Care sunt joburile cele mai bine plătite în 2024

62444612
Shutterstock

Ești la început de drum sau poate te gândești la o schimbare de carieră și ai provocări în identificarea unui traseu profesional?

Este important să evaluezi diferitele cariere posibile pentru a determina care profesie este cea mai potrivită pentru tine.

Probabil există mai multe factori-cheie care contribuie la decizia ta, inclusiv cerințele educaționale și interesele personale. Totodată, potențialul de câștig este probabil în topul criteriilor de luat în considerare în timp ce analizezi ce carieră să urmărești.

Printre domeniile care asigură un nivel bun de trai și joburi cu salarii mari se numără medicina, IT&C, ingineria, construcțiile și instalațiile, specialiștii și tehnicieni, transport, logistică sau management.

Există numeroase joburi bine plătite în România, iată mai jos câteva dintre cel mai bine plătite joburi în 2024.

1. Software Architect. Este responsabil de proiectarea și dezvoltarea arhitecturii software pentru diferite aplicații și sisteme, colaborând strâns cu echipele de dezvoltare pentru a identifica cerințele funcționale și tehnice și pentru a concepe soluții eficiente și scalabile. Salariul variază între 2.100 - 3.000€ net.

2. Senior Data Engineer. Un inginer de date senior gestionează și optimizează infrastructurile de date ale organizației.

Lucrează cu volume mari de date, elaborând strategii de colectare, stocare și analiză a acestora pentru a oferi suport deciziilor și pentru a îmbunătăți performanța operațională. Oferta salarială pentru rol este de 1.600 - 2.400€ net.

3. Medic Specialist. Specializării căutate sunt diverse, de la neurologie, endocrinologie, alergologie, pneumologie la oftalmologie, radiologie și imagistică sau medicină de familie. Salariile variază în funcție de specializare și experiență, ponind de la 1.700€ și putând ajunge până la 4.100€ net.

4. Șofer Profesionist. Este un job solicitant care presupune mult timp petrecut în trafic, fiind responsabil pentru transportul sigur și eficient al pasagerilor sau al mărfurilor. Cele mai bine plătite joburi sunt pentru soferii cu categoriile BCE ce se ocupă de transport internațional în UE, unde oferta salarială ajunge la 1.800 - 2.200€ net.

5. Project Manager. Un project manager coordonează și supraveghea proiecte complexe de la început până la finalizare. Planifică și monitorizează resursele, termenele limită și bugetele, asigurându-se că obiectivele proiectului sunt atinse în conformitate cu specificațiile stabilite.

Ofertele salariale variază în funcție de industrie, între 1.600 - 2.100€ net.

6. Inginer Electric Senior. Un inginer electric senior deține expertiza necesară pentru de a proiecta, implementa și întreține sistemele electrice și electronice.

Totodată, are și capacitatea de coordonare a echipelor, asigurându-se de funcționarea corespunzătoare a infrastructurii electrice, supervizând activitățile de instalare și de întreținere. Oferta salarială este de 2.000 - 3.000€ net.

7. Client Acquisition Manager. Un manager de achiziții de clienții dezvoltă și implementează strategii eficiente pentru a atrage și a reține clienți noi.

Analiza piața și identifica oportunități de creștere a bazei de clienți, colaborând cu diverse echipe pentru a implementa campanii de marketing și de vânzare. Salariul este între 1.700 - 2.000€ net.

8. Inginer Constructor. Este un rol extrem de important, un inginer constructor fiind responsabil de proiectarea și supervizarea construcțiilor de structuri civile și industriale.

Gestionează proiectele de la planificare până la finalizare, asigurându-se că acestea sunt realizate în conformitate cu standardele de calitate și de siguranță. Oferta salarială este de 1.900 - 2.800€ net.

9. Director Administrativ. Un director administrativ supraveghează operațiunile zilnice ale organizație, dezvolta strategii și politici pentru a îmbunătăți eficacitatea și productivitatea companiei, gestionând resursele și relațiile cu clienții și partenerii. Oferta salarială este de 1.800 - 2.400€ net.

10. Analist financiar. Analistul financiar este responsabil de evaluarea datelor financiare și economice pentru a oferi recomandări investitorilor și clienților.

Aceștia utilizează analize detaliate și instrumente analitice avansate pentru a identifica oportunități și riscuri în piețele financiare. Salariul este între 1.900 - 2.200€ net.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62453701
Detoxifierea după Paște. Cum să te simți mai bine după mesele bogate de Paște

Masa de Paște poate fi un moment de bucurie și timp prețios petrecut alături de cei dragi, însă poate fi și o sursă de tentații care pot pune în pericol sănătatea.

62448527
Cum a reușit o femeie să locuiască aproape un an într-un panou publicitar de pe acoperișul unui magazin

O femeie a locuit aproximativ un an în panoul publicitar de pe acoperișul unui magazin alimentar din Midland, Michigan, potrivit poliției.

62448511
Un turist care a comandat două pizza a avut parte de un șoc atunci când s-a uitat pe nota de plată. „Pare o înșelătorie”

Un turist aflat în stațiunea montană Aspen, în SUA, a avut parte de o surpriză neplăcută atunci când a comandat două pizza și s-a uitat apoi pe nota de plată, scrie Mirror.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.