Centre de recuperare pentru pacienții vindecați de Covid-19. Cu ce probleme au rămas

62137749
Shutterstock

Mai multe centre de recuperare s-au deschis în Europa pentru pacienții care nu au reușit să se vindece complet de Covid-19. Oboseala, problemele de respirație și confuzia sunt printre efectele pe termen lung, scrie CNN.

Marea Britanie și Italia sunt printre țările care sprijină recuperarea pacienților. ”Nu e vorba doar despre cei care au fost intubați sau care au stat la Terapaie Intensivă, ci și de pacienți care au stat internați doar trei zile, apoi au plecat acasă”, a explicat doctorul Piero Clavario, care lucrează la o clinică din Genoa.

Acesta spune că din 55 de pacienți vizitați, doar 8 nu au mai avut nevoie de o a doua vizită. Ceilalți au fost evaluați timp de două zile și jumătate de o echipă de specialiști, care a cuprins inclusiv cardiologi, neurologi și psihologi.

”Ceea ce mă surprinde cel mai mult e că și unii pacienți care nu au stat deloc la Terapie Intensivă, la care nu am depistat probleme la inimă sau la plămâni, nu sunt capabili să urce pe scări. (…) Partea bună este că, după o serie de exericiții făcute la clinica noastră, cei mai mulți se recuperează eficient”, a mai spus medicul italian.

Unul dintre pacienți, un scafandru profesionist în vârstă de 42 de ani, Emiliano Pesarolo, a povestit că, la câteva săptămâni după ce s-a vindecat de Covid-19, ”chiar și o plimbare scurtă mi se părea ca o ascensiune pe Everest.”

În Marea Britanie, sunt numeroase comunități online în care pacienții vindecați de noul coronavirus s-au reunit pentru a căuta ajutor.

O clinică a fost deschisă pentru ei acum o lună la Bradford, în nordul Angliei. Doctorul Paul Whitaker a declarat că puțini pacienți vin cu afecțiuni la plămâni.

”Mulți se confruntă adesea cu oboseală, palpitații, ritm cardiac ridicat, insomnii, dureri de cap, probleme de concentrare”, a spus el.

De la începutul pandemiei, medicii au rămas uimiți de numeroasele moduri în care noul coronavirus afectează organismul. Pe lângă plămâni, au fost cazuri în care Covid-19 a atacat ficatul, inima, creierul, sistemul nervos, pielea și tractul gastro-intestinal.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62137087
Răsturnare de situație. Cine ar fi criminalul milionarului care a fost găsit decapitat într-un apartament de lux
Tyrese Haspil, asistentul personal al milionarului care a fost găsit decapitat în apartamentul său de lux din New York, ar fi autorul crimei.
62137738
O femeie din Marea Britanie s-a vindecat de coronavirus, deși suferea de pneumonie și septicemie
O femeie de 35 de ani din Marea Britanie este pacientul care a suferit cel mai mult timp din cauza coronavirusului.
62137734
O tânără de 19 ani, arestată, după ce a postat pe internet filmulețe cu ea în timp ce tortura mai multe animale
O tânără de 19 ani din Statele Unite a fost arestată, după ce a distribuit pe rețelele de socializare filmulețe cu ea în timp ce tortura și omora pisici și câini.