Cel mai mare mamifer carnivor care a trăit vreodată pe Pământ, descoperit în Kenya

62038560
AFP

Un leu, însă de şapte ori mai mare: dinţi şi fragmente de os vechi de 23 de milioane de ani descoperite în Kenya au condus la identificarea unuia dintre cele mai mari mamifere carnivore care a populat Pământul, relatează AFP.

Animalul înfricoşător, numit "Simbakubwa kutokaafrika" (pentru marele leu african), cântărea circa 1.500 de kilograme şi era capabil să atace animale de dimensiunea elefanţilor şi a hipopotamilor.

"Datorită dinţilor săi masivi, Simbakubwa a fost un hipercarnivor", a declarat Matthew Borths de la Universitatea Duke, autorul principal al studiului publicat joi in Journal of Vertebrate Paleontology.

Rămăşiţele animalului - o bucată de maxilar inferior cu un canin, un premolar şi un molar, precum şi alţi dinţi şi câteva oase - au fost descoperite în urmă cu zeci de ani însă au fost atribuite unei specii mai mici, Hyainailouros napakensis. Ele au fost expuse la Muzeul Naţional din Nairobi.

Potrivit cercetătorilor, "animalul a murit relativ tânăr. Cu toate acestea, maxilarul său este mult mai mare decât cel al unui leu adult. Cu caninii, el putea să sfâşie carnea, în timp ce molarii îi permiteau să rupă oasele", se arată într-un comunicat.

Simbakubwa a trăit în urmă cu circa 23 milioane de ani, la începutul Miocenului. Însă condiţiile care să permită existenţa unor animale de aceste dimensiuni par să fi persistat milioane de ani, precizează cercetătorii.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62038515
Muncitor la un pas de moarte după ce un cablu rupt de furtună a luat foc
Momente înfricoşătoare pe o stradă din New Jersey. Un angajat al unei companii de electricitate a fost la un pas de moarte după ce un cablu rupt de furtună a luat foc.
62038485
S-a uitat la înregistrările din camera copilului și a înlemnit. „Credeam că este o insectă”
O femeie crede că a surprins fantoma bunicii sale, pe camera de supraveghere, în timp ce îi mângâie fiul.
62038465
Povestea tribului care trăiește de sute de ani în interiorul Marelui Canion. GALERIE FOTO
În interiorul Marelui Canion se află un mic sat izolat de lume, în care se poate ajunge numai pe jos sau cu elicopterul.