Concerte de răsunet programate în 2022. Sting și Maluma, printre vedetele așteptate în România

×
Publicitate

Anul acesta sunt programate tot felul de concerte, iar pe scenele din România vor urca, printre alții, Sting, Maluma sau Armin van Buuren.

Organizatorii marilor festivaluri şi-au anunţat deja o parte dintre artiștii care vor evolua în fața publicului dornic de spectacole, iar multe formații rock sunt pentru prima dată în țara noastră.

Sting va cânta pe 15 martie la Cluj-Napoca. Concertul My Song cuprinde cele mai îndrăgite cântece ale artistului care va urca pe scenă alături de fiul său. În noiembrie, Sting a lansat "The Bridge" , cel de-al 15-lea album de studio. Melodiile conţin influenţe din rock n' roll, jazz, muzică simfonică sau folk.

Sting: "Un hit se definește în momentul în care oamenii îl soptesc, atunci când spală geamurile, vopsesc pereții caselor. Când ți se soptește cântecul, atunci devine hit".

Concertul Pink Martini, reprogramat din cauza pandemiei, va avea loc pe 9 aprilie, la Sala Palatului. Biletele cumpărate pentru concertul amânat rămân valabile pentru show-ul din primăvară.

Și Maluma, îndrăgitul artist de origine columbiană, revine la București, pe 8 aprilie, într-un concert la Romexpo.

50 de ani de activitate va sărbători și Toto Cutugno pe scena de la Sala Palatului în data de 8 mai. Și tot în primăvară, celebrul violonist David Garret va reveni la București, apoi va concerta la Cluj-Napoca.

2022 va aduce pe scenele din România multe trupe rock printre care Iron Maiden, Dream Theater , Kiss sau Evanescence. Și artistul britanic Mike Rosenberg, cunoscut sub numele de scenă Passenger, ajunge pentru prima dată la Bucureşti, pe 1 iulie. Tot în iulie, la Romexpo va concerta trupa britanică Placebo.

Armin van Buuren va mixa în București pe 24 septembrie și organizatorii spun că va fi cel mai mare show al DJ-ului olandez de până acum.

Și festivaluri celebre ca Nerversea, Electric Castle ori Summer Well au anunţat deja o parte dintre capetele de afiş. În luna martie, Poiana Brașov va fi animată de un nou festival creat special pentru stațiunea montană: Massif Winter, în timp ce Untold se va desfășura la Cluj între 4 și 7 august.

În funcție de evoluția pandemiei, rămâne de văzut cum vor fi organizate toate aceste spectacole, spun, cu prudență, autoritățile.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62233664
Soțul unei femei oarbe care fusese dat dispărut a fost găsit împușcat, chiar în patul lor

Un bărbat care fusese dat dispărut de soția sa, oarbă, a fost găsit împușcat chiar în propriul pat. Oamenii legii spun că cel mai probabil este vorba despre o crimă.

62233662
A murit actrița Jeanine Ann Roose, care a jucat în filmul “It’s a Wonderful Life”

Lumea filmului este în doliu. Actrița Jeanine Ann Roose a murit la vârsta de 84 de ani, după ce s-a luptat cu o infecție abdominală, informează The Hollywood Reporter, care citează TMZ.

62233661
După mesele bogate, piscinele exterioare au fost la mare căutare: "Degeaba zice termometrul că avem 13 grade, că sunt 40"

După atâtea mese bogate, mulți români au simțit nevoia să se relaxeze ori să facă puțină mișcare și dacă au avut ocazia, s-au îndreptat chiar către piscine. E drept că la final au descoperit că apa le-a făcut, din nou, poftă de mâncare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.