Ce să faceți atunci când nu sunteți mulțumiți de operatorul de zbor. Recomandările ANPC

62101067
iStock

Pasagerii curselor aeriene care nu au fost mulţumiţi pot depune reclamaţii la operatorul aerian şi la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), relatează site-ul autorităţii.

 

Având în vedere faptul că este perioada vacanţelor de iarnă, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor reaminteşte drepturile pasagerilor.

„Dacă un pasager apreciază că i-au fost încălcate drepturile prevăzute în Regulament, recomandăm să adreseze mai întâi o reclamaţie companiei aeriene în cauză. În cazul în care nu este mulţumit de răspunsul primit sau nu a primit niciun răspuns, să depună o reclamaţie la ANPC (dacă incidentul a avut loc pe teritoriul României) sau la organismul naţional competent din ţara în care a avut loc incidentul (completarea formularului de reclamaţie în limba engleză)", spun reprezentanţii ANPC.

Dacă reclamaţia se referă la un incident care nu a avut loc pe teritoriul României, dar pasagerul preferă (de exemplu, din motive lingvistice sau din alte motive) să depună reclamaţia la ANPC, autoritatea o poate transmite organismului competent, se mai arată în informarea ANPC.

Regulamentul se aplică atunci când are loc unul dintre incidente: refuz la îmbarcare, anulare zbor, întârziere prelungită, declasare, neinformare pasageri.

Regulamentul se aplică în cazul zborurilor care pleacă de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru sau care pleacă de pe un aeroport situat într-un stat care nu este membru al UE spre un aeroport comunitar, iar zborurile sunt efectuate de transportatori UE.

Reclamaţiile se depun obligatoriu în scris, precizează instituţia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62079227
Un motan care dispăruse de şase ani s-a întors acasă de Crăciun: ”Este într-adevăr o minune”

Un cuplu din Marea Britanie a sărbătorit anul acesta un Crăciun special după ce motanul lor dispărut în urmă cu 6 ani a revenit acasă, informează vineri The Independent, potrivit Agerpres.

62101055
Arestată după ce a ținut 26 de copii ascunși după un perete. Starea celor mici

O femeie din Statele Unite a fost arestată după ce s-a descoperit că ținea 26 de copii în spatele unui perete fals al grădiniței unde lucra, pentru că nu avea autorizație să țină un număr atât de mare.

62090585
Unul dintre cei mai căutați infractori din Anglia, prins când lua masa de Crăciun

Unul dintre cei mai căutați infractori din Marea Britanie a fost arestat de poliția olandeză, în timp ce lua masa de Crăciun într-un restaurant.

Recomandări
Gettyimages ursula von der leyen 9 iunie
UE a renunțat la planul de a face Canada „membru asociat”, dar dorește „o asociere și mai strânsă”. Ce țări s-au opus

Ţările UE au renunţat la ideea de a oferi Canadei statutul de „membru asociat” în cadrul blocului format din 27 de state membre, optând în schimb pentru o formulare mai moderată, care promite o „asociere tot mai strânsă”.

Greva sanatate 2
Sindicaliştii din sănătate cer o nouă lege a salarizării până în 2027: „Respingerea, văzută ca opoziţie faţă de majorări”

Reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” avertizează că, dacă o nouă lege a salarizării nu intră în vigoare la 1 ianuarie 2027, respingerea proiectului din vară poate fi interpretată ca o opoziţie faţă de creşterile salariale.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.