Norvegia a câștigat Campionatul European de handbal feminin. Ce a făcut România

62505538
IMAGO

Selecţionata Norvegiei a câştigat Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, găzduit de Austria, Ungaria şi Elveţia, duminică seara, la Viena, după ce a învins în finală echipa Danemarcei, cu scorul de 31-23 (13-12).

Norvegia, campioana europeană şi olimpică, a învins Danemarca şi în finala ediţiei din 2022, cu 27-25. Cele două echipe s-au înfruntat şi în grupa principală a ediţiei aceasta, la Viena, Norvegia câştigând cu 27-24.

Norvegia şi-a trecut în palmares al zecelea său titlu european, în 13 finale jucate, transmite Agerpres.

Prima repriză a finalei a fost una echilibrată, danezele conducând cu 2-0, 4-2, 5-3, iar ultima dată cu 10-11. Norvegia a intrat la pauză cu avantaj minim, 13-12, iar în partea secundă s-a desprins, marcând primele trei goluri ale reprize. Norvegia şi-a mărit avantajul, care a ajuns şi la nouă goluri, 29-20, scorul final fiind de 31-23.

Pentru învingătoare au marcat Henny Ella Reistad 8 goluri, Emilie Margrethe Hovden 6, Kari Brattset Dale 4, Camilla Herrem 4, Thale Rushfeldt Deila 3, Stine Ruscetta Skogrand 2, Sanna Charlotte Solberg-Isaksen 2, Maren Nyland Aardahl 1, Ingvild Kristiansen Bakkerud 1.

Silje Margaretha Solberg-Oesthassel a reuşit 12 intervenţii (36,36%).

Golurile echipei Danemarcei au fost reuşite de Anne Mette Hansen 5, Mie Enggrob Hoejlund 5, Andrea Aagot Hansen 3, Michala Elsberg Moeller 3, Helena Elver Hagesoe 3, Kaja Kamp Nielsen 1, Emma Cecilie Uhrskov Friis (CSM Bucureşti) 1, Rikke Iversen 1, Elma Halilcevic 1.

Anna Opstrup Kristensen a avut 9 intervenţii (24,32%).

Meciul a fost arbitrat de sârboaicele Vanja Antic şi Jelena Jakovljevic, iar delegate EHF au fost Carmen Manchado Lopez (Spania) şi Jutta Ehrmann-Wolf (Germania).

În finala mică, formaţia Ungariei a reuşit să învingă Franţa, campioana mondială en titre, cu 25-24 (13-12).

România a ocupat locul 11 în clasamentul final al competiţiei.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62505486
Transformare spectaculoasă a Serenei Williams. Medicamentul celebru care ar fi ajutat-o să slăbească | FOTO

Ajunsă la 43 de ani, Serena Williams a slăbit spectaculos în ultima vreme, iar noul său look a stârnit speculaţii din partea fanilor că ar fi folosit Ozempic, relatează Daily Mail.

62499658
Reacția lui Mircea Lucescu după ce România și aflat adversarele din preliminariile CM 2026: „Trebuie să fim optimişti”

Selecţionerul naţionalei României, Mircea Lucescu, a apreciat că tricolorii au o grupă ''echilibrată'' în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026, dar ''trebuie să fim optimişti''.

62481941
Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile Cupei Mondiale din 2026

Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.