Când se deschid marile târguri de Crăciun din România. „E încă devreme, dar oamenii au început să caute decorațiuni și brazi”

×
Publicitate

Târgurile de Crăciun se deschid mai repede anul acesta, atât în țară, cât și în marile orașe europene.  

Faimosul târg de la Viena, de pildă, poate fi vizitat de săptămâna trecută. La noi primele care se vor deschide vor fi cele din Sibiu și Craiova - pe 17 noiembrie.

S-au aprins luminițele de Crăciun în Craiova. Deocamdată doar pentru probe. Se fac ultimele pregătiri înaintea deschiderii târgului, programată pentru vineri. În aceeași zi va fi inaugurat și târgul de la Sibiu.

Două milioane de luminițe au fost montate în cinci zone din municipiul Craiova

De altfel, târgurile de Crăciun din aproape toate orașele europene își deschid mai repede porțile anul acesta. De pildă, la Viena, sărbătoarea a început de vinerea. În piața din fața primăriei orașului au apărut mii de luminițe și căsuțe cu dulciuri sau jucării.

În acest weekend începe și târgul de crăciun din Budapesta, considerat ani la rând cel mai frumos târg de crăciun european.

În București oamenii vor putea să viziteze târgul central din fața Palatului Parlamentului începând cu 30 noiembrie. Casa lui Moș Crăciun, foarte iubită de copii, va avea o suprafață de peste 100 de metri pătrați.

Pe 29 noiembrie începe și West Side Cristmas Market, târgul de Crăciun din sectorul 6 ajuns deja la a treia ediție.

Pe de altă parte, și oamenii au început să își decoreze locuințele mai repede.

Ionică Gheorghe, reprezentant magazin: „Încă din noiembrie. E încă foarte devreme, dar oamenii au început să caute decorațiuni și brazi, atât naturali cât și artificiali. Brazi tăiați încă nu avem momentan naturali, dar avem la ghiveci pe care oamenii îi pot planta în gradină. Rezistă foarte mult timp dacă le este schimbat ghiveciul. O mare parte din oameni încă caută beteală și vor cumva să păstreze tradiționalul, mai puțini dintre ei merg pe modern. Se ghidează după ce culori se poartă”.

Există chiar un studiu care notează că această sărbătoare are și o latură nostagica, pentru că mulți au amintiri frumoase despre Crăciunul petrecut alături de familie și prieteni.

Potrivit studiului publicat în Journal of Environmental Psychology, oamenii care își instalează decorațiunile de Crăciun mai devreme sunt mai fericiți.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62402460
Primăvară în piețele din România. Oamenii pot cumpăra salată, ridichi și ceapă verde la prețuri mici. „E bine că se găsește”

Deși ne apropiem de Crăciun, în piețe pare că este primăvară. Tarabele sunt pline de verdețuri care se găsesc acum la prețuri mai bune decât în primăvară.

62402475
Cașaloții au acum un sanctuar. Unde se află rezervația care se întinde pe o suprafață de 800 de kilometri pătrați

În Marea Caraibilor a fost instituit primul sanctuar din lume dedicat cașaloților, o specie de mamifer marin asemănător cu balena.

62402426
Una dintre cele mai frumoase pisici sălbatice a fost surprinsă și fotografiată în Parcul Naţional Retezat | FOTO

Un frumos exemplar de pisică sălbatică a putut fi fotografiat în Parcul Naţional Retezat în cursul unei acţiuni de monitorizare a faunei din zonă, desfăşurată de angajaţii Administraţiei Parcului Naţional Retezat (APNR).

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.