Capsula Orion a NASA a revenit pe Terra după călătoria în jurul Lunii. VIDEO

62309384
Agerpres

După ce a survolat la mică distanţă Luna, capsula Orion a NASA a americat, duminică, în Oceanul Pacific, ultima etapă a misiunii Artemis 1, cu o miză uriaşă pentru agenţia spaţială americană, informează AFP.

Urmărește momentul în care capsula Orion a revenit pe Terra:

Scutul termic al capsulei Orion - cel mai mare construit vreodată - va trebui să suporte la reintrarea în atmosfera Pământului, cu o viteză de peste 40.000 de km/h, o temperatură apropiată de jumătatea celei care există la suprafaţa Soarelui (2.800 de grade Celsius), potrivit Agerpres.

Amerizarea este programată sa aibă loc în largul insulei mexicane Guadalupe la ora 17:39 GMT (09:39 ora locală).

Succesul misiunii, care va dura în total puţin peste 25 de zile, este crucial pentru NASA, care a investit zeci de miliarde de dolari în programul american de întoarcere pe Lună, Artemis, care are drept scop pregătirea unei viitoare călătorii spre Marte.

Primul zbor de testare al acestui vehicul nou - de data aceasta fără astronauţi la bord - a fost până în prezent un real succes, însă abia în ultimele minute ale misiunii va fi îndeplinit principalul obiectiv al acesteia: testarea scutului termic al capsulei.

O navă a Marinei SUA, USS Portland, a fost pre-poziţionată pentru operaţiunile de recuperare a capsulei. De asemenea, vor fi desfăşurate elicoptere şi bărci pneumatice.

Nava spaţială va fi mai întâi încetinită de atmosfera Pământului, apoi de o serie de nu mai puţin de 11 paraşute, până când va ajunge la o viteză de circa 30 km/h la momentul lovirii apei. După amerizare, aceasta va fi lăsată în apă timp de două ore, mult mai mult decât dacă ar fi fost astronauţi la bord, pentru a colecta date.

"Vom vedea cum căldura este absorbită de capsulă şi cum afectează aceasta temperatura din interior", a detaliat Jim Geffre, responsabil pentru Orion în cadrul NASA.

Ulterior, scafandri vor ataşa cabluri de capsulă pentru a o remorca în interiorul navei, al cărei spate va fi parţial scufundat. Apa va fi apoi pompată, permiţând depunerea lentă a capsulei pe un suport prevăzut special în acest scop.

Operaţiunile sunt de aşteptat să dureze între patru şi şase ore de la momentul amerizării. Nava va lua apoi drumul spre San Diego, pe coasta de vest a SUA, unde capsula va fi debarcată câteva zile mai târziu.

Orion a doborât recordul de distanţă pentru o capsulă locuibilă, aventurându-se la peste 432.000 km de planeta noastră - mai departe decât au făcut-o vehiculele utilizate în cadrul misiunilor Apollo.

Orion nu a transportat de această dată niciun astronaut, scopul misiunii Artemis 1 fiind acela de a verifica siguranţa capsulei şi capacitatea ei de a transporta pe viitor echipaje umane.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62309395
Mii de pachete sunt trimise de români către rudele din străinătate. Cei mai mulți au tăiat deja porcii

Mai sunt aproape două săptâmâni până la Crăciun, iar mii de pachete ticsite cu bunătăți tradiționale sunt pregătite pentru românii plecați peste hotare.

62309398
O bătrână de peste 90 de ani a oprit un jaf la o bancă bătând atacatoarea cu bastonul. VIDEO

O bătrână de peste 90 de ani a pus capăt unui jaf într-o bancă, după ce a bătut-o pe atacatoare cu bastonul.

62309393
Cine a inventat fotbalul. Istoria celui mai popular sport din lume

Fotbalul, cel mai popular și iubit sport din lume, își are rădăcinile în Antichitate.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.