De ce este dezlegare la pește de Florii și ce înseamnă pentru credincioși
Floriile sunt una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox. Ele amintesc de ziua în care Iisus a intrat în Ierusalim și a fost întâmpinat cu bucurie de oameni. Tot atunci începe și perioada cea mai serioasă dinaintea Paștelui, numită Săptămâna Mare.
De ce se mănâncă pește de Florii
Postul Paștelui, numit și Postul Mare, este cel mai drastic dintre toate posturile de peste an. Totuși, există două zile în care creștinii au voie să consume pește: de Buna Vestire și de Florii. De Florii, credincioșii au dezlegare la pește, aceasta fiind a doua astfel de zi din Postul Paștelui, după Buna Vestire. Biserica ortodoxă oferă această dezlegare fiindcă sărbătoarea amintește de Intrarea Domnului în Ierusalim, un moment de bucurie în mijlocul postului.
Tradiția mai spune că, în această zi, Iisus ar fi cerut să mănânce pește, motiv pentru care acest aliment este permis. Pe lângă semnificația religioasă, în credința populară se spune că peștele consumat de Florii are puteri tămăduitoare, iar cei care îl mănâncă pot avea parte de sănătate și vindecare.
Ce se mănâncă de Florii: tradiții culinare din România
De Florii, masa capătă o semnificație aparte în casele credincioșilor. Deși Postul Paștelui este una dintre cele mai stricte perioade din an, această zi aduce o mică relaxare de la regulile stricte: se consumă pește. Este a doua astfel de ocazie din post, după Buna Vestire. Totuși, această dezlegare nu este întâmplătoare. Sărbătorea amintește de momentul în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat cu mare bucurie de oameni. În tradiția creștină se spune și că, în această zi, El ar fi cerut să mănânce pește, iar obiceiul s-a păstrat până astăzi.
Pe masa de Florii, preparatele ar trebui să fie destul de simple. În funcție de zonă, românii aleg plachie de pește cu legume, saramură de crap sau caras cu mămăligă, pește prăjit cu mujdei ori preparat la cuptor sau pe grătar. Nu lipsesc nici variantele ușoare, precum salata de icre, toate potrivite pentru perioada de post. Fiind o zi de sărbătoare, este permis și vinul, însă consumat cu măsură.
Tot de Florii, în mai multe locuri din țară, se pregătesc produse de post și se oferă de pomană. De asemenea, Floriile sunt un moment de relaxare înainte de Săptămâna Mare, o perioadă foarte încărcată din punct de vedere spiritual.
Cele mai populare preparate de Florii pe care le gătește toată lumea
De Florii, peștele este nelipsit de pe masă în aproape toate casele. După multe zile de post, această zi aduce o schimbare binevenită, iar mesele devin puțin mai bogate, dar în continuare simple. Oamenii aleg, de obicei, rețete cunoscute, pe care le-au mai făcut și care ies bine de fiecare dată. Plachia de pește este una dintre cele mai populare alegeri. Se face la cuptor, cu roșii, ceapă și usturoi, iar uneori se adaugă și puțin vin pentru mai mult gust. În multe zone, mai ales unde se gătește mult pe grătar, saramura este la fel de apreciată și se servește aproape mereu cu mămăligă.
Ciorba de pește este și ea pregătită des. Se gătește ușor, este puțin acrișoară și potrivită după perioada de post drastic. În același timp, oamenii mai aleg variante rapide, cum sunt peștele prăjit sau la cuptor, pentru că se gătește rapid și nu este nevoie de foarte multă bătaie de cap.
Idei rapide de rețete de pește pentru masa de Florii
Pentru masa de Florii, lucrurile nu trebuie să fie complicate. Chiar dacă este o zi de sărbătoare, preparatele trebuie să rămână simple, ușor de pregătit și potrivite pentru perioada de post. Peștele are avantajul că se gătește repede și nu necesită prea multe cunoștințe în bucătărie.
Păstrăvul este una dintre cele mai la îndemână opțiuni. Se prepară rapid, fie la tigaie, fie prăjit, și se potrivește perfect cu puțină lămâie și o garnitură ușoară. La fel de simplu este și macroul la cuptor, mai ales dacă este gătit alături de cartofi sau legume. Pentru cei care preferă un gust mai fin, dorada este o alegere potrivită. Se poate prepara la cuptor, cu sare sau cu ierburi aromatice, fără prea mult efort.
Ce aperitive poți pregăti pentru o masă completă
Pentru a prelungi momentul de relaxare și bucurie, pe masă pot fi puse și diferite aperitive, chiar dacă este tot o perioadă de post. Nu trebuie să fie sofisticate, ci doar bine alese și ușor de pregătit. Peștele afumat este una dintre cele mai folosite variante. Tartinele cu macrou sau crap afumat se fac rapid și pot fi servite cu ceapă sau măsline, fiind ideale pentru începutul mesei.
Pasta de pește rămâne o alegere clasică și sigură. Se prepară ușor și poate fi servită simplu, pe pâine, sau în porții mici. Salatele cu pește sunt și ele o opțiune practică. Fie că alegi combinații cu cartofi și ceapă sau variante mai ușoare, cu ton ori somon, acestea completează bine restul preparatelor.
Greșeli frecvente în prepararea peștelui și cum să le eviți
Gătitul peștelui dă impresia că este o treabă rapidă și fără complicații, însă în realitate lucrurile nu sunt tocmai chiar atât de lejere. Nu îți trebuie cunoștințe în gastronomie pentru a găti un pește, dar trebuie atenție. Textura fină a peștelui reacționează imediat la temperatură, iar orice pas făcut în grabă poate schimba complet rezultatul.
Cea mai comună problemă este timpul prea lung pe foc. Peștele se gătește repede, iar dacă rămâne chiar și câteva minute în plus, devine uscat și își pierde gustul. O regulă simplă: ia-l de pe foc cu puțin înainte să ți se pară complet făcut. Căldura rămasă în el îl va face exact așa cum trebuie. Un detaliu care pare minor, dar contează enorm, este uscarea peștelui. Dacă îl pui în tigaie cu apă pe el, nu se va rumeni, ci va fierbe în propria umezeală. O hârtie absorbantă rezolvă problema în câteva secunde.
De asemenea, trebuie să ții cont că nu toate speciile suportă același tratament termic. Peștii cu carne fragilă se pot destrăma dacă îi pui direct pe grătar sau îi expui la temperaturi foarte ridicate. Pentru ei, coacerea sau fierberea blândă sunt variante mai sigure și mai prietenoase. Un alt lucru care afectează rezultatul este mișcarea excesivă în tigaie. Dacă întorci peștele de mai multe ori sau îl tot muți se poate rupe. Ideal este să îl lași să se rumenească liniștit iar apoi să îl întorci o singură dată.
Și condimentarea contează enorm. Sarea pusă prea devreme scoate apa din carne și poate schimba textura. La fel, condimentele în exces acoperă gustul natural al peștelui, care este deja delicat. Mai bine începi cu puțin și ajustezi pe parcurs. Ai mare grijă și cu temperatura tigăii. Dacă aceasta nu este bine încinsă, peștele se lipește și se gătește neuniform, dar dacă este foarte fierbinte acesta va căpăta acea crustă aurie și își va păstra și forma.