Cea mai veche pâine din lume poate fi admirată la Muzeul de Istorie din Galați

×
Publicitate

Cea mai veche pâine din lume arată de parcă abia a fost scoasă din cuptor, doar că nu miroase.

O puteți admira la Muzeul de Istorie din Galați. Ce-i drept s-a uscat puțin, dar asta pentru că are 129 de ani.

Specialiștii în industrie alimentară sunt uimiți de felul în care s-a păstrat pâinea neatinsă de mucegai sau alte microorganisme.

Povestea pâinii a început în 1892, când regele Carol I a trimis la Genova, în Italia, crucişătorul Elisabeta şi bricul Mircea pentru a reprezenta ţara noastră la celebrarea a 400 de ani de la descoperirea Americii. Un marinar a cumpărat atunci pâinea dintr-o piaţă, cu tot cu caseta în care se afla şi acum.

Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie Paul Păltânea, Galaţi: ”A ţinut pâinea acasă până în 1915, când o donează muzeului regional, primul muzeu regional din România, muzeul Paul Pașa, aşa cum era cunoscut în epocă.”

În 1939, pâinea a fost donată Muzeului Cuza Voda din Galaţi, unde a și rămas. Surprinzător este că, în tot acest timp, ea s-a conservat perfect. Poate şi pentru că, la un moment dat, în perioada comunistă, a fost retrasă din expoziție și ţinută la întuneric.

În 2009 pâinea a fost descoperită într-un depozit al muzeului şi scoasă la lumină. Academia Recordurilor Mondiale, cu sediul la Miami, a recunoscut pâinea de la 1892 ca fiind cea mai veche din lume.

Aura Cristian, Muzeul de Istorie Paul Păltânea, Galaţi: ”Specialiştii de acolo au decis că este un exponat unic. Aşadar, în anul 2019, muzeul nostru a primit certificatul care atestă unicitatea acestui produs”.

Romulus Burluc, Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Alimentelor, Galaţi ”Nu prezintă urme de mucegai. Ea s-a uscat în condiţii bune şi a ajuns la o activitate a apei foarte mică, care nu mai permite dezvoltarea microrganismelor”.

Acum, pâinea de la 1892 este păstrată în condiţii speciale la Muzeul de Istorie din Galaţi şi este expusă o singură dată pe an, timp de o lună.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62179797
Oseminte umane vechi de 450.000 de ani, descoperite într-o peşteră preistorică din Franţa
Oseminte "foarte rare" şi vechi de 450.000 de ani, găsite în peştera Tautavel din sud-vestul Franţei, au fost identificate şi atribuite unei fiinţe umane, au anunţat miercuri reprezentanţii centrului de cercetare dedicat acestui sit preistoric celebru.
62179784
O femeie din Japonia care a plecat cu 2 minute mai devreme de la muncă trebuie să dea înapoi 1.200 de dolari
Mai mulți angajați ai unei instituții publice din Japonia au fost penalizați pentru că au plecat de la birou cu două minute înainte de încheierea programului, potrivit Sankei News.
62179618
Ce se va întâmpla cu ursul care a alergat după schiori la Predeal. Decizia Ministerului Mediului
Ursul care aleargă după schiori la Predeal va fi mutat în curând într-o altă pădure, departe de oameni. Decizia a fost luată de Ministerul Mediului, care a anunțat și că va monitoriza sălbăticiunea.