Casa Neuman din Arad, fosta reședință de protocol a lui Ceaușescu, se vinde cu 2,4 milioane de euro. FOTO

62563251

Casa Neuman, fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu, este o clădire emblematică construită de una dintre cele mai prestigioase familii din istoria Aradului.

Aceasta este scoasă la vânzare pentru suma de 2,4 milioane de euro, potrivit unui anunț postat în mediul online de o agenție internațională specializată în intermedierea proprietăților de lux.

Casa Neuman, cunoscută în Arad și drept „Casa de Oaspeți”, a aparținut familiei baronului Neuman și a fost ridicată în anii 1925-1926.

Imobilul, situat în zona ultracentrală a Aradului, aproape de Palatul Administrativ, are 30 de camere, o suprafață construită de 3.275 de metri pătrați și un teren aferent de 1.987 de metri pătrați.

Originea familiei Neuman și începuturile istoriei casei emblematice din Arad

Istoria acestei clădiri emblematice începe cu familia de evrei Neuman, care s-a stabilit la Arad la jumătatea secolului al XIX-lea, fiind originară din localitatea Košice, din Slovacia, potrivit unei descrieri făcute de Biblioteca Județeană Arad pe propriul site.

„Sosirea celor trei frați – Adolf, Dániel, Samu – la Arad a însemnat începutul unei dezvoltări a industriei ușoare în orașul de pe Mureș. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, frații Neuman au îmbogățit zestrea industrială a Aradului cu o fabrică de spirt și drojdie, care a devenit cea mai mare din Imperiul Austro-Ungar, și cu o moară cu abur. În anul 1909, aceeași familie a pus bazele unei fabrici de textile, numită Industria Textilă Arad (ITA). Pentru meritele câștigate în dezvoltarea industrială a Austro-Ungariei, în anul 1884, împăratul Franz Iosif, care a vizitat anterior fabrica de spirt și drojdie, a înnobilat familia Neuman cu titlul de Baron de Végvár, fiind una dintre cele 27 de familii de evrei din imperiu care au fost înnobilate”, arată instituția pe site.

În istoricul clădirii se menționează că membrii familiei Neuman au început să emigreze în SUA în 1938, „presimțind zilele grele care vor veni pentru evrei și în alte țări ale Europei, nu numai în Germania nazistă”.

Ultimul care a rămas a fost nepotul lui Adolf, Francisc Neuman, care a fost ultimul locuitor al casei de pe strada Horia nr. 6.

Francisc Neuman era pasionat de fotbal și a înființat echipa de fotbal ITA, în 1945, care a devenit UTA Arad.

„În anul 1947, Francisc Neuman a fost arestat de către comuniști, care, cu câteva luni înainte de naționalizare, l-au eliberat și l-au sfătuit să părăsească cât mai repede țara. A plecat în Elveția, iar după o perioadă în care a locuit în Austria, a emigrat în SUA, unde a murit în anul 1996. Casa de pe strada Horia a intrat în proprietatea statului, devenind vilă de protocol a familiei Nicolae Ceaușescu. După căderea regimului comunist, o perioadă casa a fost în proprietatea Consiliului Județean Arad, iar din anul 2000 a revenit moștenitorilor lui Francisc Neuman”, se precizează în descrierea semnată de istoricul Corneliu Pădurean.

Contactați marți de AGERPRES, reprezentanții agenției care se ocupă de vânzarea imobilului de lux au declarat că proprietarii actuali sunt români și au făcut unele investiții în ultimii ani.

„Clădirea nu este reabilitată complet, dar este îngrijită, au fost făcute investiții pentru punerea în siguranță. Este o proprietate cu o valoare deosebită, care se pretează pentru investiții. De altfel, discuțiile de până acum, care au rămas deschise, au fost doar cu oameni de afaceri care doresc să investească în acest spațiu cu mare însemnătate istorică pentru Arad”, a spus Cristian Șoaită, care se ocupă de vânzare.

Conform anunțului de vânzare, „amplasarea clădirii este ideală pentru funcțiunea de hotel, în centrul orașului Arad, vizavi de Palatul Szantay”, iar „curtea interioară generoasă poate fi transformată într-o grădină de vară”.

Clădirea beneficiază de un proiect de remodelare integrală și transformare în hotel cu 23 de camere, patru apartamente, restaurant și SPA, potrivit datelor din anunț.

„Casa Neuman este o bijuterie arhitecturală care a impresionat de-a lungul timpului numeroși oameni de afaceri, artiști sau șefi de stat. Ea își păstrează însă secretele doar pentru cei care au șansa să îi treacă pragul: fațada de la stradă, cu proporții echilibrate și elemente decorative temperate, nu oferă niciun indiciu despre exuberanța arhitecturală pe care o vom regăsi dincolo de poarta de lemn ce deschide drumul către curtea interioară. Odată intrați, înțelegem dimensiunile ample ale clădirii cu structură în formă de U, cu fațada principală marcată de o intrare neoclasică grandioasă, cu fronton și patru coloane. Interiorul păstrează fastul secolului trecut: vitralii viu colorate, migălos lucrate, sculpturi în lemn, stucaturi alambicate, șeminee și multe alte elemente decorative”, se arată în descrierea făcută de agenție.

Imobilul a mai fost scos la vânzare în 2019, pentru suma de 2,7 milioane de euro, iar prețul actual afișat este de 2,4 milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62563206
Lucrări lente la rezervația de urși din apropierea Brașovului: „Destul de greu, zonă de pădure, ploaie”

Lucrările pentru amenajarea rezervației de urși de lângă Brașov se fac în pași de melc. Anunțate în urmă cu patru ani au demarat abia anul trecut în luna mai.

62563077
Un deținut a fost eliberat din greșeală dintr-o închisoare din New Orleans, după ce a fost confundat cu un coleg de celulă

Un infractor violent a fost eliberat din greșeală din închisoarea Parohiei Orleans din cauza unei erori administrative, potrivit Biroului Șerifului Parohiei Orleans. Deținutul, Khalil Bryan, a fost eliberat vineri, deși se confruntă cu multiple acuzații.

62563073
Horoscop 28 iulie – 3 august, cu Cristina Demetrescu. Ce aduce Mercur retrograd pentru fiecare zodie

Astrologul Cristina Demetrescu a prezentat horoscopul pentru săptămâna 28 iulie – 3 august 2025, în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea” de la PRO TV. Află ce influențe astrale îți rezervă această perioadă și ce momente-cheie se anunță pentru zodia ta.

 

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.