut sume mari de bani de pe urma unor tinere pe care le-a trimis în străinătate, să se prostitueze.

62171107
Un vasluian şi-a reclamat la poliţie iubita cu 30 de ani mai tânără, pe care a cunoscut-o pe Facebook

Un bărbat din Vaslui și-a reclamat la poliție iubita cu 30 de ani mai tânără pe care a cunoscut-o pe Facebook, acuzând-o că l-a păcălit cu 40.000 de euro, bani pe care i-a trimis din Finlanda. În replica, fata îi aduce aminte că ea avea doar 15 ani.

62171105
Un bărbat a încercat să fure 74 de cameleoni. I-a ascuns în șosete și pahare de înghețată

Un bărbat a încercat să fure 74 de cameleoni. El a fost prins pe un aeroport din Viena.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.